Copilărie.. un cuvânt atât de simplu, dar cu o forță unificatoare nemaipomenită, pentru că este starea fără vârstă, pentru că este firul care unește mai multe generații. De câte ori ți-ai auzit bunicii sau părinții spunând: „Când eram eu mic…” sau „Eu, la anii tăi…”? Nu putem vorbi doar despre o singură copilărie, pentru că fiecare este eroul propriei povești. Cineva se teme de monstrul de sub pat, iar altul îl îmblânzește.
Patru povești despre copii din lumi și perioade diferite au prins viață pe scenă, grație măiestriei unei echipe de profesioniști: patru autori (Petro Ionescu, Alexa Băcanu, Alex Moldovan, Ana Cuc-Popescu), patru regizori (Delia Gavlițchi, Olivia Grecea, Ana Crăciun-Lambru, Diana Dragoș), șase actori (Angela Páskuy, Adrian Prohaska, Claudia Stühler, Cătălin Filip, Doru Taloș și Oana Tămaș), un asistent de regie (Adriana Creangă) și un asistent de dramaturgie (Roxana Țentea), iar muzica lui Adrian Cimpoeșu și scenografia concepută de Florin Suciu au facilitat călătoria publicului prin timp.
Mașina timpului construită de patru regizori
Istoria copilăriei (4 episoade) este mai mult decât rezultatul colaborării perfecte dintre MiniREACTOR și Teatrul Gong Sibiu. Ea scoate la iveală un colaj de emoții (amuzament, frică, frustrare, tristețe, fericire) și acționează ca o mașină a timpului asupra spectatorilor, oferindu-le posibilitatea să alunece în alte universuri.
Am făcut cunoștință cu Delia Gavlițchi, regizoare de teatru pentru publicul tânăr, și am încercat în cadrul dialogului să pătrund în miezul unui subiect care nu va fi desuet niciodată: relația părinți – copii.
„Spectacolul este inspirat de ideea de parenting, care este relativ nouă în viața mea. Am pornit de la cartea lui Colin Heywood A History of Childhood și m-am tot întrebat: Cum a evoluat parenting-ul și educația? De ce am trecut prin atâtea etape destul de radicale de-a lungul istoriei?”
Spectacolul contribuie la înțelegerea societății contemporane și a sistemului de valori. Experiențele copiilor din diferite perioade istorice ridică întrebarea: În ce etapă suntem astăzi? Din punctul de vedere al Deliei Gavlițchi „există un decalaj foarte mare între stilurile de parenting actuale. Încă sunt prezente în diferite medii sociale, metode rudimentare, în același timp, se simte o evoluție a generației «hipersensibililor», iar distanța aceasta mare ar trebui să se întâlnească cumva.”
Noi, publicul, avem acces doar la spectacolul finit: vedem actorii pe scenă, le auzim replicile, ne încântă decorul și doar foarte puțini se întreabă ce se ascunde în spatele succesului. Curioasă să aflu despre procesul de creație, am întrebat-o pe Delia Gavlițchi cum a reușit să „vorbească aceeași limbă cu echipa”.
„A fost un proces extrem de greoi și complex, luând în considerare faptul că am fost două teatre, patru dramaturgi, patru regizori, un scenograf și un compozitor. Decorul și recuzita au fost făcute atât la Sibiu, cât și la Cluj și ne-am întâlnit pe scena din Sibiu, și pe cea din Cluj, unde am reunit toate cele patru episoade într-o formă coerentă. Am fost mulți oameni cu stiluri diferite de lucru, dar am reușit să ajungem la un numitor comun.”
Un tânăr regizor are „privilegiul” dificultăților
În spatele oricărui succes stau ascunse o serie de provocări, cu atât mai mult în mediul artistic. Dar ce dificultăți întâmpină un regizor tânăr care pune în scenă spectacole pentru copii, mai cu seamă în România?
Delia Gavlițchi spune că „în primul rând, există eticheta «teatrului pentru copii», care se aplică tuturor artiștilor din breaslă. Suntem considerați mai puțin artiști pe motiv că ne adresăm publicului foarte tânăr. Atunci nu mai avem aceeași valoare: spectacolele pentru copii sunt mai puțin bugetate, actorii din teatrul de copii sunt mai puțin plătiți. Asta se întâmplă deoarece spectacolele sunt mai scurte, dar se uită de complexitatea actului artistic. Aici toate schimbările trebuie să se producă mai repede, pentru că durata menținerii atenției de către un copil este clar mai redusă decât a unui adult.”
Delia Gavlițchi este coordonatoarea platformei MiniREACTOR, o asociație culturală independentă, care oferă ateliere, spectacole și diverse activități pentru publicul tânăr. În același timp, debutul ei ca regizor este legat de numele Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj. Activând atât într-un teatru independent, cât și în unul de stat, regizoarea poate puncta câteva diferențe dintre aceste două medii de activitate:
„Prima diferență este libertatea, libertatea de a lua decizii și de a stabili modul în care te adresezi publicului, pe care îl formezi în timp. La MiniREACTOR cred că avem parte de un public foarte divers, care s-a autoeducat pe parcursul acestor opt ani. Diferența este de asemenea sesizabilă și la nivelul birocrației. Fiecare are atuurile sale. Spre exemplu, o instituție de stat are, cu siguranță, beneficiul finanțatorului, a dezvoltării în timp, a stabilității, lucru care în cel independent este efemer și precar.”
Idee, muncă, succes —procesul ciclic din viața unui artist
Opera de artă rezultă și din temperamentul creatorului: dacă unii urmează un plan bine definit, pentru alții e suficient un declic. Să vedem din care categorie face parte Delia Gavlițchi.
„Teatrul, și în general, arta, țin de personalitatea fiecăruia. Pentru mine contează mult și perioada în care îmi aleg subiectele. Echipa rezidă din artiști cu care ne-am creat deja un workflow și atunci este mai ușor. În cazul unei echipe noi, începi mereu de la zero.”
Am descoperit că, deși artiștii apar în fața noastră plini de curaj, nu scapă de capcana emoțiilor: „Mie îmi place tot ce fac. În momentul când premiera este aproape, simt că nu au ieșit toate lucrurile, dar după ce trece haosul, rămân mulțumită. Evident, nu există nimic perfect, dar de fiecare dată este o reușită.”
de Andreea Tarlapan, Jurnalism anul III
