Cei care au acceptat o dată provocarea unui schimb de experiență, fie cu ochii închiși în așteptarea necunoscutului, fie cu ochii licărind de bucurie spre o nouă aventură, probabil că știu deja care sunt revelațiile ce apar de-a lungul călătoriei. De cele mai multe ori, experiențele se dovedesc a fi mai palpitante decât ne-am fi imaginat atunci când am decis să ne alăturăm acestei noi provocări.
Elev, student sau salariat, schimbul de experiență, între diferite culturi, țări sau orașe, vine spre întâmpinarea noastră și aduce diferite beneficii de ordin educațional, personal sau profesional – cunoașterea unei noi culturi favorizând învățarea unei (noi) limbi străine, experiența unor metode de educație printr-o prismă diferită de a noastră, recunoașterea și înțelegerea unor teme globale, depășirea zonei de confort, creșterea stimei de sine și împrumutarea metodelor de lucru învățate și adaptarea acestora în viața de zi cu zi. Plus prieteni noi pe care îi vom găsi în cadrul schimbului de experiență, entuziasmul de a locui un timp în alt oraș sau altă țară și distracția mereu inclusă în acest pachet.
O săptămână în Finlanda
Teodora Mureșan și Simona Vonica, învățătoare la Școala Primară Româno-Finlandeză din Sibiu s-au întors în februarie din Finlanda, unde au petrecut o săptămână într-un schimb de experiență, aducând apoi cu ele noi idei și cunoștințe pe care să le aplice la clasele lor. „Fiindcă minunata școală unde profesez eu este una finlandeză, care funcționează în mare parte după principiile finlandeze, fără a neglija tradițiile poporului nostru și care are la bază starea de bine a elevilor în școală, automat, dorința noastră este înclinată spre cunoașterea și descoperirea continuă a tendințelor în materie de educație. Așadar, periodic, fiecare dintre noi, ne luăm zborul către țări unde educația reprezintă cu adevărat o prioritate. Motivația vine din dorința de a face treaba la clasă cât mai bine”, îmi spune Teodora. Simona știa și ea, încă de la angajare că avea să plece în acest schimb de experiență. „Cred că este de la sine înțeles că, dacă promovăm un sistem, ar trebui să îl cunoaștem. Și unde poți face asta cel mai bine dacă nu la sursă? Acesta este motivul pentru care am dorit să particip la schimbul de experiență, căci, pe lângă starea de bine a elevilor este atins și potențialul lor maxim de învățare. Cumva, în școala românească se exclud una pe cealaltă”, îmi mărturisește ea.
Foto: Școala Finlandeză Sibiu
Școala Finlandeză din Sibiu pune accent pe deschidere, metode alternative de educație și schimburi interculturale. Se organizează pe lângă atelierele educaționale pentru profesorii angajați, și cursuri pentru profesori din alte instituții de învățământ, și chiar în perioada aceasta a avut loc un turneu prin întreaga țară, în cadrul căruia Finnish Teacher Training Centre, divizia de formare pentru profesori a Școlii Finlandeze Sibiu, a organizat o serie de traininguri și conferințe pentru profesori în principalele orașe ale României.
Cât de important este pentru un profesor să participe la astfel de programe de dezvoltare profesională? Mulți dintre ei probabil nici nu își permit financiar astfel de programe care sunt plătite de cele mai multe ori din propriul buzunar. Ce avantaje aduce însă pentru clasă, pentru elevi, pentru structurarea planului dinaintea orei, o continuă formare – în acord cu vremurile contemporane – și dezvoltare în domeniu?
Teodora vede schimburile de experiență în acest domeniu ca pe niște „uși imense care așteaptă să fie deschise. În spatele acestora găsești oameni cu diferite experiențe, dornici să transmită și să primească de la zâmbete și căldură, până la informații valoroase, idei, materiale, viziuni, pe care mai apoi le împărtășești cu ai tăi colegi de catedră, să le aplici direct în sala de clasă”.
După 28 de ani de experiență în domeniu, Simona a trecut de la sistemul de stat la cel privat, iar în prezent coordonează ciclul de învățământ primar de la Școala Româno-Finlandeză din Sibiu. Îmi povestește că a participat la câteva formări în cadrul școlii, iar Proiectul Erasmus + a dus-o în Letonia, către „educația nonformală”. „Am înțeles atunci de ce ar trebui să avem cu toții această oportunitate: am cunoscut dascăli și studenți din alte țări, am aflat despre sistemul educațional (cu bune și cu rele), am experimentat educația nonformală și am plecat cu dorința de a face o schimbare. Vă dați seama de impactul pe care l-ar avea această dorință sădită în fiecare dintre noi? Cu fiecare curs, pe care l-am ales în funcție de nevoile mele, susținută fiind de școală, această dorință a crescut și am făcut multe schimbări în modul de a privi copiii și de a le preda”, povestește ea.
Sistemul finlandez de învățământ
Strategia finlandeză de a excela în domeniul educațional este facilitarea oportunității de a participa la cursurile școlare pentru toți locuitorilor țării. Astfel au fost construite școli de stat aproape de zonele rezidențiale, iar unde acest lucru nu a fost posibil precum în zonele rurale, s-a asigurat și se asigură și în prezent, din oficiu, transportul copiilor la școală. Sistemul se bazează pe educație incluzivă și practică, astfel încât să minimizeze randamentul scăzut al elevilor. La vârsta de 16 ani, după ce au absolvit ciclul școlar de bază, elevii vor alege să urmeze fie cursurile unei școli academice, fie a uneia vocaționale, iar 3 ani mai târziu vor putea merge la universitate.
„Suntem bucuroase că am avut ocazia să observăm îndeaproape sistemul finlandez de învățământ, având în vedere procesul strict de selecție și acceptare a participării la orele desfășurate acolo. Finlanda este o țară cu oameni călduroși, în ciuda vremii și a temperaturilor scăzute. Profesorii sunt amabili, foarte bine pregătiți, vorbesc cu drag despre meseria lor. Primul aspect vizibil a fost sala de clasă, dotată cu aparatură care facilitează învățarea”, îmi povestește Teodora.
De la grădiniță până la clasele gimnaziale, elevii învață prin joacă, muncă în echipă, proiecte și experimente. Indiferent de condițiile meteo, în pauze elevii petrec timpul în aer liber unde au la dispoziție spații special amenajate pentru diferite activități, aceștia fiind supravegheați în permanență de doi-trei profesori. În pauza mare profesorii se adună în cancelarie unde se relaxează pe scaunul cu masaj sau fac exerciții fizice în grup, socializează, se simt bine și confortabil, stare care este transmisă apoi la clasă. Toată lumea din școală, de la director până la elev, merg în șosete sau papuci de casă. Discutând cu elevii, aceștia susțin că iubesc școala și o consideră a doua casă. Aceștia se adresează amical profesorilor, spunându-le pe nume”, mai povestește ea.
În acest context mărturisesc și eu, că una dintre revelațiile pe care le-am avut la rândul meu în primul meu schimb de experiență ca elev, acum mai bine de 10 ani, în Germania, a fost faptul că profesorii și elevii se adresau unul altuia folosind prenumele și că se salutau cu un simplu hallo (traducere: salut), fără a obliga la vreo formalitate aparte.
Foto: Școala Finlandeză Sibiu
Revenind la experiența finlandeză, Simona descrie sistemul de învățământ finandez ca fiind „înțelept gândit, pentru elevi, profesori dar și pentru societate. Unul dintre aspecte este încrederea pe care o au în dascălii pe care îi formează: nu există inspectorate, comisii, verificări nesfârșite de documente, testări și examene. De aceea este foarte greu să intri, dar și mai greu să absolvi acest gen de universitate. Orele de practică sunt numeroase și, înainte de a fi profesor, lucrezi în calitate de profesor asistent. Încredere în dascăli au și părinții, care nu pun la îndoială profesionalismul și abilitățile celor de la catedră.” Îmi povestește că în învățământul finlandez nu există repetenți, iar acest lucru dovedește că educația este gândită pentru copii și, implicit, pentru societate. „Probabil au constatat, în timp, că repetarea unei clase duce la abandon școlar, frustrare și, nu de puține ori, la agresivitate. Elevii care nu reușesc să atingă nivelul de învățare cerut, promovează dar, în anul următor, vor învăța în clase speciale, unde cerințele sunt adaptate nivelului de dezvoltare intelectuală. Ulterior ei sunt îndrumați spre școlile unde vor învăța o meserie potrivită aptitudinilor observate și dezvoltate în școală”, îmi explică ea.
Tot ea îmi mărturisește cum și-a amintit, cu nostalgie, de anii de gimnaziu când mergea la orele de gospodărie. „Diferența este că în Finlanda și băieții învață să folosească mașina de cusut și fetele deprind folosirea uneltelor de tâmplărie. Atelierele sunt dotate cu toată aparatura necesară pentru a fi utile și sigure”, spune ea.
În Finlanda până și anotimpurile sunt folosite pentru copii: școlile au propriul patinoar și sunt dotate cu schiuri și săniuțe!”
Simona a asistat la orele de curs ale mai multor clase în Finlanda și a constatat, cu bucurie, că se aseamănă mult cu ceea ce fac ele la Școala Româno-Finlandeză: învățare experiențială, adaptată nevoilor elevului, învățare prin joc, teme personalizate, activități cu părinții și, nu în ultimul rând, grija pentru starea de bine a noastră, a tuturor. Elevii de la Școala Finlandeză pot opta pentru ore de muzică, de teatru, de dans sau arte plastice și sunt încurajați să petreacă timp în aer liber, să fie creativi și să se identifice de mici deja cu responsabilitatea pe care o are fiecare în societate. Elevii învață cu entuziasm, școala creează contexte educaționale în care copilul să simtă satisfacția împlinirii, iar profesorii sunt într-o continuă formare adaptându-și metodele de lucru constant la tendințele prezentului. Iată cum poate schimbul cultural influența în bine un sistem în care predomină parcă veștile negative.
Personal cred că schimburile de experiență contribuie la schimbarea diferitelor presupuneri și idei perconcepute în societate, mai ales cu privire la culturi, națiuni, interculturalitate sau identitate. Oamenii devin astfel mai deschiși în a accepta schimbarea dinăuntrul societății, mai degrabă decât de dinafară. Astfel de experiențe pot fi printre cele mai puternice metode de a dezvolta ființa umană și a ajuta societatea să depășească conflicte de secole care le răpesc concentrarea de la adevăratele probleme.
*Articol apărut în revista Capital Cultural nr 16
