Este de origine jumătate belgian, jumătate marocan. Dansator și coregraf, lucrează cu cele mai renumite companii de balet din lume și ilustrează pe scenă concepte inedite ce se leagă printr-o curiozitate pe care o manifestă pentru lumea din jurul său. Când totul este linear, îi este frică că va fi prea simplu, prea ușor, prea plictisitor. Stilul său artistic combină mișcări fine, forme de dans contemporan sau de stradă, gesturi repetitive și cuvinte. Este Sidi Larbi Cherkaoui.
Și-a început cariera de dansator la vârsta de 15 ani, iar acum, 28 de ani mai târziu, este director artistic la Royal Ballet of Flanders. S-a remarcat prin viziunea sa unică, prin creațiile sale colaborative, prin spațiul pe care îl lasă liber interpretării și prin conexiunea pe care o realizează cu oamenii din jurul său. Se relaxează lucrând, fără prea mult timp liber și sare de la coregrafii pop pe care le concepe pentru Beyoncé, coregrafii jazz, hip-hop, tap sau flamenco, până la proiecte în cadrul cărora colaborează cu alți artiști de renume mondial sau alături de trupa sa de dans contemporan din Antwerp, Eastman.
Cu numai câteva săptămâni înainte să vină în Sibiu, reușesc să strecor în agenda lui o scurtă convorbire telefonică, ce are loc în puținele momente libere ale acestuia. Sidi Larbi repetă pentru un spectacol. Încerc că comprim toată curiozitatea mea în 10 minute, iar de partea cealaltă a liniei, Sidi Larbi pare să nu se grăbească deloc – răspunsurile lui sunt clare, simple, structurate. Sidi Larbi se dedică în totalitate proiectelor la care lucrează și mai este cunoscut și pentru atmosfera zen pe care o creează la repetiții.
Am citit multe despre spectacolele tale și am descoperit că limbajul tău de dans se bazează foarte mult pe dialog. Care sunt principalele subiecte pe care le transmiți publicului? Care sunt subiectele vremurilor noastre?
Sidi Larbi Cherkaoui: Cred că este vorba despre a fi inclusiv, despre a înțelege că lucrurile și oamenii au valori similare, că suntem toți conectați. După părerea mea, totul ține de interconectivitate.
Ca artist, am fost nevoit să cresc încercând să-mi găsesc propria mea voce dar, în același timp, eram mult mai interesat să-mi descopăr vocea în relație cu vocile celorlalți.
Când construiesc un spectacol, gândesc întotdeauna un pic polifonic. Oamenii pot gândi împreună sau fiecare poate avea călătoria lui și propria voce, dar toate acestea puse laolaltă creează o simfonie, un fel de armonie. Deci este vorba despre descoperirea armoniei, într-un mod foarte fizic, dansând împreună, cântând împreună sau discutând unul cu celălalt.
De aceea, pentru mine, dialogul reprezintă esența naturii umane, înseamnă a clădi o relație unul cu altul și a găsi moduri de a coexista și de a ne asculta unul pe celălalt. De asemenea, mai este și despre ascultare. Cred că mulți oameni vor să vorbească mult, dar este important și să ne ascultăm unul pe altul și să fim capabili să răspundem în funcție de ceea ce ni se comunică.
Ca artist, m-am concentrat puțin pe asta. Am încercat să găsesc modalități de a răspunde cu delicatețe lumii din jurul meu.
Ce spui tu mă duce cu gândul la spectacolul tău Session care va fi prezentat în timpul Festivalului de la Sibiu. Cât de importante sunt conexiunile senzoriale? Ar trebui să creăm unitate pe scenă sau să ne recunoaștem diferențele?
Sidi Larbi Cherkaoui: Cred că ceea ce contează, de fapt, este subiectul spectacolului realizat alături de Colin Dunne. Spectacolul se concentrează mai mult pe dans și pe partea vizuală, dar, prin stilul tradițional de dans irlandez, în realitate, Colin reușește să creeze ritm și sunete cu pantofii pe care îi poartă. De fapt, chiar și atunci când e desculț, el creează mereu ritmuri și sunete. Așa că avem acest element de percuție în spectacol. Avem doi muzicieni, dar niciunul dintre ei nu e percuționist. Din postura de dansator, Colin creează și el ritmul cumva. Totul ține de sunet și de felul în care poți să generezi mișcare prin sunet și ritm. Eu folosesc un teremin, un fel de instrument electronic analog foarte vechi, care folosește câmpul magnetic pentru a crea unde de sunet. Deci poți obține ceva foarte futurist care să fie, în același timp, și foarte vechi. Iar în funcție de distanța mea față de instrument, acesta are o tonalitate mai înaltă sau mai joasă. Eu pot să generez sunete prin mișcările mele. Totul ține, de fapt, de capacitatea de ascultare. Spectacolul este despre încercarea de a desluși sunetele care se aud acolo și despre căutarea armoniei.
Tema de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este Arta de a dărui. Ce părere ai despre dăruire în ceea ce privește artele spectacolului? Ar trebui ca publicul doar să primească ceva sau au și ei ceva de dăruit în cadrul spectacolului?
Sidi Larbi Cherkaoui: Eu cred că publicul întotdeauna oferă atât de mult în schimb când vine momentul aplauzelor de la finalul spectacolului. Publicul oferă atenție, deci oamenii urmăresc ce se întâmplă pe scenă, ceea ce e incredibil, și astfel se generează interesul pentru munca depusă. Așa că, într-un fel, publicul oferă foarte multe. De asemenea, darul lor poate fi și o reacție precum râsetele din timpul spectacolului. Întotdeauna există partea asta de răsplătire reciprocă, schimbul este continuu.
Cu ce începi atunci când creezi un spectacol? Care este sursa și cum evoluează spectacolul până la final?
Sidi Larbi Cherkaoui: Uneori pornesc de la un anumit subiect sau poate avea legătură cu cineva cu care vreau să lucrez. Maria Pagés și Colin sunt oameni pe care îi admir foarte mult, cu care îmi doream foarte tare să împart scena și să parcurgem același proces artistic. Câteodată se întâmplă să lucrez la un proiect despre un subiect pe care mă interesează să-l cercetez, să-l dezvolt și să împart publicului propriile mele gânduri despre acesta – așa că depinde. De obicei, fie are legătură cu o temă, cum ar fi un subiect anume pe care vreau să-l abordez, fie este legat de oamenii cu care vreau să iau parte la procesul artistic.
Ești foarte deschis înspre diversitate, diferențe, gândire multilaterală, inclusiv în cazul mișcării. Ce putem învăța prin artă despre diferențele culturale, despre multiculturalitate, despre dăruire și acceptare?
Sidi Larbi Cherkaoui: Eu cred că arta îți oferă doar un punct de plecare. Fiecare operă de artă pe care o experimentezi îți poate oferi o altă perspectivă. Chiar dacă nu îți place. Când ceva nu îți place, poți să te întrebi de ce nu îți place – ce anume mă face să mă simt atât de deconectat de acea operă de artă? Uneori este din cauză că sistemul tău de valori este puțin diferit sau, câteodată, nu știi destule despre acea operă. Ca atunci când trebuie să-ți găsești locul în funcție de poziția celorlalți. Și cred că arta este unul dintre domeniile în care oamenii au o grămadă de păreri – de exemplu, tabloul ăsta este frumos sau nu… Toată lumea vorbește mereu despre ce le place și ce nu le place în artă, dar, de fapt, arta este singurul context în care oamenii fac asta într-un mod inteligent – pentru că, adesea, în alte contexte, cum ar fi politica, oamenii nu sunt așa de curajoși când vine vorba să-și asume o poziție.
Și eu cred că este foarte important să învățăm să ne schimbăm părerea, să învățăm mai multe despre alte lucruri. Operele de artă ne învață să ne lărgim mintea.
Îmi amintesc când eram martor la un act artistic și nu îmi plăcea, iar apoi mă gândeam la asta timp de câteva săptămâni și ziceam: Nu, de fapt, chiar m-a ajutat să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Deci arta este și un mod de a relaționa cu tine însuți, de a te gândi la lucruri care vin din altă parte. Iar eu am făcut asta dintotdeauna cu muzica din alte părți ale lumii. Întotdeauna am reușit să ofer o traducere formală unor locuri care nu pot fi vizitate. Un cântec nu descrie geografia locului de unde provine prin versuri, ci prin felul în care e interpretat. Eu consider extrem de fascinant faptul că operele de artă îți pot arăta părți ale lumii pe care să nu fi capabil să le vizitezi vreodată, dar, cumva, prin muzică și mișcare, simți că te apropii un pic de acel loc. Purtându-te departe de Belgia, America, Irlanda, Japonia, Suedia, Spania sau Maroc – îți pot oferi constant sentimentul că călătorești prin operele de artă ale altor popoare.
*Coregraful Sidi Larbi Cherkaoui va primi o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, în cadrul Festivalulul Internațional de Teatru Sibiu. Publicul va putea să îl vadă în 14 și 15 iunie alături de dansatorul irlandez Colin Dunne, în spectacolul Session.*