„De ce dansez?” Asta ar trebui să se întrebe tot timpul un dansator. Nu e de ajuns să pricepi dansul cu mintea, ci trebuie să îl simți cu corpul. Iar între dans, teatru, muzică, arhitectură sau alt domeniu, nu există granițe. În cele câteva zile cât a stat în România, japonezul Jo Kanamori a adus practic, primele informații despre un nou curent: noism. Ceea ce face el, este diferit față de tot ce știam noi că înseamnă dansul japonez. Jo Kanamori uimește prin abordarea și tehnicile pe care le folosește în dans și, mai ales, prin profunzime și simplitate.
Jo Kanamori este coregraful și regizorul artistic al celei mai importante companii de dans contemporan din Japonia, NOISM. A fost discipol al lui Maurice Béjart. Și-a început studiile de coregrafie la 18 ani la Lausanne, a interpretat lucrări în cadrul Teatrului de Dans Olandez, Baletului Național al Operei din Lyon și Baletului Gothenburg din Suedia. În 2002 a revenit în Japonia, ca după doi ani să pună bazele companiei NOISM. A obținut până acum numeroase premii, printre care prestigiosul Premiu al Ministrului Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei din Japonia. Noism este singura companie de dans din Japonia care deține un teatru propriu.
Cu sprijinul Ambasadei Japoniei, în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Fundația Art Production, Jo Kanamori și compania sa au ajuns și în România pentru prima dată, în cadrul Întâlnirilor JTI, cu două spectacole: Bayadere – Țara Iluziilor (prezentat la București în 30 martie) și The Match Seller’s Tale- Passacaglia (prezentat la Sibiu în 5 și 6 aprilie). Am avut ocazia să stăm de vorbă cu Jo Kanamori, coregraful și directorul artistic al companiei NOISM.
După 10 ani de studii în Europa, v-ați întors în Japonia. De ce ați hotarat să vă întoarceți și ce ati dus acolo din cultura europeană?
Jo Kanamori- Foto: Kishin Shinoyama
Jo Kanamori: Am plecat de acasă la 17 ani ca să studiez în Europa. Am stat 10 ani și în această perioadă am fost în patru țari. Pe la 26-27 de ani am constatat că, practic, nu știu nimic despre cultura japoneză și m-am gândit să mă întorc să văd despre ce e vorba. Inițial, m-am întors cu intenția de a sta doi-trei ani, dar între timp s-au făcut 12-13 ani. Iar în ceea ce privește ce am adus din Europa în Japonia, pot doar să vă spun că în momentul în care am plecat din Japonia în Europa, era cu totul altă epocă. Nu exista Internet, nu exista Youtube, nu existau mijloacele de comunicare pe care le avem astăzi. În epoca în care trăim astăzi, dansatorii tinerii au ocazia să vadă foarte ușor pe internet dansul de calitate înaltă din Europa. Din acest punct de vedere, cred că este vorba de o diferență de perioadă. De aceea, dansatorii noi din Noism2, chiar dacă pricep cu mintea ce înseamnă dansul european, nu îl simt cu corpul. Și, pentru a ajunge să simtă cu corpul, acest lucru durează câțiva ani.
Ați menționat despre Internet și tehnologie. În ce măsură considerați că omul modern mai are nevoie de fantastic?
Jo Kanamori: Cred că aceste elemente de fantastic, de basm au fost necesare și mai sunt încă, de la începutul civilizației care diferă din generație în generație. Aceste elemente au fost prezente tot timpul. Societatea probabil nu mai are nevoie de ele, dar individul, da. Probabil nici toți tinerii de acum nu cred acest lucru, dar eu așa cred.
Cum reușeste dansul să expună problemele din societate?
Jo Kanamori: Cred ca între dans și societate există inevitabil o legatură, pentru că dansul este o formă de a te exprima prin intermediul corpului. Ori, tu ești un personaj care trăiește în societate și fără prin corpul tău reprezinți ceea ce recepționezi sau ceea ce dorești să transmiți societății. Și este foarte important să fii în contact cu societatea, tocmai pentru că prin intermediul dansului, care nu există doar în cadrul unei comunități ce face dans și are aceeași percepție, ci este ceva care iese din cadrul acelei comunități și se prezintă societății. Personal, ceea ce facem, nu are legaturi cu alte comunități ale dansului din Japonia, de exemplu. Însă, are legături cu comunități din alte domenii diferite cum ar fi teatrul sau arhitectura. Prin comunicarea aceasta pe care o am ca dansator cu alte domenii, reușesc să tansmit ceea ce mi-am propus.
NOISM este împărțită în două companii: Noism1- cu dansatori profesioniști și Noism2- cu stagiari. Cât trebuie să muncească un dansator stagiar din Noism2 pentru a putea deveni un artist recunoscut în Noism1?
Jo Kanamori: Ca să vă răspund direct la întrebare, durează în jur de patru ani, din care doi ani sunt pentru pregătire și încă alți doi ani de pregătire ca juniori în Noism1. Dansatorii lucrează de la nouă jumatate dimineața până la șase jumatate seara, în fiecare zi, cu posibilitatea de a folosi studioul până seara la ora 10, dacă doresc să lucreze suplimentar și individual, în special cei tineri. Antrenamentul este cel clasic, specific baletului, dar modificat necesităților companiei noastre de dans. În cazul baletului clasic, mișcările se fac pe verticală și se desfac în exterior. În cazul nostru, folosim atât ridicarea pe verticală și prelungirea în jos, și, totodată, reîntoarcerea în interior a mișcării. În ceea ce privește mișcările perpendiculare, drepte, care au fost deja prăbușite în secolul XX, să-i spunem așa, de un coregraf renumit, în cazul nostru, îi mutăm punctul gravitațional și îl ducem pe lateral. Acestea sunt cele trei metode fundamentale pe care dansatorii Noism le adoptă în antrenamentele lor. Pe lângă acestea, mai există și metoda kanamori care constă în împingerea din ce în ce mai jos a nivelul coapselor și folosirea energiei care iese din aceste forțe opuse. Probabil că această metodă care se bazează pe două forțe contrarii care se ating, vine cumva și din tipul geografic al Japoniei care este o țară cu foarte multe cutremure, și noi am aplicat aceasta la metoda noastră de dans. Dar, pentru că este foarte dificil să explici o metodă de antrenament în cuvinte, trebuie să urmăriți spectacolul.
The Match Seller’s Tale And Passacaglia. Foto: Dragoș Dumitru
Aveți o definiție a dansului?
Jo Kanamori: Cred că dansul este o formă artistică fundamentală, care a apărut încă din epoca străveche și are în ea elemente care țin de teatru, de artă, de mișcare, în general. Din punctul acesta de vedere, legatura dansului cu tot ce ține de alte domenii este foarte importantă. De exemplu, și sculptorii și pictorii își folosesc propriul corp. Însă noi, dansatorii, ne confruntăm cu o formă de exprimare care nu rămâne. De aceea, dansul este forma artistică de bază.
Sunteți dansator, coregraf, regizor și directorul companiei Noism. De care dintre aceste profesii sunteți mai atașat?
Jo Kanamori: Nu aș putea sa va spun. Adevărul este că despre mine știu cele mai puține lucruri. Pentru La Bayadere – eu am fost regizorul, dar coregrafia este făcută în întregime de dansatori. Dacă ați văzut spectacolul, știți că a fost în cadrul lui o scenă cu acei „tâlhari călare”. În acesta există o scenă de trei minute unde au avut la dispoziție un moment muzical în care fiecare dintre ei a trebuit să spună în cuvinte ce înseamnă pentru el „tâlhar călare”. Au pus împreună aceste idei și au făcut în jur de 70 de tipuri de dans pe care eu le-am asamblat. Se poate spune că în epoca noastră nu mai există un coregraf care supune dansatorii voinței lui. În ceea ce privește spectacolul de la Sibiu The Match Seller’s Tale – Passacaglia, este munca mea în proportie de 90%. Pentru că aceasta înseamnă Noism: poți să faci diferite lucruri.
Care e semnificația cuvântului Noism?
Jo Kanamori: Înseamnă reanalizarea tuturor acestor –isme care au fost până acum în decursul omenirii și repoziționarea lor într-o formă inedită.
The Match Seller’s Tale And Passacaglia. Foto: Dragoș Dumitru
autor: Laura Bichler, editor: Oana Ciucă Lázár
foto cover: Dragoș Dumitru
