de Oana Ciucă Lázár
„Nu știam atunci ce rol important avea să joace în viața mea această competiție. Muzica lui Enescu m-a ajutat să mă descopăr în profunzime, să-mi descopăr latura mea de româncă”, îmi spune pianista Daria Parkhomenko, pe care am avut ocazia s-o cunosc în această toamnă, la Sibiu.
De câțiva ani, Asociația Culturală Play reușește să aducă și la Sibiu o parte dintre cei mai buni artiști invitați la București, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu sau la Concursul George Enescu. Pentru noi, este un prilej bun să ascultăm recitaluri de cea mai înaltă calitate.
Daria Parkhomenko este câștigătoarea Concursului Internațional „George Enescu” ediția 2018, secțiunea pian. De atunci, încearcă să ajungă cât mai des în România, pentru că unul dintre bunicii ei s-a născut în România. „Sunt 25% româncă și sunt foarte mândră că am rădăcini în această țară frumoasă, pe care doresc să o cunosc cât mai bine.
Provin dintr-o familie mixtă. M-am născut în Rusia, însă bunicul meu s-a născut în Basarabia, iar mama lui, străbunica mea era din Cluj. Din păcate, în timpul războiului a fost nevoit să o părăsească, fiind deportat în Kazakhstan, apoi în Rusia. Prin intermediul muzicii lui George Enescu am avut această șansă să mă descopăr în profunzime, și, totodată să aflu mai multe despre cultura românească și muzica de aici.”
Daria a cântat prima dată în Sibiu în 2020, acum a venit a doua oară. Îmi spune că a vizitat mai multe orașe din România, însă în Sibiu se întoarce cu mare admirație pentru arhitectura caselor, pentru ochii din acoperișuri, străduțele din Orașul de jos și căldura oamenilor care au fost la recitalurile ei. De altfel, felul ei de a povesti despre muzică te captivează.
Are acea energie bună pe care o iei cu tine și o ții minte multă vreme. Muzicologii au numit-o „unul dintre cele mai promițătoare talente ale generației sale”. Expresivitatea și muzicalitatea ei, precum și abilitățile sale tehnice avansate, nu au cum să nu te impresioneze. Este laureata mai multor concursuri internaționale de pian, a cântat pe unele dintre cele mai importante săli de concerte din lume alături de orchestre și dirijori renumiți.
„Am început să cânt la pian când aveam patru ani. În familia noastră, numai bunica era pianistă. Ceilalți membri ai familiei au înclinații spre matematică, mecanică și programare. E o combinație interesantă. Sora mea a urmat la rândul ei cursurile unei școli de muzică. Astfel că pentru mine a fost cumva normal să am acest parcurs. Am început să repet, să cânt, să găsesc partituri și piese pe care să le pot cânta la pian. La un moment dat, cineva i-a spus mamei mele că sunt mari șanse să am un har, pentru că puteam să reproduc melodii la clape fără să le fi cunoscut notele dinainte.
Am început după aceea să urmez cursurile școlii de muzică împreună cu sora mea, care este cu trei ani mai mare. Ea a studiat la rândul ei pianul. Nu a existat niciodată un moment în care mi-am dorit să devin un pianist profesionist. S-a întâmplat natural. Am învățat și am cântat mult la pian. Nu a fost nicio surpriză legat de ceea ce urma să fac în viața mea.”
De atunci au urmat zeci de competiții la care a participat, iar din fiecare a avut ceva de învățat: „pe mine competițiile mă motivează. Nu atât în sensul de a deveni mai bună decât X sau Y. Ci de a fi mai bună decât mine cea de ieri, de a mă dezvolta. Pentru fiecare competiție învățam o mulțime de partituri, cu foarte multe tipuri de muzică: solo, de cameră, orchestră. E foarte important să nu fii același artist care erai ieri sau acum un an. Chiar și atunci când cânți aceeași piesă. Trebuie să o dezvolți, să vii cu ceva nou. Avem nevoie de acest proces”.
Când s-a înscris pentru Concursul Internațional „George Enescu”, avea în repertoriul obligatoriu o piesă scrisă de Enescu. Atunci s-a produs acel declic. L-a descoperit pe George Enescu altfel decât îl știa până atunci. Iar toată această călătorie prin muzica lui, a dus la lansarea primului album din cariera ei, care cuprinde Sonatele pentru pian 1 și 3 și Suita a 2-a pentru pian scrise de George Enescu.
„După concurs, am fost motivată să aflu mai multe despre lucrările lui George Enescu pentru pian. După a doua suită am început să învăț prima sonată pentru pian, care avea să devină preferata mea, iar mai târziu, am deschis partiturile celei de-a treia sonate pentru pian, pe care am învățat-o destul de repede, pentru că am avut mai mult timp în pandemie. M-a captivat limbajul complex pe care l-a folosit și cum a combinat impresionismul francez cu muzica populară românească. Nu cred că a mai compus cineva în felul acesta. Muzica lui este foarte aproape de inima mea, s-a creat acea conexiune.
E foarte dificil de pus în cuvinte, dar simt asta. Poate și pentru că provin dintr-o familie cu rădăcini în România, nu știu. De atunci, am introdus muzica lui Enescu în programul concertelor mele și am primit foarte multe răspunsuri pozitive din partea publicului, din diferite țări. Oamenii erau foarte interesați de acest tip de muzică.
Întrebau: „De ce nu cunoaștem această muzică?” sau spuneau: „Ce frumos sună! Ne-ar plăcea să ascultăm mai mult!”. Și m-am întrebat atunci: „De ce nu?”. Aș putea să înregistrez și să o transpun pe CD. Pentru mine a fost o mare bucurie să pot face anunțul despre albumul meu de debut chiar în România, și la Sibiu și la București, în timpul recitalurilor pe care le-am susținut aici.”
Lansarea oficială a albumului de debut a avut loc în Hamburg, la începutul lunii octombrie. Pentru Daria Parkhomenko, muzica este un limbaj pe care îl folosește să traducă emoții și sentimente, într-un mod unic: „Când cânt aceeași partitură de mai multe ori, de fiecare dată găsesc ceva nou pentru mine. Aș spune că e într-adevăr fascinant. În decursul unui an pot cânta într-un mod cu totul diferit. Poate că în trei ani de acum înainte voi cânta altfel. E un proces intrigant, pentru că sunt în căutare de ceva, ceva insolit pe care să îl pot translata și prezenta audienței.”
Daria călătorește mult, caută, e curioasă să afle povești, să descopere locuri și oameni noi. Toate sunt surse de inspirație pentru ea: „Sunt foarte fericită că profesia mea este în strânsă legătură cu călătoritul. Am vizitat până acum o mulțime de orașe și țări diferite. Am întâlnit foarte mulți oameni, nu numai muzicieni. Toate acestea m-au inspirat foarte mult. Muzica mă inspiră, arta în diferitele ei forme și oamenii. Da, îmi plac oamenii. Ei mă inspiră foarte mult.”
Când e pe scenă, simte dacă reușește să se conecteze cu publicul, un moment care face parte din procesul de creație: „Atunci când ești pe scenă și cânți, ca artist, tu prezinți publicului muzica, o traduci pentru ei. Astfel că simți reacțiile primite din partea lor. Audiența te ascultă. E un moment foarte important. Experiența poate fi, însă, diferită de la țară la țară, poate varia în funcție de concert. În general, simt că audiența îmbrățișează ceea ce eu le ofer. Este un sentiment interesant.
Am fost surprinsă să văd în România că vin foarte mulți tineri la concerte. E un mare plus, pentru că în multe locuri nu se întâmplă asta. De obicei, la concertele de muzică clasică audiența este ceva mai în vârstă, undeva înspre 50+. Am simțit că foarte mulți oameni, atât acum, cât și cu doi ani în urmă când am susținut concerte în Sibiu și Cluj-Napoca, au venit și s-au bucurat cu adevărat de muzică.
Cât despre legătura ei cu muzica și felul în care o percepe, îmi spune că e foarte importantă onestitatea: „Cred că e foarte important să fii onest cu tine și cu muzica ta. Să o înțelegi cu adevărat. Să o descoperi pe cât posibil. Deoarece muzica e un limbaj cu adevărat special. Astăzi poate fi într-un fel, însă mâine nu.
Este mult mai important să urmezi muzica, să o înțelegi, să oferi audienței imaginea de ansamblu despre ceea ce vrei să comunici. Poate să difere de la artist la artist, însă este important să-ți spui povestea prin intermediul muzicii. Pentru fiecare dintre noi, muzica poate reprezenta un moment în care, pentru cinci-zece secunde sau minute, putem uita de toată negativitatea și să ne dăm voie să sperăm, să ne lăsăm inspirați, să ne dăm voie să simțim orice fel de emoție pozitivă care ne cuprinde.”
*articol publicat în Capital Cultural nr.33
*Imagine reprezentativă: Asociația Culturală Play
