Oftalmologia înseamnă, literal, „știința despre ochi”. Îmi aduc aminte că ultimele informații despre nervul optic, dioptrii, glaucom sau retinopatie le-am citit înainte de examenul de bacalaureat. Cam așa se întâmplă, citești informații în domeniu, doar dacă ai nevoie. Prietena mea care poartă ochelari, întotdeauna a fost interesată de astfel de noutăți: ce operații se mai fac, unde e cea mai bună aparatură, ce articole de specialitate au mai apărut. Cu ea în minte și cu cu niște curiozități noi, m-am hotărât să aflu mai multe din domeniul oftalmologiei, de data aceasta. Am stabilit un interviu cu medicul Liviu Bran, coordonatorul Departamentului Oftalmologie al Spitalul European Polisano Sibiu.
Deși primește zilnic oferte să lucreze în spitale din alte țări, s-a încăpățânat să rămână aici pentru că a venit cu un scop: să ducă mai departe un proiect al doctorului Vonica, un proiect în care crede cu adevărat. Într-o sâmbătă după-amiază a găsit timp să stăm de vorbă. După o strângere puternică de mână, cu hotărâre în glas, îmi spune că nu știe dacă el e cel mai potrivit pentru un interviu. Discuția deja începuse, iar eu eram pe post de intervievat. Domnului doctor, despre care auzisem de la mai multe persoane că e un bun specialist, i s-ar fi potrivit și meseria de jurnalist. Gând pe care îl spun cu voce tare și așa aflu că, în facultate scria la revista 6 Plus, gazeta studenților mediciniști din Cluj, destul de apreciată atât de profesori cât și de studenți. Era specialist în articole sportive și de satiră. A fost și redactor șef pentru o perioadă. Așa că, vorbim despre materialul pe care urmează să-l scriu pentru cititorii noștri. Mă întreabă de ce cred că oamenii ar fi interesați să citească un interviu despre el. Sau poate e mai important să vorbim despre noile operații pe care le face echipa la Sibiu, sau de aparatură, care e esențială în această specialitate.
Am fi putut vorbi despre orice, de la istorie, sport, geografie, până la situația actuală din Orientul Mijlociu. Îi plac geometria și fizica și, dacă n-ar fi făcut medicină, ar fi fost probabil arhitect. Iar pacienții sunt plăcut surprinși de atmosfera din sala de operații, unde tot timpul se ascultă muzică. Cândva, un domn a venit și i-a spus „Nu mi-aș fi imaginat niciodată că o să fiu operat pe muzica lui Pink Floyd”. În astfel de informații stă de fapt, frumusețea interviului. Descoperi cum un medic, pe care ți-l imaginezi doar în cabinet sau în sala de operații, are o familie frumoasă, are viață socială și mai are niște principii de viață sănătoase. Am vorbit despre venirea sa în Sibiu, despre mituri în oftalmologie, despre oameni și despre ce înseamnă să fii mulțumit cu tine însuți.
Dr. Liviu Bran: Când am venit din Cluj, în 2012, am dat interviu cu doctorul Vonica. Și când am văzut ambiția mare pe care o are și ce își dorește să facă, am crezut în el și am lasat Clujul pentru proiectul de aici. Căci un vis al oricărui specialist este să lucreze cu aparatură de ultimă generație și cu oameni care își doresc standarde înalte. La momentul interviului, spitalul de aici era construit pe jumătate, peste tot erau macarale, putea să nu fie ce promitea doctorul Vonica. Însă, a reușit să aducă în Sibiu oftalmologia secolului XXI. A echipat cu tehnologie de ultimă oră acest spital, acum este rândul nostru, al echipei de oftalmologie să ne ținem de promsiune și să îi continuăm visul. Anul trecut am început chirurgia retinei, o chirurgie foarte dificilă, mai ales într-un spital privat. Este o chirurgie cu costuri mari, cu complicații multe, cu recuperare lentă a pacientului, este o chirurgie de nișă. Așadar, am abordat o patologie foarte vastă și foarte complexă. Practic, așa este. Am atins un țel, pe care ni l-am stabilit.
În momentul în care ați venit la Sibiu, la Polisano, ce exista la nivelul oftalmologiei?
Dr. Liviu Bran: Un cabinet de consultații.
Și de acolo ați pornit împreună?
Dr. Liviu Bran: Am pornit împreună cu doctorul Vonica acest proiect și îmi aduc aminte cum venea la primele operații, în sală. Ne întreba daca avem tot ce ne trebuie, voia ca pacienții să fie mulțumiți, iar condițiile să fie cele mai bune. Practic a vrut să facă un centru oftalmologic de elită. Bineînțeles, până s-a construit acest spital am lucrat în sediul din str. Constituției și împărțeam sala cu ortopedia, cu chirurgia mare, cu chirurgia plastică, cu ORL și era foarte greu să ne găsim un orar bun, un orar astfel încât să lucrăm cât putem. Operam, dar aveam la dispoziție un număr limitat de ore. Era problema spațiului efectiv, iar pacienții erau mai puțini. În scurt timp, adresabilitatea oamenilor a crescut, noi ne-am mutat aici (str. Izvorului), unde avem blocul nostru operator.
Dacă ar fi să vi se propună o ofertă într-un spital din străinătate, care ar fi răspunsul?
Dr. Liviu Bran: Am primit și primesc în fiecare săptămână două sau trei. Și pe bani mult mai generoși decât aici. Însă, am o echipă bună aici, cu aparatură chirurgicală de ultimă generație. Suntem competitivi cu marile spitale occidentale. Cred în proiectul pentru care am venit la Sibiu, cred că e nevoie de medici buni și în România, îmi doresc să construiesc ceva durabil alături de echipa pe care am format-o: colegul de la Cluj, doctorul Adrian Moroti. Facem o echipă bună și vrem să abordăm, să întărim acest pilon al chirurgiei de retină și al chirurgiei de cornee, în viitor, transplantul de cornee.
De ce ați ales oftalmologia?
Dr. Liviu Bran: Îmi plăcea foarte mult microchirurgia încă din facultate, iar oftalmologia este o chirurgie de micron, așa că am găsit aici exact ce-mi doream: lucrul la microscop, lucrul cu detaliile. Dacă te-ai dus 10 microni mai la stânga sau mai la dreapta, efectul scontat nu este același. Mai ales în chirurgia de retină, iar în chirurgia segmentului anterior e vorba de jumătăți de milimetru. La Cluj, ca studenți făceam suturi pe mănușă sau șobolani. Să știți că există o lacună majoră în România, respectiv trainingul persoanelor tinere. Este destul de greu pentru un rezident să opereze, să își “facă mâna” în timpul rezidențiatului. Și eu m-am luptat din greu să prind cât mai multe operații, să învăt cât pot, alergam și la clinicile private, îi rugam să mă lase și pe mine să văd diverse tehnici, care sunt aparaturile noi. În schimb, în sistemul medical din afară, rezidenții sunt încurajați să opereze, sunt ajutați. Aici, am putea să fim și noi mai deschiși, este nevoie de colaborare între vechea generație și noua generație de medici. Doar așa mergem către progres.
Este nevoie de aceste schimburi de experiență și cursuri în spitale din afara țării?
Dr. Liviu Bran: Sunt esențiale aceste schimburi. Deja se încurajează acest lucru și la noi. Generația nouă vine din spate, abordarea e alta, sunt încurajati medicii rezidenți să meargă dincolo, să-și facă experiență. Din păcate, puțini mai vin înapoi, dar cei care vin au cu totul o altă abordare. Comunicăm între noi, ne trimitem mailuri și ne sfătuim pe anumite cazuri. E foarte important să colaborăm. În oftalmologie se pune accentul pe cursuri intense, de detaliu, de scurtă durată, de nișă. Sunt cursuri practice, unde ești asistat de renumiți profesori din lume, care stau lângă tine și îți explică, iar acestea sunt oportunități foarte mari pentru noi, cei tineri.
Care sunt miturile cu care vin pacienții la o consultație?
Dr. Liviu Bran: Sunt foarte multe (zâmbește). De multe ori, explic de 10 ori același lucru într-o zi, la pacienți diferiți. Însă, față de anul 2007, când eram eu rezident, lucrurile s-au mai schimbat. Oamenii se informează de pe internet, caută site-uri dedicate pacienților unde găsesc informație utilă. Ce-i drept, oftalmologia este o specialitate foarte tehnică și este greu de perceput corect. Autoexplicațiile nu merg, este nevoie de un medic care să descrie pe înțelesul omului care e problema lui. De multe ori , vin oameni cu diagnosticul pus de ei, ca așa le-a spun cineva sau au citit ei pe net. Comunicarea cu pacientul este punctul cheie. E nevoie de multă răbdare mai ales cu pacienții tineri dar și cu cei în vârstă. Însă, toate aceste fac parte din profesia noastră. Încă de când m-am văzut pe lista celor admiși, la examenul de la Medicină, am știut și mi-am asumat lucrul intens cu omul. Toate au frumusețea lor.
Care e mulțumirea cea mai mare?
Dr. Liviu Bran: Sunt împăcat că fac ceea ce știu mai bine și ce-mi place. Serviciul nu-l resimt deloc ca pe un loc unde trebuie să vin. Asta îmi oferă o mare relaxare interioară. De multe ori, aștept să vin la serviciu ca să mă întâlnesc cu pacienții, să văd cum evoluează cazurile postoperatorii, căci acolo este marea provocare. Realmente, când plec de la spital, în afara oboselii fizice, pe care o mai resimt câteodată, sunt mulțumit de ceea ce realizez.
Ce apreciați la oameni?
Dr. Liviu Bran: Apreciez sinceritatea și credința într-un țel. Nu-mi place fățărnicia și nici opulența materială. Niciodată n-am făcut diferența între un pacient de 79 de ani, să zicem, care nu-și permite un anume tratament și pacientul care vine să scape de dioptrii și nici măcar nu-l interesează cât costă operația, că banul nu e o problemă. Omul e om. Nu contează haina de pe el, ci sufletul. Mă bucur să port discuții cu pacienții mei și invariabil, te atașezi: am avut pacienți șoferi de troleibuz, astfel am dezlegat un mister din copilărie- cum trec captatorii de la o rută la alta la intersecții. Un pilot de avion mi-a povestit cum a luptat în armata româna în Al Doilea Război Mondial și l-aș fi ascultat o zi întreagă. Multe de la ei învăț și din operațiile care nu au avut parcursul pe care mi l-am dorit. Tocmai astea îmi rămân în gând și încerc să găsesc soluțiile cele mai bune pe viitor. Însă, îmi aduc aminte și de operațiile spectaculoase, care au avut rezultate favorabile neașteptate și atunci îmi dau seama că nu trebuie să renunțăm niciodată. Oftalmologia e vastă și complexă, și are multe frumuseți de descoperit. Important e ca profesia pe care ne-o alegem să o practicăm din plăcere, atunci vine și mulțumirea.
O mulțumire care i se citește în ochi pentru că a găsit echilibrul între profesie și familie. După serviciu, timpul și-l petrece cu soția și băiețelul de 3 ani și jumătate. Îmi spune că e important să învățăm să ne respectăm timpul liber. Plec cu multe promisiuni în gândul meu, o astfel de conversație te readuce în realitate. Deși, reportofonul nu a mai înregistrat finalul interviului, am ținut minte ultima idee: „Și dacă vreodată aveți nevoie de un sfat în domeniul oftalmologiei, mă puteți contacta. Vă ajut cu plăcere.”
