Interviu cu Dana Sandler, compozitor și vocalist

de Laura Bandila Goldberger

Trăim într-un cartier liniștit din zona metropolitană a Bostonului. E duminică. Văd, ca în fiecare zi, de copii; încă foarte tineri, posesivi, energici, jucăuși, liberi și fericiți. Sunt atât de plină de bucurie, încât nu o mai pot simți. Am nevoie de o evadare. Poate un concert de jazz. Iubesc jazzul. Un titlu catifelat, zugrăvit în culorile curcubeului, dar totuși întunecat, îmi deșteaptă curiozitatea – “I never saw another butterfly/Nu am văzut niciodată un alt fluture” – o selecție a poeziilor scrise de copiii din campusul de concentrare Terezin 1942– 1944, într-un aranjament muzical de jazz, semnat – Dana Sandler.

Poate că această experiență este prea personală, mi-am spus, și ar trebui să o păstrez doar pentru mine. Mi-e teamă să nu o banalizez. Cu toate acestea, am avut un al doilea gând. Știu că experiența cunoașterii este o călătorie personală, la primul nivel, dar în același timp, noi ca indivizi suntem porți deschise spre ceilalți, oglinzi de reflectare a realităților în conștiința altora. Prin urmare, aleg să merg, să ascult, să simt, să învăț, să cunosc oamenii din spatele acestui proiect muzical emoționant și plin de semnificație și să împărtășesc cu voi aproape tot ceea ce am putut afla!
Am avut o seară răvășitoare și după o oră, la finalul spectacolului, m-am întors acasă cu înregistrarea de studio a concertului. Am ascultat obsesiv acest album, profund atinsă de muzica ce înăbușea regretele și speranțele copiilor închiși în orașul zidit – Terezin – până când m-am simțit pregatită să vorbesc despre această experiență cu muziciana Dana Sandler.

Nu știu de existența unui proiect similar. Adică nu am găsit o abordare jazzistică, de semnalat, a acestor poezii.

Dana Sandler: Nu știu pe nimeni să fi pus aceste poezii pe muzică de jazz, dar știu că există compoziții clasice, aranjamente corale, spectacole de teatru. Acesta a fost felul meu de a spune lumii: „îmi pasă”!

Concertul a fost susținut pe 27 ianuarie, o zi importantă în istorie – Eliberarea lagărului de concentrare din Auschwitz, dată recunoscută drept Ziua Internațională a Comemorării Holocaustului. S-au făcut 75 de ani de atunci- nici mulți, nici puțini. Albumul “I never saw another butterfly” va fi, însă, oficial lansat de Yom Hashoah, pe 20 aprilie. În Israel, Yom Hashoah este una dintre cele mai solemne zile ale anului. Ceremoniile includ aprinderea lumânărilor pentru victimele Holocaustului și ascultarea poveștilor supraviețuitorilor. Comunitatea evreiască din America de Nord comemorează, de asemenea, Yom Hashoah.


Trebuie să spun că m-am îndrăgostit de acest album.

Dana Sandler: Mi-am dorit foarte mult să scriu ceva care să le placă și copiilor mei. Nu am vrut să fie foarte, foarte trist. Îmi doream ca oamenii să audă cuvintele copiilor din Terezin și voiam ca ei să se bucure de ceea ce ascultă.

Artista Friedl Dicker-Brandeis a organizat cursuri secrete de artă în ghetoul de la Terezin

Lucrarea ta, Dana Sandler, este dedicată unei educatoare și artiste foarte speciale, Friedl Dicker-Brandeis, femeia căreia trebuie să îi fim recunoscători pentru inspirația și nutrirea speranței copiilor din Terezin. Friedl Dicker-Brandeis nu a fost doar o educatoare, ci și un mare artist. Cu toate acestea, ea este cel mai adesea amintită pentru ceea ce a realizat în tabăra de concentrare din Terezin și moștenirea pe care a încercat să o salveze și în cele din urmă a reușit.


Dana Sandler: A avut o istorie destul de importantă chiar înainte de Terezin. Cunoscuta artistă austriacă, a urmat cursurile Școlii de Artă, Design și Arhitectură Bauhaus, în Germania, dar circumstanțele nu au fost în favoarea nimănui în acea perioadă. În 1938, Friedl Dicker-Brandeis, aflată în acea vreme la Praga, a avut șansa să emigreze în Palestina deci, în esență, să se salveze, dar a ales să rămână și să lupte cum știa ea. Patru ani mai târziu, în 1942, împreună cu soțul ei, au fost deportați la Terezin. În campusul de concentrare i s-a permis să ia doar două valize cu lucruri de care considera că are nevoie. Această condiție a fost pusă tuturor celor care au fost duși în ghetou. Ea a împachetat o mulțime de materiale de artă precum creioane, hârtie, rechizite despre care știa că îi vor fi utile pentru educarea copiilor din tabără. Când a ajuns acolo, a sfârșit prin a crea, în secret, clase de artă, încurajând copiii să-și folosească imaginația și să evadeze astfel din suferința prin care treceau zi de zi. Apoi, în 1944, soțul artistei a fost transportat la Auschwitz și ea s-a oferit cu disperare să se alăture soartei lui, așa că a plecat cu următorul tren alături de mulți dintre copiii de la Terezin. Înainte de a pleca, a împachetat cât a putut în două valize. S-au adunat aproximativ cinci sute de piese de artă, desene și poezii. Le-a lăsat în grija îndrumătoarei principale, una dintre fetele de la cazarmă si acea fată le-a ascuns si astfel arta copiilor a supraviețuit. Din păcate nu și Friedl Dicker-Brandeis, care a murit împreună cu unii dintre studenții ei într-o cameră de gazare, în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

Cum ai trecut prin procesul acestei compoziții?
Procesul de zi cu zi al rollercoaster-ului emoțional ar putea fi o discuție întreagă în sine.

Dana Sandler: Atunci când creezi ai nevoie de o anumită stare de spirit.
Da. Planurile mele s-au schimbat de la o zi la alta. Dacă era una dintre acele zile care nu se potrivește cu scrisul, le-am rezervat pentru cercetare; am citit cărți, am vizionat documentare, am ascultat interviuri cu supraviețuitorii Holocaustului, în încercarea de a afla mai multe și de a interioriza mai mult.

S-a întâmplat să începi una dintre melodii într-o anumită zi, apoi să te oprești și să revii la ea a doua zi?

Dana Sandler: Oh da, s-a întâmplat să muncesc mai multe zile la o piesă, încercând perspective diferite, în diferite alte zile. Nu a ieșit totul în aceeași zi, sub aceeași semnătură. Am ales poezii cu care am simțit o oarecare legătură. A fost remarcabil când am aflat despre Franta Bass. M-a impresionat că era atât de tânăr.

Ce vârsta avea el?
Dana Sandler: Avea unsprezece ani când a fost dus la Terezin și apoi, când l-au luat la Auschwitz, avea doar treisprezece ani. Era însă atât de profund, atât de real și atât de matur pentru cruzimea situației prin care trecea el la acea vreme.

„O grădină mică,
Parfumată și plină de trandafiri.
O cale îngustă
Și un băiețel care umblă de-a lungul ei.
Un băiețel, un vlastar gingaș,
Ca o floare în creștere.
Când mugurii vor înflori
Băiețelul nu va mai fi.
Când mugurii vor înflori
Băiețelul nu va mai fi”.
Franta Bass (traducere Laura Bandila)

Acestă poezie mi-a sfâșiat inima. Pentru ea am ales doar pian și voce. Mi-a luat ceva timp să accept simplitatea de care avea nevoie această piesă. A fost una dintre cele mai grele. Niciuna nu a fost ușoară, dar acesta a fost una deosebit de intensă.

Te-a schimbat această experiență creativă legată de suferințele și speranțele copiilor de la Terezin?

Dana Sandler: Absolut. Mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții în sine. Începi să apreciezi ce ai. Cu siguranță m-a îmbogățit.
Care ar fi cea mai valoroasă calitate pe care copiii tăi ai dori să și-o însușească? Dacă te-ai afla în situația de a alege, care ar fi acea singură abilitate pe care le-ai nutri-o?
Este o întrebare grea! (a făcut o pauză pentru o secundă, apoi a continuat) Sincer, mă gândesc la ceea ce Friedl Dicker Brandeis scria într-o scrisoare în 1942, prietenei sale. Spunea că cel mai important lucru pentru ea, la început, era să se asigure că elevii ei evitau incertitudinile în viață, dar după o vreme și-a dat seama că nu este vorba despre asta, ci despre îngrijirea și nutrirea creativității. Cred că asta îmi doresc să învețe copiii mei. Îmi doresc să fie întotdeauna inspirați să pună întrebări ca în cele din urmă să ajungă să fie creativi, pentru că, indiferent de situație, nimeni nu-ți poate lua asta!

Prin urmare, crezi că este salvatoare creativitatea? Ne poate proteja de spaime, de nedreptăți?


Dana Sandler: M-am aflat uneori la răscruce și acest proces, procesul creativ pentru mine a fost vindecător. Gândește-te la alte evenimente, de exemplu: World Trade Center. A existat un bărbat care a salvat peste 2.700 de vieți și în timp ce evacua oamenii le și cânta ca să îi liniștească.

Au fost, de-a lungul timpului, câțiva artiști care au prevăzut potențialul artistic al acestor poezii scrise de copiii închiși în lagărul de concentrare din Terezin, dar spui că propunerea ta muzicală este o premieră. Ce o face unică?


Dana Sandler: Cu siguranță, au existat și alte persoane care au folosit aceste voci ca inspirație și, de fapt, Alena Syncova (una dintre poetele care a supraviețuit Holocaustului și care a murit la Praga, în 2008) a salutat în interviurile ei acest lucru. Desigur, știa că oamenii îi foloseau cuvintele ca mijloc pentru muzica și arta lor. Prima încercare de care îmi amintesc a fost în 1968. În cea mai mare parte, aceste poezii au inspirat mai ales muzicienii genurilor clasice. Propunerea mea este o premieră în sensul unicității sale ca și compoziție. Am ales să împărtășesc nouă poezii într-un decor muzical de cameră pentru jazz.
Au fost patru secțiuni, 3 poeți cunoscuți și unul anonim. S-au reunit organic și s-a întâmplat să fie 9 poezii.

Nouă poezii, dar totuși, 12 melodii, deoarece fiecare secțiune are o dedicație, o piesă muzicală introductivă care onorează fiecare voce ce a inspirat albumul tău.


Dana Sandler: Exact. Fiecare dedicație instrumentală este menită să stabilească fie tonul general al piesei, fie să stabilească cheia centrală ori ritmul compoziției care urmează.

Una dintre piesele tale este inspirată de o melodie tradițională hasidică lăsată în urmă de David Azriel Fastag. Ai inserat acolo, chiar un fragment din melodia lui. Ai reușit să creezi un moment muzical de coloratură, aș zice!

Dana Sandler: Aceasta a fost una din acele zile magice despre care tocmai am vorbit atunci când te îndepărtezi puțin de propria ta creație și faci și alte cercetări care apoi se reunesc într-un mod miraculos. Poemul respectiv al Alenei Synkova: “I would like to go alone/Mi-ar plăcea să plec singură” a avut un mesaj foarte special. Ea spune la sfârșitul poeziei „poate mulți dintre noi, de o mie de ori mai puternici, vor atinge acest țel, (de a ajunge, adică, „acolo unde nu se ucid unul pe celălalt”) până când nu va fi prea târziu”. Versurile acestea m-au făcut să-mi imaginez cum o mulțime de oameni cântă și se salvează împreună! Apoi am decis să cercetez melodii legate de Holocaust sau „niggunim” cum le numim noi, și am dat peste povestea lui Azriel David Fastag, care a fost un cunoscut compozitor și chazzan (cantor). El se afla într-un tren către Treblinka când a început să cânte o nouă melodie pentru o rugăciune deja existentă „Ani Maamin”, iar aceasta s-a răspândit obsesiv, în tot trenul. De aici am obținut imaginea acelor mii de oameni adunați într-o singură voce. Piesa respectivă a supraviețuit Holocaustului. Se pare că cineva a scăpat din tren. Când am descoperit melodia, scrisesem deja aproape toată muzica pentru poezia Alenei Syncova. Am fost de-a dreptul șocată cât de bine s-a potrivit. Așa a fost să fie. A fost… (și a pocnit din degete ca atunci când „îți cade fisa”) revelația de dimineață.

© Isabel Roeder

Dana Sandler, ai o voce frumoasă, un timbru muzical catifelat și cald. Aș spune că este ca o aripă de fluture. Compoziția ta este, de asemenea, expresivă, având o mulțime de fațete: apăsare, melancolie, resemnare, așteptare, întristare, speranță. La fel ca poeziile copiilor terezieni. Ce ți-ar plăcea să învețe oamenii care ascultă albumul tău, vocile lor?

Dana Sandler: Cu siguranță vreau ca amintirea copiilor de la Terezin să rămână vie în mințile noastre, așa că această muzică servește ca mijloc de perpetuare a memoriei lor. Pe de altă parte, ascultând astăzi cuvintele lor, mă proiectez eu însămi copil în aceste circumstanțe, sau îmi imaginez proprii copii astfel și simt că există situații paralele chiar și astăzi. Prin urmare, sper ca oamenii care ascultă această muzică și aceste versuri să realizeze că lucrurile acestea nu s-au întâmplat cu chiar atât de mult timp în urmă și dacă nu păstrăm această amintire și nu vorbim despre asta, se pot întâmpla din nou. Sper că muzica mea va servi ca memento și ca o contribuție la discursul de astăzi în fața creșterii antisemitismului și a urii.

Interviul integral îl puteți ciți în limba engleză, aici.