La Sibiu a fost inaugurat primul muzeul digital al romanului românesc. Proiectul este inițiat de revista Transilvania și Muzeul Astra. Pe lânga scanarea romanelor,  au fost prelucrate mai multe informații care ne ajută să recompunem acea Românie a secolului al XIX-lea.  Scriitorul Radu Vancu, redactor-șef al revistei Transilvania, ne-a vorbit despre nevoia unui astfel de proiect de digitizare, dar și despre planurile echipei de proiect, de a realiza un muzeu digital al literaturii române.

Pentru prima dată, toate romanele românești din secolul al XIX-lea au fost scanate și prelucrate digital, care se vor regăsi într-un muzeu digital inaugurat la Sibiu. Cum a pornit acest proiect?

Radu Vancu: A fost o idee mai veche pe care au avut-o redactorii tineri de la revista Transilvania, Ștefan Baghiu și Vlad Pojoga. Acum doi ani, poate chiar mai mult, discutau despre felul în care ceea ce se cheamă digital humanities ar putea fi adaptate la contextul românesc.

Digital humanities sunt o direcție inovatoare și foarte fertilă în gândirea literaturii contemporane, lansată de profesorul Franco Moretti. Franco Moretti a venit la Cluj, Ștefan Baghiu s-a întâlnit atunci cu el. Au început să se gândească la felul în care se pot adapta la contextul românesc aceste umanioare digitale, studiile cantitative. A fost o idee pe care au avut-o împreună și au scris un proiect pentru Administrația Fondului Cultural Național. Apoi, ne-am gândit cu toții să încercăm să construim pas cu pas un muzeu digital al literaturii române, începând cu romanul românesc. Deocamdată, cu secolul al XIX-lea. Nu e vorba doar de o scanare, să zicem, doar de o fotografiere la rezoluție bună a acestor romane. Deja ar fi un pas înainte, pentru că multe dintre ele există fie într-un singur exemplar, fie în foarte puține exemplare. Sunt amenințate cu dispariția fizică, deci ar fi o formă de conservare a lor și de salvare a memoriei noastre culturale. Dar e mai mult decât atât. După scanarea efectivă, s-au prelucrat metadatele, cum se numesc ele în limbaj tehnic – informațiile interioare, care pot merge de la o hartă a orașelor în care se desfășoară acțiunea, a orașelor menționate, până la cea a profesiilor care apar în roman, a tuturor informațiilor care te ajută să recompui acea lume, acea Românie a secolului al XIX-lea, așa cum era ea reflectată în imaginarul literar.

„Era o Românie în aceste romane mult mai europenizată, mai integrată, mai cosmopolită decât ne-am aștepta”

Reiese o Românie mult mai surprinzătoare și un roman mai surprinzător de fapt, decât era reflectat în istoria literară. Și Lovinescu și Călinescu și Manolescu aveau convingerea că romanul românesc de secol XIX e rural. E explicabil de ce: ei citiseră vârfurile, citiseră cele mai bune 10, 15, 20 de romane – care sunt preponderent rurale, e adevărat. Dar, dacă te uiți la integrala romanului românesc, dacă vrei să vezi ce geografie compun romanele românești indiferent de valoarea lor literară, observi că 74,6%, trei sferturi din ele spus mai direct, sunt urbane. Acțiunea se petrece în medii urbane, însă nu doar în orașe din România. E o geografie foarte cosmopolită. Unele au acțiunea plasată la New York, altele la Tokyo chiar, altele în Court. Evident la Viena, Berlin și Paris, care sunt mai ușor de anticipat. Deci, era o Românie în aceste romane mult mai europenizată, mai integrată, mai cosmopolită decât ne-am aștepta și e surprinzător și îmbucurător că este așa.

Câte romane au fost scanate și digitizate?

Radu Vancu: Am reușit să scanăm și să prelucrăm metadatele și să facem hărți, grafice și sinopsisuri pentru 92% dintre romane. Asta înseamnă aproximativ 170 de romane din secolul al XIX-lea, pentru că celelalte 8% sunt fie intruvabile – știm că au existat cândva dar nu mai există în nicio bibliotecă din România – fie există doar în foiletoane. Nu sunt reconstituibile ca obiecte. E puțin. Romanul românesc începe pe la 1844, de fapt. Primele romane publicate atunci încep, practic ar fi mai mult de jumătate de secol. Dar vrem să extindem proiectul și pentru secolul al XX-lea. Baghiu și Pojoga au scris un alt proiect AFCN, care acum 2 zile a obținut finanțare, pentru romanul românesc dintre 1900-1932 (prima treime a secolului). Extindem acest muzeu. Atunci numărul romanelor explodase. Va fi un număr mult mai mare și pe măsură ce ne apropiem de prezent va fi un număr covârșitor de romane. În orice caz nu putem trece de 1950. Ne interzice legea copywrite-ului. Trebuie ca autorul să fie mort de 70 de ani pentru ca textul să fie în domeniul public, după cum știm. Vom trece apoi, probabil, și la alte genuri literare. Este de muncă și e îmbucurător că se întâmplă la Sibiu asta. Nu există muzee digitale în România, există foarte puține în toată Europa. Suntem cumva în avangarda cercetării din punctul ăsta de vedere. Există în Statele Unite, la Stanford mai ales, acolo au un laborator digital foarte bun, pe lângă Franco Moretti pe care l-am tot pomenit. El a creat și a introdus școala asta de gândire. E unul dintre primele muzee digitale din lume, în fond. Putem spune nu cu mândrie protocronistă, ci ca un fapt.

E vreun scriitor pe care l-ai redescoperit în cadrul acestui proiect? Care te-a surpirns?

Radu Vancu: Aș spune, fără să exagerez, că nu este unul – sunt sute. Nu e vorba de a descoperi scriitori mari pe care nimeni nu-i cunoștea. Asta e imposibil. Știm cine a scris literatură atunci. Știm care erau cei mai buni dintre ei.

Poți să te mai joci puțin la ierarhie, să faci pe unul care părea canonic, dar nu ultracentral, să migreze spre centrul canonic sau să îl devaluezi pe altul. E, însă, imposibil acum să descoperi scriitori noi, mari, în secolul al XIX-lea. Dar descoperi scriitori buni, descoperi scriitori pe care nu-i citiseși și care scriu romane cel puțin amuzante, dacă nu chiar valoroase literar. Romane erotice, un roman cumva în ton cu vremurile de azi. Unul din primele noastre romane erotice, în sensul de roman de dragoste, nu de roman erotic hard, se numește Viorica. Există romane haiducești, bineînțeles, romane psihologice chiar, romane istorice, aceste dominând, cred, cantitativ. Nu cred, ci sigur.

Descoperi scriitori de mâna a doua, a treia, a patra, care descriau – ar fi greșit să spun ,,o Românie”, pentru că nu exista România – niște teritorii culturale românești, pentru că sunt romane din toate provinciile românești, surprinzător de vii și de atașante. Mai degrabă decât mari scriitori, descoperi o mare lume. Descoperi o lume europenizată, o Românie care era pregătită pentru destinul ei european care tocmai începea. Și, în fond, e România pe care o va descrie apoi, cu enorm talent, cu geniu chiar, Caragiale. Pentru că și în cazul lui, dacă luăm ,,Momentele și schițele” mai ales, vedem că dincolo de mica corupție zilnică pe care o descria amuzat și sarcastic acolo, se prezintă, în fond, o Românie foarte aproape de felul în care arată o Românie europeană.

Radu Vancu
foto: Rareș Helici

Cum abordează scriitorul Radu Vancu urbanul, cosmopolitul, orașul în scrierile sale?

Radu Vancu: Eu am fost un ,,copil de asfalt”, un băiat de cartier sibian, foarte rar dus la țară în vacanța de vară. Deci, era normal ca într-un fel și literatura mea să fie o literatură a orașului, a urbanului, a asfaltului. Mă simt, bineînțeles, foarte apropiat și foarte atașat de acestă Românie urbană pe care eu o descriu, pentru că mi se pare că anticipează exact ceea ce a cerut Lovinescu începând cu anii ’20: urbanizarea literaturii române, urbanizarea romanului, urbanizarea psihologiei personajelor. Nu a fost atât de greu și Lovinescu a câștigat destul de ușor acest război, cred eu acum, având la îndemână toate datele. Pentru că el a urbanizat…a cerut urbanizarea a ceea de era deja urbanizat. A cerut urbanizarea unui roman care era deja urban, în ciuda percepției comune. Pe mine mă bucură, din postura de scriitor urban ce mă socotesc, să văd că rădăcinile acestei literaturi urbane europene, cosmpolite românești coboară până la începuturile romanului românesc, la mijlocul secolului al XIX-lea.

autor: Oana Ciucă, editor: Alexandra Bene

cover foto: Alexandra Bene