de Cristina Ghinea
Fotografia este o artă care completează Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Prin intermediul ei sunt imortalizate momente, sunt prelungite și răspândite spiritul și amintirea evenimentelor. Nu este ușor să fii parte din echipa de fotografi din cadrul FITS, dar cu siguranță este o experiență unică și plină de satisfacții profesionale și personale. Fotografii FITS sunt martorii transformărilor în timp a festivalului, a spectatorilor, a organizării, a orașului și a vremurilor, aceștia fiind mereu parte din miracol.
Ne-au răspuns la câteva întrebări trei dintre cei care de ani de zile contribuie la arhiva de imagini a FITS și surprind momente cu care festivalul se reprezintă în multe colțuri ale lumii – Dragoș Dumitru, Mihaela Marin și Sebastian Marcovici.
Dragoș Dumitru a absolvit Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu, specializarea Arta actorului și a studiat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, specializându-se în Arte Plastice și Fotografie. Face parte din Asociția Focus Sibiu de mai bine de zece ani și este prezent ca fotograf la numeroase evenimente care au loc în oraș.
De câți ani colaborezi cu FITS?
Dragoș Dumitru: Am început să fotografiez FITS în anul 2010, ca atașat de presă, deși nu lucram neapărat pentru o publicație. Se lucra în sistem barter. A fost o experiență impresionantă, unde aveam acces la majoritatea evenimentelor, fără stres sau griji. Seara o încheiam mereu la clubul festivalului, a fost foarte distractiv anul acela, când am intrat în contact cu unele dintre infrastructurile festivalului, care sunt constante de-a lungul timpului. Asta îți oferă un sentiment de colegialitate și apartenență la o mișcare. Este frumos.
Începând cu anul 2011, inclusiv pentru ediția aniversară de 30 de ani de FITS, am intrat în echipa oficială de fotografi acreditați să acopere acest gigantic eveniment cultural. M-am bucurat mereu de sprijinul colegilor fotografi FITS, pentru că este un efort de echipă. Unul uriaș. Unele lucruri s-au schimbat de-a lungul timpului, dar prieteniile legate între noi ca fotografi și echipele care ne coordonează și cu care lucrăm, fie din TNRS, fie externi, au rămas aceleași și asta ne ușurează puțin munca. E bine să știi că ai o echipă coagulată de oameni, care știe ce trebuie făcut.
Între a fi acreditat ca presă la FITS și în echipa oficială de fotografi e o diferență mare. În primul rând, acestei echipe îi revine datoria de a acoperi toate evenimentele din caietul program, deci volumul de muncă e uriaș, de dimineața până seara, zece zile la rând. Și este o responsabilitate mare, munca ta fiind preluată de companii, instituții sau presă locală, națională și internațională.
Cum te-a schimbat ca profesionist această experiență?
Dragoș Dumitru: FITS este un eveniment unic și extrem de solicitant psihic și fizic. Cu o durată mare, de zece zile, și programul full day, de la 09:00 la 23:00, editate și încărcare pe serverele TNRS, ca pozele să fie gata și pentru revista Aplauze și pentru kit-ul de presă de a doua zi dimineața, este foarte, foarte solicitant. Unde mai punem numărul de evenimente, diversitatea lor, locațiile care mai de care mai solicitante sau arta de a fotografia teatrul în sine.
Dacă mă întrebați cum m-a schimbat profesional, m-a făcut sa înțeleg importanța tehnologiei în domeniul aparaturii foto. Un aspect la care nu m-am gândit până nu am ajuns să fotografiez teatru. Dar declanșatorul mecanic al aparatelor DSLR era un mare handicap într-o sală de spectacol, atât pentru public, cât și pentru artiști. Am ratat mii de cadre pentru că nu puteam să declanșez aparatul când mi-aș fi dorit, artistic vorbind, pentru că ar fi făcut gălăgie în sală. Noile aparate mirrorless, beneficiază de un senzor electronic și dispare astfel sunetul tipic de aparat foto. Asta s-a văzut în calitatea și cantitatea pozelor. Dintr-o dată nu mai prea aveai limitări în ceea ce puteai fotografia, nu deranjai pe nimeni, puteai face 3000 de cadre la un spectacol (și au fost cazuri…).
Fotografierea teatrului, cere o atenție deplină la detalii, să fii minim invaziv în sala de evenimente, de multe ori stăm nemișcați ore întregi, în picioare, pe marginea sau în spatele sălilor, după cortine sau sub gradene. Eu personal sunt foarte atent la display-urile luminoase ale aparatului meu, pe care le acopăr, pentru a nu deranja spectatorii. În fine, ar fi mult prea multe de povestit…
Vă povestesc doar cea mai amuzantă întâmplare a mea ca fotograf, unde, la un monolog al doamnei Isabelle Huppert, la ediția din 2018, trebuiau neapărat fotografii, dar se oprea spectacolul dacă doamna Huppert auzea din sală un aparat foto, pe holuri o tăcere deplină, deși tensiunea tuturor din staff era la cote maxime. Era spectacolul meu, trebuia să plec de la Sala Thalia cu măcar o imagine. Pe atunci foloseam un Nikon D500 DSLR, care făcea „click” la fiecare declanșare. Soluția a fost destul de neortodoxă, dar am făcut tot ce a trebuit să mă asigur că am fotografia.
Am mers la loje, la etajul doi, unde nu era public, unde știam că pot deschide ușile (asta e o artă în sine, să deschizi o ușă fără să se audă nimic, sau lumina să nu pătrundă prin ea) fără să mă observe cineva, apoi m-am descălțat ca să pășesc pe mocheta de acolo fără încălțăminte, ca să minimalizez sunetele produse de pașii mei, mi-am dat jos hanoracul, și l-am învelit în jurul aparatului cu un teleobiectiv atașat, în speranța că o să mai absoarbă din sunetul declanșatorului, și am intrat, am făcut o singură fotografie și am coborât. Mă uitam curios pe scări dacă s-a întrerupt sau nu spectacolul.
Din fericire, nu cred că știe cineva că am fost acolo vreodată. Și a fost și singura dată când am plecat de la un eveniment cu o singură fotografie. În rest, media de fotografii pe care eu le fac într-un an la FITS, în cele 10 zile, este de peste 10.000 de imagini, de unde selectez aproximativ 20%, pe care le editez și le trimit mai departe.
Ce înseamnă FITS pentru tine, ca locuitor al orașului? Ce amintire marcată ai legată de FITS?
Dragoș Dumitru: Este un uriaș avantaj pentru Sibiu și România acest festival. Calitatea artistică pe care FITS reușește să o aducă la Sibiu, din toate colțurile lumii, este de necontestat. De la oameni, companii, conferințe, Bursa de spectacole și ideile dezbătute aici până la moștenirea pe care FITS o lasă orașului, prin platforma doctorală, colaborările cu ULBS sau AFT, publicațiile pe care le tipărește, teatrele din oraș – FITS este o foarte bine venită adiție la viața orașului nostru. Sunt convins că în cele din urmă, FITS o să lase Sibiului mult așteptatul centru de artă și congrese, noua casa a TNRS, și o adiție crucială la dezvoltarea și bunăstarea orașului nostru.
Cele mai frumoase amintiri le am în momentul în care ceea ce văd în fața ochilor este așa frumos sau interesant încât în puține circumstanțe las jos aparatul foto și mă bucur atunci de moment. Artificiile (mai ales cele de final) îmi ofereau această senzație an de an, dar și spectacole (în special spectacolele de dans – dacă este dans și este din Israel, nu trebuie ratat la FITS) sau mega producțiile outdoor din Piața Mare și, nu de puține ori, conversațiile de la zecile de conferințe la care am fost în cadrul FITS de-a lungul anilor și ideile oamenilor pe care i-am auzit vorbind acolo. Nume cu o importantă rezonanță în lumea artelor, și nu numai, au ajuns la Sibiu, grație acestui eveniment. Nu este puțin lucru!
Ce te motivează să revii an de an în echipa fotografilor FITS?
Dragoș Dumitru: Oamenii, deși este foarte trist să vezi plecarea unor oameni care au făcut parte din această echipă ani la rând sau să afli despre trecerea în neființă a unor oameni marcanți pentru FITS, ca dl. George Banu sau Noel Witts (cu care am ajuns să leg aproape o prietenie după ani și ani de fotografiat la Atrium Conversațiile Culturale pe care el și echipa de acolo le puneau într-o antologie, poveștile unora dintre artiștii prezenți la ediția respectivă a FITS, un proiect foarte frumos). Calitatea spectacolelor pe care le vezi și ai onoarea să le imortalizezi este iarăși un criteriu important, nu de puține ori, lucrând indirect pentru cele mai mari companii sau teatre din lume.
Atmosfera pe care FITS o produce în fiecare metru pătrat al orașului Sibiu este unică și impresionantă. În plus, ca fotograf, vezi cele mai multe evenimente din FITS, chiar dacă de cele mai multe ori, nu până la final. Și prieteniile legate la clubul festivalului sunt o parte foarte faină a poveștii.
Dacă vreți să zic și un mic inside al echipei foto, cu cele două evenimente de care ne e frica cel mai tare tuturor: spectacolele de la CAVAS, de după ora 22:00 (asta pentru ca știi că o să termini după 24:00 și apoi trebuie să te apuci de editat destul de târziu, deși aici e o sabie cu două tăișuri, căci acolo e un spațiu de exprimare a celor mai tineri actori și multor teatre studențești, și nu de puține ori am plecat uimit de calitatea spectacolului sau de calitatea imaginii spectacolului), iar al doilea este locația de la cetatea Cisnădioara (recomand oricui care merge prima data acolo, sa aloce 40 de minute bune înaintea spectacolului și o sticlă de apă).
Și spațiul acela are un farmec unic și îmi amintesc de un concert susținut acolo cu biserica plină până la refuz, noaptea, pe o furtună puternică și cu sunetul liliecilor din acoperiș. A fost o completare perfectă la acel concert și o experiență unică.
P.S. Puteți număra treptele, trece timpul mai ușor.
Cum vezi fotografia de spectacol?
Dragoș Dumitru: Extrem de complexă, din mai multe motive. Întâi, trebuie să fii absolut invizibil atât pentru public, cât și pentru artiști. Situațiile de fotografiere îți impun de cele mai multe ori unghiuri fixe, unde nu poți să te muți dintr-o parte a alta a sălii, deși, cu experiența, poți să-ți dai seama după decor, când intri în sală, unde ar fi cel mai bine sa stai. Apoi, e problema zgomotului și a luminii produse de aparatură, care trebuie limitate la maximum, pentru a nu deranja actul artistic sau spectatorii. Iar volumul de muncă este unul imens, cred că recordul meu personal este de 102 evenimente fotografiate în cadrul unei ediții FITS. Asta înseamnă aproximativ 1000 de imagini la fiecare eveniment, selectate, editate, urcate pe FTP până a doua zi dimineața, ședințe peste ședințe, pentru planificarea zilnică a echipei, unde se stabilește cine unde merge și ce fotografiază.
De multe ori suntem primii la o locație, stăm câteva zeci de minute și plecăm la următoarea. Logistica deplasării între locațiile festivalului e iarăși un aspect critic al muncii de fotograf. Am încercat tot ce se poate, de la mersul pe jos, la mașină, mijloace de transport în comun, taxiuri, la trotinetă, bicicletă sau motocicletă. Pentru producțiile outdoor, vremea e un factor foarte important și unul asupra căruia ai puțin control. Este clasică ploaia din timpul spectacolului Waterlitz, a celor de la Générik Vapeur, de acum câțiva ani.
Multe obiective și aparate au căzut la datorie în acele ore petrecute în ploaie, în Piața Mare. Dar este și frumos, e frumos să te bucuri de spectacole, prin prisma aparatului (la propriu), dar și interesant și foarte divers subiectul de fotografiat. Am văzut mulți oameni, multe locuri și multe spectacole de nenumărate feluri în acești ani și sunt recunoscător pentru asta.
Fotografie reprezentativă: Dragoș Dumitru
