Subiectul reciclării și al mediului încon­jurător este mai prezent în discursuri și conversații decât a fost vreodată. Nivelul de conștientizare publică cu privire la impactul deșeurilor asupra schimbărilor climatice influențează agendele politice. Lideri de opinie și grupuri civice se mobilizează să atragă atenția cu privire la modul în care se gestionează deșeurile la nivel global. Politicienii organizează dezbateri pe tema mediului înconjurător, iar Uniunea Europeană își revizuiește obiectivele pentru următorii 10 ani în materie de reciclare. Toți au în comun un singur lucru: reducerea poluării și viitorul planetei. Simultan, pe insula artificială Thilafushi din Maldive, sunt depozitate zilnic 3.5 tone de deșeuri.

Până în anul 2030 obiectivul impus tuturor țărilor din UE este de a recicla 65% din deșeurile municipale și 75% din deșeurile provenite din ambalaje, de a stimula simbioza indus­trială și de a pune la dispoziție produse mai verzi pe piață.
Pentru România, în anul 2020, UE impune o rată de reciclare a deșeurilor de 50%. În acest moment rata națională de reciclare se află la 12%. România importă 50% din deșeurile pe care le depozitează, de cele mai multe ori, la gropile comune de gunoi. Dar de fapt, ce se întâmplă cu deșeurile noastre după ce fiecare dintre noi le aruncă la gunoiul din gospodărie? Greu de spus.

„Din păcate, reciclarea în România este la pământ. Cetățenii susțin că nu au infrastructură, iar auto­ritățile susțin că cetățenii nu sunt pregătiți. Astfel, se naște un cerc vicios în care ne aflăm de ani de zile. Iar în tot acest timp continuăm să poluăm și să distrugem natura din jurul nostru, fără să ne dăm seama că, de fapt, toate lucrurile acestea ne afectează cel mai mult pe noi”, îmi spune Ioana Tănase. Ea deține Alternative. Blue, un magazin online care oferă o alternativă celor care doresc să știe mai mult despre plastic, despre metode de reciclare, impactul plasticului asupra naturii și soluții cu privire la reducerea și reutilizarea acestuia.

Plasticul – există alternative

„Totul a pornit de la o fotografie cu un pui de albatros din insula Midway, care a murit de foame, pentru că avea stomacul plin de plastic. Iar acesta nu era un caz unic, ci unul foarte frecvent. Atât de tare m-a șocat această fotografie încât am simțit că trebuie să fac ceva să opresc acest abuz asupra lumii naturale. Și indirect asupra noastră. Și am început să mă documentez și educ pe subiectul poluării cu plastic și impactul său. Așa am învățat despre efectele negative ale plasticului asupra sănătății noastre, naturii și comunității. Atunci am decis să renunț la plasticul de unică folosință, și, treptat, să nu mai cumpăr niciun obiect din plastic ci să caut alternative prietenoase cu mediul înconjurător, realizate din materiale naturale, sustenabile și cât mai locale. Raportul anual al industriei plasticului arată că aprox. 40% din producția totală de plastic este destinată ambalajelor. Acestea sunt greu de reciclat sau chiar nereciclabile. Le folosim 5 sau 10 minute și apoi le trimitem la groapa de gunoi sau în natură, unde se rup în bucăți din ce în ce mai mici, până devin invizibile ochiului uman. Dar ele nu dispar complet niciodată. După toată această perioadă de învățare și schimbare a stilului de viață, am decis să împărtășesc cu oricine e interesat, tot ce am învățat eu. Așa s-a născut Alternative.Blue, și a devenit un one-stop-shop pentru cei interesați de stilul de viață fără plastic și fără risipă”, povestește Ioana.

Cu ajutorul unui instrument dezvoltat de ea, Ioana estimează că o persoană din mediul urban din România, produce în medie 3.200- 3.600 ambalaje din plastic/anual. Cele mai multe sunt PET-uri, pungi de diferite mărimi și grosimi, ambalaje de mâncare și dulciuri. Despre Sibiu îmi spune că aici lucrurile stau mult mai bine decât în restul țării. Cetățenii au posibilitatea să colecteze separat, la standarde europene, iar dacă fiecare sibian ar colecta deșeurile organice corect, adică fără pungi de plastic și doar în pubelele maro, atunci cantitatea totală a deșeurilor din Sibiu ar scădea cu 50-60%, o cantitatea extrem de importantă, și care ar plasa municipiul și cetățenii săi în topul orașelor verzi din UE.

Un studiu din anul 2017 publicat în revista National Geographic, arată că începând cu anul 1950, de când a început producția de plastic, s-au realizat 9.2 miliarde de tone de obiecte din acest material, iar mai mult de 6.9 miliarde de tone din acestea au ajuns să fie deșeuri. 6.3 miliarde de tone din acestea nu au ajuns niciodată să fie reciclate.

„Toate tipurile de plastic conțin și eliberează aditivi chimici. Aceștia sunt cunoscuți drept cancerigeni și disturbatori endocrini. Un studiu WWF din 2019 arată că, săptămânal, ingerăm aproximativ 5g de plastic; cam cât un card. Ce înseamnă asta pentru organismul nostru, încă este neclar. Cum ajunge acest plastic în organismul nostru? Prin apă, aer, mâncare. Apa îmbuteliată în plastic conține microplastic provenit din degradarea PET-ului supus unor temperaturi extreme în timpul transportului sau depozitării. Hainele sinte­tice, de exemplu, produc microfibre, niște particule sintetice foarte mici, imposibil de filtrat în stațiile de epurare, care ajung în apa potabilă. Oceanele sunt pline de plastic, 90% din acesta provenind din surse terestre. Bucățile de plastic sunt confundate de pești și alte viețuitoare marine, cu surse de hrană. Și pe urmă se întoarce înapoi la noi, în farfurie, sub forma diferitelor felurilor de mâncare pe care le consumăm. Sunt foarte multe lucruri care se pot spune despre impactul negativ al plasticului. Să nu uităm însă că poluarea cu plastic este o problemă provocată de om. Iar mie îmi place să cred că tot noi vom soluționa această problemă. Fiecare dintre noi are opțiunea de a alege, în fiecare clipă, care este impactul său asupra lumii în care trăim”, îmi mai explică Ioana. „Cea mai etică și sustenabilă alegere este prevenirea producerii de deșeuri, iar atunci când nu vom produce deșeuri, nici nu va mai fi nevoie să le reciclăm sau să le depozităm la gropa de gunoi. Prevenirea, urmată de reciclare și valorificare pentru ceea ce totuși consumăm, trebuie să fie integrate în orice aspect al vieții noastre”, mai spune ea.

Cum ar arăta aceste schimbări, concret, de astăzi încolo?

„În primul rând ar trebui să înțelegem puterea prevenirii. Apoi, tot ce nu se poate preveni, trebuie colectat separat și valorificat, adică transformat în noi resurse. Recomand introducerea treptată a alternativelor, nu multe schimbări deodată, care pot părea prea copleșitoare. Apa la PET poate fi înlocuită cu apa de la robinet sau cu apă îmbuteliată în sticle reutilizabile și returnabile. O sticlă reutilizabilă sau un termos, pot fi folosite într-o mulțime de situații. Două sacoșe din pânză, câțiva săculeți textili, câteva borcane, sticle și caserole din materiale naturale, pot elimina complet toate ambalajele pe care le generăm de fiecare dată când mergem la cumpărături. Un alt pas îl reprezintă alegerea magazinelor vrac, piețele sau raioanele magazinelor care încurajează acest fel de cumpărături. Putem alege să consumăm mai puțin și mai de calitate. De exemplu, e incredibil câte jucării realizate din plastic primesc copiii. Tipuri de plastic care în anumite țări sunt interzise, la noi se regăsesc în aproape fiecare casă, grădiniță sau loc de joacă, la îndemâna celor mici”, îmi mai spune Ioana.

La fiecare reutilizare, câte o faptă bună

Pe un flacon de plastic avem trei tipuri diferite de plastic: flaconul în sine, PET, care este reciclabil; capacul și inelul cu ajutorul căruia capacul e sigilat de flacon, PP, reciclabil; și eticheta, LDPE, material greu reciclabil. Reciclarea unui flacon presupune separarea celor trei tipuri de plastice și valorificarea fiecăruia cu altele din categoria din care face parte.
Dacă un capac nu este dus la reciclat, el ajunge împreună cu gunoiul menajer la rampa de gunoi, unde în cele mai multe cazuri este incinerat. De multe ori acesta nu ajunge însă nici măcar la gunoi, ci în natură. „Nu o dată am văzut capace pe stradă, în pământ, în jurul blocurilor, în râuri sau pe plaje. Acestea pot fi confundate de animale, cu mâncare, și pot ajunge în stomacul lor”, îmi spune Anca Tătaru, inițiatoare a proiectului Capace cu suflet. „Dacă ajunge la reciclat, capacul poate fi transformat cu ajutorul unei mașini de măcinat, în fulgi și apoi topit și transformat în alte bunuri din plastic. Capacele sunt făcute dintr-un tip de plastic numit HDPE, care poate fi retopit de 10 ori”, îmi explică aceasta.

În cadrul proiectului Capace cu suflet, Anca colectează capace de plastic de diferite tipuri și le vinde unor firme de colectare selectivă. Suma de bani primită pe ele este apoi dublată de o persoană care dorește să rămână anonimă. Treptat, apoi Anca donează banii către diverse cauze sugerate chiar de persoanele care contribuie la colectare. „Sumele nu sunt foarte mari, între 0.2 și 0.5 lei/ kg, dar totuși vorbim de bani din obiecte care altfel ar ajunge la gunoi”, mărturisește ea.

Totul a început în 2013 cand Anca și câțiva colegi ai ei au început să colecteze capace pentru Alexandra, o fetiță de 13 ani cu o dezvoltare psihică și o activitate locomotorie inferioară unui copil în vârstă de 1 an. Aceasta avea nevoie de o sumă de bani mai consistentă pentru tratament, iar rudele ei știau despre colectarea de capace din Spania, unde acest obicei este unul răspândit. După finalizarea acestei campanii, Anca și colegii aveau deja o tenacitate de invidiat în strânsul de capace, după cum povestesc ei. Astfel, au continuat campania, la început local. Revalorificând periodic capacele, obțin sume mici de bani cu care reușesc să ajute diferite cauze. Azi, Anca primește saci plini cu capace din diferite părți ale țării, inclusiv din Sibiu.
Ați numărat vreodată de câte ori aruncăm zilnic câte un capac de plastic căruia nu îi acordăm nicio valoare? Și iată de fapt, cât de simplu și practic ar fi să îl păstrăm alături de alte capace și să le trimitem Ancăi pentru a-l și recicla, și valorifica prin această acțiune. „Noi urmărim ca mare parte din capace să nu ajungă în natură sau la rampa de gunoi, să încurajăm astfel colectarea selectivă – dacă învață de mici, copiii vor crește cu acest obicei, și noi am observat că își influențează pozitiv și familia”, povestește Anca. „Reciclarea însă este ultima etapă într-un proces care într-adevăr ar proteja mediul: Refuse – Reduce – Reuse – Repurpose – Recycle. (trad. rom. Refuză – Reduce – Reutilizează – Revalorifică – Reciclează). Practic, fiecare dintre noi ar trebui să facă un efort si să consume cât mai puține materiale de unică folosință. Eu, de exemplu, am paharul meu reutilizabil de cafea, recipientul meu reutilizabil din care beau apă, mă duc cât de des pot cu caserolele mele reutilizabile când cumpăr brânză sau altele, am o plasă mare de cumpărături în care pun totul când merg la piață. Nu cumpăr fiecare fruct în câte o punguță, folosesc doar bețișoare de urechi cu băț din carton, iar lista poate continua. Contează fiecare mic efort pe care-l facem ca să evităm folosirea ambalajelor de unică folosință. Asta pe lângă legislație, infrastructură, educație, încurajare prin proiecte ca al nostru, și amenzi usturătoare. Nici o nație nu a avut grad mare de reciclare din conștiință, ci mai degrabă prin coerciție ”, crede Anca.

Sticla – poate fi reciclată la infinit

„Întrebările se referă mai mult la reciclare, pe când acum suntem în faza în care trebuie să vorbim despre a reduce”, îmi spune Horațiu Oltean, atunci când îi vorbesc despre acest text. Horațiu deține Stycle, un atelier de upcycling al sticlei. „La fel ca și în cazul sticlei, în primul rând trebuie evitat să producem deșeuri. Asta înseamnă să facem cumpărături cu recipientele proprii – acolo unde este posibil, să evităm produsele supraambalate, și să nu cumpărăm lucruri care nu ne sunt necesare. Pentru multe produse găsim în supermarket și varianta cu ambalaj mai prietenos cu mediul. Un alt lucru pe care ar trebui să îl luăm în considerare este amprenta de carbon a produsului în cazul alimentelor provenite de la distanțe foarte mari”, îmi explică el.

Sticla poate fi reciclată la infinit, fără a-și pierde proprietățile, spre deosebire de plastic. Din motivul costurilor de fabricare ale sticlei noi, care presupun utilizarea multor resurse, reciclarea acesteia este justificată din punct de vedere economic și ecologic. Însă în România nu toată sticla ajunge sa fie reciclată. „De aceea, este de dorit, acolo unde este posibil, să evităm achiziționarea produselor ambalate în sticle nereturnabile, cum ar fi berea la 330 ml – a căror sticle sunt nereturnabile – sau apa în sticle nereturnabile”, îmi spune Horațiu.

Soluția – există

Horațiu crede că trebuie luate o serie de măsuri, care să fie corelate cu partea de informare și conștientizare. Una dintre acestea ar fi introducerea sistemului plătește pentru cât arunci. „Acest sistem nu vine însă fără provocări, pentru că în prima fază se amplifică gestul de a arunca gunoiul în locuri neamenajate sau în natură. O altă soluție ar fi implementarea unui sistem de garanții pe ambalaj”, crede el.

Ioana este de părere că în România avem multe legi bune în ceea ce privește managementul deșeurilor, însă nu se respectă. „Un sistem funcțional în UE, plătește pentru cât arunci, la noi este un fiasco total. La fel, sistemul de depozit pe ambalaje returnabile și reutilizabile, pentru care și eu am militat ani de zile, nu ajută aproape deloc la reducerea deșeurilor. În concluzie, un sistem depozit funcțional com­binat cu sistemul plătește-cât-arunci, campanii de educare și conștientizare destinate cetățenilor, amenzi consistente pentru nerespectarea legilor, logistică pusă la punct de autorități și transparență din partea lor în ridicarea deșe­urilor și valorificarea acestora, ar crea un impact pozitiv real. E foarte importantă implicarea specialiștilor în aceste chestiuni, pentru a vedea rezultate”, îmi explică ea.

Sibiul este pregătit pentru a trece la următorul pas în materie de reciclare. „Ar ajuta dacă fiecare dintre noi ne-am ajuta și vecinii care încă nu au rezultate pozitive, iar aceștia ar primi ajutorul nostru cu inima și mintea deschisă. La nivel național, cetățenii sunt mult mai pregătiți decât autoritățile. Pentru a îndrepta lucrurile în direcția corectă, eu cred că trebuie să demarăm conversații frecvente despre deșeuri și soluții împotriva poluării. Trebuie să știm foarte clar care e problema și cum ne afectează pe noi toți. Să conștientizăm că e o chestiune serioasă, de care depinde calitatea vieții noastre și a generațiilor viitoare și să o așezăm pe agenda autorităților. Și atunci vor veni și soluțiile. Iar eu cred că pentru orice problemă există cel puțin o soluție, depinde doar de noi să fim motivați și curioși, și poate și puțin încăpățânați, să o descoperim și să o punem în aplicare”, spune Ioana.

Foto © Alternative.Blue