Interviu cu scriitorul ucrainean Iuri Andruhovici

de Diana Joicaliuc

„Singurul mod de a supraviețui este să fim pregătiți. Dar chiar și sub amenințare, noi ucrainenii continuăm să trăim”, mi-a spus acum câteva zile Iuri Andruhovici, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ucrainieni. Pretextul discuției a fost apariția romanului său ”Recreații” la editura Cartier, în traducerea Mariei Hoșciuc. Atunci când am înregistrat acest interviu pentru Radio România Cultural, Iuri Andruhovici era la Kiev, tocmai terminase lucrul la un audiobook.

Războiul nu începuse încă, dar ucrainenii trăiau de ani de zile sub amenințarea unui atac. Între timp aeroportul orașului natal, Ivano-Frankivsk și unde locuiește în prezent a fost bombardat de armata rusă.”Această situație în care ne aflăm este întruchiparea celor mai agresive trăsături care caracterizează Rusia de astăzi”, mi-a spus Andruhovici. Scriitorul în vârstă de 62 de ani a fost unul dintre susținătorii Euromaidanului care a dus la căderea regimului Ianukovici. Ucraina reală, spune el, nu-și dorește să fie provincia lui Putin.

”Potrivit celui mai recent sondaj, aproximativ 60% dintre ucraineni sprijină aderarea la NATO și mai mult de 70% integrarea în Uniunea Europeană. Cifrele acestea au crescut constant în ultimii ani, și cred că asta este o dovadă a faptului că propaganda rusească a început să sufere mari înfrângeri”.

Chiar dacă în contextul actual e de neconceput, Iuri Andruhovici a scris romanul ”Recreații” la Moscova unde a urmat cursurile superioare ale Institutului Literar „Maksim Gorki”.

”După anii 90 am revenit aici de câteva ori pentru perioade foarte scurte, dar am observat cum această capitală a Rusiei s-a transformat într-un monstru al noului capitalism, se învârteau incredibil de mulți bani, dar cu toate acestea Moscova nu a încetat vreodată să fie centrul mondial al răului.

Mulți ani mai târziu am scris într-un eseu că tare mi-aș fi dorit să fi fost francez, german, englez sau japonez și să reușesc să mă îndepărtez de Moscova, pentru a mă putea raporta la ea cu mai mult calm, încercând cumva s-o iubesc. Dar din păcate nu pot să-mi permit acest lucru deoarece ea pur și simplu mă amenință, amenință existența noastră, a Ucrainei”.

”Moscova e oraşul celor o mie şi una de camere de tortură. Oraş al imperiului bolşevic, al monstruoaselor clădiri cu nenumărate etaje ale comisariatelor poporului, al tainicelor galerii subpământene, al aleilor interzise, oraş al lagărelor de concentrare, în care vârfurile unor giganţi împietriţi ţintesc către cer”, scria în 1992 Iuri Andruhovici. Romanul său ”Moscoviada” din care am extras fragmentul de mai devreme a apărut și la noi, la editura All. Cartea s-a bucurat de mare succes, păstrându-și chiar și azi actualitatea. Iuri Andruhovici este unul dintre cei mai traduși scriitori ucraineni, operele sale au fost publicate până acum în 21 una de țări, printre care Polonia, Canada, SUA, Germania, Ungaria, Austria, Rusia, Finlanda.

Romanul ”Recreații” apărut recent la editura Cartier, aduce în prim plan imaginea poetului ucrainean pe care o vom regăsi mai apoi și în”Moscoviada” și ”Perversiune”, volume care pot fi văzute și ca o trilogie. Și nu e deloc întâmplător că eroul sau anti-eroul lui Andruhivici este poet.

”Atunci când am scris romanul Recreații făceam parte din gruparea literară militantă «Bu-Ba-Bu» este prescurtarea de la Burlesc – Balagan – Bufoniadă, un grup pe care l-am fondat împreună cu prietenii mei, poeții Viktor Neborak și Oleksandr Irvanets. Datorită lor am scris ”Recreații” deoarece întâmplările pe care le prezint au fost inspirate de ceea ce am trăit cu ei. Totuși, niciun poet din carte nu este 100% vreunul dintre noi, fiecare personaj este alcătuit din trăsăturile mai multor persoane reale. Unii s-au recunoscut, alții nu”.

Iuri Andruhovici a debutat ca poet în 1985 cu volumul ”Cerul și piețele”, au urmat apoi alte două volume ”Centru orașului”, ”Păsări și plante exotice”, tradus și în limba română după care timp de 12 ani a încetat să mai scrie poezie.

”A fost doar o idee amuzantă la început când spuneam că la 30 de ani ești deja bătrân ca să mai scrii poezie, aveam doar 20 și ceva pe atunci. A fost o glumă pe care am spus-o prea des și prea mult. Și am fost cumva pedepsit. Pentru că am ajuns la 30 de ani și poemele au încetat să mă mai viziteze. Pur și simplu au dispărut. Așa că am scris primul roman și am descoperit ce frumos e să scrii proză. Și m-am dedicat prozei. Apoi, la finalul anilor 1990, dintr-o dată, poezia s-a întors cu un stil complet diferit”.

Căutarea identității, orientarea către Europa sunt câteva dintre temele care se regăsesc în scrierile lui Andruhovici din care nu lipsesc elementele fantastice, grotești. Apoi mai e tehnica jocului cu personajele dar și cu cititorul, pe care Andruhovici o stăpânește foarte bine.

” Nu e foarte multă ficțiune în romanul ăsta. Am terminat de scris ”Recreații” în toamna anului 1990. La vremea aceea Ucraina era una dintre republicile sovietice, dar existau semnale clare că țara își dorea și încerca din răsputeri să se rupă de URSS. Iar aceste semnale erau date în special de tineri, de studenți, de tineri scriitori și poeți. Am început să ne bucurăm de mai multă libertate în societate, mai ales de o libertate creativă și estetică. Astfel, au apărut tot soiul de inițiative culturale și a început practic o epocă a festivalurilor.

Am scris romanul ”Recreații” inspirat de aceste evenimente pe care bineînțeles, le-am amplificat prin exagerări fanteziste și distorsionări grotești pentru a ilustra mai bine spiritul acelei epoci. Cel mai mult m-a inspirat Festivalul de cultură alternativă ”Veveh” la care am fost invitat și care a avut loc la Livov în 1990. A fost un festival pe care l-am trăit foarte intens, iar după câteva luni am început să scriu această carte, ”Recreații”.

După ce am terminat de citit ”Recreații” m-am simțit de parcă m-aș fi dat jos dintr-un rollercoaster, atât e de intensă cartea a cărei acțiune se petrece într-o singură noapte. Iată, pe scurt, despre ce este vorba patru poeți ucraineni ajung într-un oraș fictiv Ciortopil la o mare sărbătoare. După ce fiecare dintre ei își petrece noaptea după bunul plac, dimineața se reîntâlnesc și practic se trezesc în mijlocul unei pseudo-lovituri de stat. Și chiar dacă la prima vedere pare simplu, sunt niște mesaje subtile acolo pe care citind cartea le veți descoperi.

Și pentru că în ”Reacreații” e și multă ironie la adresa orgoliilor scriitorului, l-am întrebat pe Iuri Andruhovici cât de multă vanitate e în lumea literară.

„În general oamenii de cultură, nu doar cei din zona literară au și o doză de vanitate acceptată însă în astfel de cercuri. Mai rău este atunci când avem de-a face cu politicieni vanitoși, pentru că de la ei așteptăm niște acțiuni concrete. Scriitorii, de exemplu, în ciuda orgoliilor se ajută unii pe alții, își înțeleg sensibilitățile și încearcă să le depășească. Dar nu putem spune același lucru despre politicieni, deoarece pe ei îi strică puterea, îi face și mai vanitoși”.

Din păcate vedem cu groază ce înseamnă setea de putere. Iuri Andruhovici a mai spus că în acest conflict speră din tot sufletul ca Ucraina să nu fie abandonată de lumea democratică.

Iuri Andruhovici este laureat al Premiului Herder și al Premiului pentru Înțelegere europeană din cadrul Târgului de Carte de la Leipzig.La începutul anilor 2000 a publicat împreună cu scriitorul polonez Andrei Stasiuk, volumul de eseuri ”Europa mea”, apărut și în limba română la editura Polirom. L-am întrebat pe scriitorul ucrainean cum arată Europa lui astăzi.

„Din punct de vedere geografic, pentru mine Europa e acolo unde sunt Munții Carpați, este unul dintre motivele pentru care îmi place România, Carpații se întind aici pe o suprafață mai mare decât în Ucraina. Apoi, mai e Dunărea pe care o văd ca pe un simbol cultural. Eu locuiesc în orașul Ivano-Frankivsk, aproape de Munții Carpați, aproape de locul de unde izvorăște Prutul.

Din punct de vedere cultural, mă simt apropiat de țările care au trecut prin comunism, care au supraviețuit represaliilor politice și au reușit să iasă la liman, să se schimbe și să-și câștige independența. Iar acest proces al schimbării nu este deloc unul ușor, e dramatic, e o luptă între bine și rău.

Pentru mine această Europa este una foarte interesantă. Și e important să facem parte din ea, să rămânem în această Europă”.