Jocul de-a copilăria - La vita è bella

Privit de aproape, Pământul pare un loc bun de trăit și prietenos. Văzut din altă perspectivă, e locul în care speranța e înlocuită de violență, de moarte și război.

Ca să strîngă donații pentru asociația O masă caldă, ce îi hrănește pe refugiații din Ucraina care trec prin punctul de tranzit din gara Cluj, Lights on Romania au adus din nou Pământul mai aproape de oameni. Gaia este o instalație de dimensiuni impresionante, are diametrul de 7 metri, reprezintă o replică la scară mare a Pământului și a călătorit prin toată lumea. La finalul lunii martie a fost expusă în scop caritabil, pentru două zile, în Grădina Botanică din Cluj.  

Realizată de britanicul Luke Jerram cu ajutorul imaginilor satelitare furnizate de NASA, Gaia reprezintă o dovadă a fragilității Pământului. Potrivit spuselor lui Luke Jerram, ea are rolul unei oglinzi în care se reflectă evenimentele majore ale societății în care trăim. Mai exact, ne arată felul în care planeta își ascunde rănile și slăbiciunile în spatele unei frumuseți copleșitoare. Gaia ne reamintește faptul că ființele ce își duc viața pe Pământ sunt interconectate și că toți avem o datorie unii față de ceilalți. 

Uitîndu-mă la Pămînt și la oamenii care se uitau la Pămînt, fredonam în gînd o melodie celebră în care norii, iubirea și viața sînt privite din perspectiva celui care oferă și a celui care primește, a celui care cîștigă și a celui care pierde: Both sides now, compusă de Joni Mitchell în anii 60, reorchestrată minunat după o jumătate de veac și inclusă pe coloana sonoră a filmului Love Actually. În cîntec, concluzia era una singură: oricît de atent am privi, de fapt nu știm absolut nimic nici despre nori, nici despre iubire, nici despre viață. Și, pînă la urmă, dacă parafrazăm versurile acestui cîntec, se poate spune că nu știm mare lucru nici despre planeta Pământ. Mai cu seamă cînd e vorba despre grozăviile pe care le săvîrșește omul în locuirea lui efemeră pe-aici. 

Cine-ar mai fi crezut că în 2022 violența, moartea și războiul vor fi din nou subiecte de actualitate? Din dimineața zilei de 24 februarie, odată cu invazia rusă din Ucraina, viața locuitorilor din această țară a devenit un coșmar. S-au trezit în sunetul terifiant al exploziilor și de atunci existența lor s-a dat cu totul peste cap, fiind dominată de spaimă, teroare și incertitudine. Singurul lucru bun, dacă se poate vorbi de lucruri bune în toată nebunia provocată de războiul aflat atât de aproape de noi, este că oamenii s-au arătat solidari. În fața suferinței trăite de vecinii noștri din Ucraina, nimeni nu a rămas indiferent și fiecare încearcă să-i ajute cum poate. Generozitatea s-a dovedit a fi esențială pentru a face mai suportabile dramele pe care le trăiesc ucrainenii. O lume întreagă a privit împietrită ochii înlăcrimați ai mamelor care fugeau, alături de copiii lor, din fața războiului. A fost impresionant să vedem cărucioarele pe care femeile din Polonia le-au lăsat în calea mamelor din Ucraina sau jucăriile de pe podul din Sighet care duce spre graniță. 

Potrivit unei statistici dată publicității de UNICEF pe 24 martie 2022, o lună de război în Ucraina a însemnat strămutarea a 4,3 milioane de copii – mai mult de jumătate din populația de copii estimată a țării, de 7,5 milioane. Aceasta include peste 1,8 milioane de copii care au intrat în țările vecine ca refugiați și 2,5 milioane strămutați în interiorul Ucrainei. „Războiul a provocat una dintre cele mai rapide strămutări pe scară largă a copiilor de la Al Doilea Război Mondial”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell. „Este un punct de referință trist care ar putea avea consecințe de durată pentru generațiile viitoare. Siguranța copiilor, bunăstarea și accesul la servicii esențiale sînt toate amenințate de violența îngrozitoare și  neîncetată”. Bilanțul primei luni de război mai indică faptul că 78 de copii au fost uciși și 105 au fost răniți. Iar aceste cifre reprezintă doar acele informații pe care ONU le-a putut confirma, căci realitatea concretă este probabil mult mai devastatoare. 

În aceste condiții oare cum poți tu, ca părinte, să îți protejezi copilul atunci cînd nimic din universul lui familiar nu mai este la fel? Războiul este atît de irațional că nu poate fi înțeles pe deplin și nici explicat. Probabil că singurul lucru pe care îl ai de făcut este să îl iei de mînă și să încerci să fii puternic pentru el. Atrocitățile și barbaria sînt atît de îngrozitoare, mai ales cînd ating oamenii nevinovați și copiii, că nu există cuvinte care să le justifice. Omenirea a traversat deja două conflagrații mondiale și totuși se confruntă din nou, în cazul războiului din Ucraina, cu aceleași drame. 

Pînă în dimineața zilei de 24 februarie 2022, cei peste 4 milioane de copii din Ucraina nevoiți să își părăsească locuințele trăiau în familii normale și duceau vieți absolut normale. Ca orice copil, mergeau la școală sau la grădiniță, se jucau și visau. În urmă cu cîteva decenii, Guido și Dora, împreună cu fiul lor de numai cîțiva ani, erau la fel, adică o familie perfect normală. Numai că, într-o zi oarecare, totul s-a schimbat: au fost îmbarcați într-un tren și deportați. Guido (Roberto Benigni) și Dora (Nicoletta Braschi) sînt personajele principale ale unuia dintre cele mai frumoase filme în care este vorba despre război și de la a cărui lansare se împlinesc 25 de ani. Frumusețea lui vine tocmai din faptul că încearcă să ne ofere o abordare diferită. În La vita è bella (1997, r. Roberto Benigni), vedem tragediile provocate de război, dar vedem mai ales cît de puternică este dragostea unui părinte pentru copilul lui. Ca să îl facă pe fiul său să îndure mai ușor chinurile vieții într-un lagăr nazist, Benigni construiește o cu totul altă realitate. Puștiul se crede protagonistul unui joc în care, dacă respecți anumite reguli, vei ieși la final marele cîștigător. Sigur că tot ce îi spunea tatăl lui era o minciună, dar, în fond, minciuna aceasta avea menirea de a-i proteja inocența. Este capabilă imaginația să ne salveze atunci cînd sîntem puși în fața unor situații insuportabile? Da, în La vita è bella puterea imaginației este singura cale de salvare. „Poate că tot ce trăim acum este doar un vis și mîine dimineață ne vom trezi, iar mama ne va pregăti micul dejun”, îi spune Guido la un moment dat fiului său. Ce bine-ar fi ca și-n realitate să fie ca-n filme! Să ne trezim din coșmar, să zîmbim și să ne aducem din nou aminte că viața e frumoasă.