De curând am aflat că Sala Multimedia a Muzeului Brukenthal găzduiește până la sfârșitul lunii ianuarie colecția lucrărilor de grafică semnate de Günter Grass, de la Muzeul Național din Gdansk. Imediat mi-a fugit gândul la un citat din jurnalul artistului „mi-a fost ușor să încep o coală în cărbune. E ca și cum aș vrea să mă îngrop în acest peisaj lunar de lignit, între movile de deșeuri, mai ales că marile evenimente politice nu prea îmi dau de ales.”(Între Germania și Germania, 17 iulie 1990)
Îl recunosc pe Günter Grass încă din vremea liceului, când studiasem câte ceva despre el și operele sale și poate că tocmai acest lucru m-a făcut curioasă să văd și lucrările sale de grafică. Oricum ar fi, nu mă pot duce așa pur și simplu la expoziție fără să știu chiar nimic despre artist și despre colecția sa de lucrări de grafică, mi-am zis.
Citesc rezumatul pe care dr. Alexandru Sonoc, coordonatorul expoziției, îl propune vizitatorilor:
“Cele 28 de lucrări, compuse din desene și gravuri în acvaforte și acvatintă, recurg la simboluri animaliere universale, dar şi cu o semnificaţie divergentă în diferitele culturi din regiunea Mării Baltice, cu aluzii particulare la diferite momente-cheie din istoria Pomeraniei, a oraşului natal, cărora adesea le asociază şi jocuri de cuvinte, inteligibile într-un context intercultural local. Un privitor atent, chiar dacă provine dintr-un cu totul alt spaţiu cultural, îi înţelege însă în mare măsură mesajul, adesea inconştient, datorită universalităţii anumitor trăiri, induse de reacţii identice la marile adevăruri ale vieţii, în ciuda tendinţei involuntare, oarecum egoiste, de a înţelege simbolurile din perspectiva propriei culturi.”
Mă aflu acum cu un pas mai în față în documentarea mea, îmi spun în timp ce îmi doresc să aflu mai multe despre Günter Grass și despre ceea ce l-a convins să urmeze drumul literelor și al desenelor. Îmi amintesc de seara în care am văzut filmul “Toba de tinichea” și de entuziasmul cu care am povestit a doua zi tuturor despre acesta.
Da, trebuie neapărat să merg la expoziție! mi-am spus.
Günter Grass, micuțul Oskar și sunetul tobei de tinichea.
Pentru Günter Grass, coperta unei cărți este la fel de importantă ca și prima propoziție a acelei cărți: „Desenul este la același nivel al privirii ca și literatura”. Din acest motiv, a ales să își ilustreze propriile sale coperte, stârnind astfel diferite controverse, dar permițând cititorilor să pătrundă mai ușor în universul realismului magic, al aceluia care acum este numărat printre cei mai importanți scriitori postbelici. Este cunoscut preponderent datorită premiului Nobel pentru Literatură, obținut în anul 1999. Distincția i-a fost acordată pentru povestea băiețelului Oskar din „Toba de tinichea”, o poveste sensibilă care ilustrează legătura dintre Oskar și toba de tinichea pe care o primește la împlinirea vârstei de 3 ani, moment în care decide să nu mai crească. Conținând puternice accente critice cu referire la regimul politic al celui de-al „treilea Reich”, prima carte din seria celor 3 care alcătuiesc „Trilogia Danzigului”, stârnește reacții mixte, conținutul acesteia fiind considerat „blasfemiator și pornografic”. Micuțul Oskar își imaginează conversații atât cu Iisus, cât și cu Satana, granița dintre nebunie sau luciditate fiind imprecisă. Inserții din cultura iudaică, dar și din cea creștină, se amestecă în lumea băiețelului cu alegoria, mitul și legenda și conturează realismul magic, un curent artistic al contradicțiilor, preponderent întâlnit în literatura sud-americană. Günter Grass își însușește acest curent artistic, care-l îndeamnă la joacă de-a lungul întregii sale cariere.
Nu numai romanul în sine va stârni discuții diverse și posibile nemulțumiri, cât și coperta acestuia, ilustrată cu măiestrie de către însuși autorul cărții. Laura Hoptman, curator la New Museum din New York apreciază coperta ca fiind similară unui ambalaj de mălai sau a unei etichete ale unui borcan cu mâncare pentru bebeluși.
„Dacă îndepărtăm textul cărții de copertă, ne rămâne un desen similar ilustrațiilor de produse din anul 1959”.
Iar această ilustrație nu este singura care stârnește astfel de reacții, desenele lui Grass fiind catalogate adesea drept „reclamă sau avertisment” (Udo Kittelmann, directorul Galeriei Nationale din Berlin), fiind comparate cu desene ale unor amatori, „ca și la amatori, technica desenelor lui Günter Grass se afirmă mai degrabă prin entuziasm decât prin precizie” (Ben Lewis, critic de artă și producător de film), sau acuzate că nu aduc nici un aport artei vizuale fiind „demodate și rutinate, lipsinu-le cu desăvârșire spiritul observator proaspăt” (Matthew Collings, autorul cărții „This is modern Art”).
Un drum întortocheat…
Günter Grass se naște în 16 octombrie 1927, în Orașul Liber Danzig, astăzi un important port al Poloniei la Marea Baltică, cunoscut sub denumirea poloneză Gdansk. Ca fiu al unui negustor de alimente german și a unei mame cașube (minoritate slavă din nordvestul Poloniei), emigrează imediat după absolvirea liceului, a stagiului militar și a unei scurte perioade ca prizonier de război, în Düsseldorf, unde studiază grafica, sculptura și pictura la Academia de Arte. De atunci, începe să își ilustreze singur operele scrise, să își alcătuiască adesea autoportretul sau să picteze în acuarelă peisaje rurale liniștite.
Imboldul principal pentru scris vine ca urmare a traumei pierderii patriei sale Danzig, precum și din preocuparea pentru conflictul interior cu trecutul propriu, național socialist, preocupare care se arată în majoritatea operelor sale, urmărindu-l pretutindeni precum o umbră. Conflictele sale cu biserica și zbuciumul său religios (părăsește comunitatea catolică în semn de protest, critică în poezia „Ceea ce trebuie spus” statul Israel pentru aportul său la distrugerea păcii mondiale prin deținerea de armament nuclear, fiind acuzat de antisemitism, numit persona non grata și primind interdicție de călătorie pe teritoriu israelian), transformă operele fie scrise, fie ilustrate ale lui Günter Grass, în adevărate enigme, în adevărate oglinzi menite să reflecte distrugerea de către om a vieții semenilor săi, să reflecte ciclul devenirii și al distrugerii.
În anul 1985, în tot acest zbucium, Günter Grass, să va alătura lui Günter Sommer, un renumit cântăreț de Jazz pentru a-și citi operele pe fundalul muzicii de percuție. Iar cum ciclul devenirii și al distrugerii este esența vieții lui Günter Grass, acesta se petrece pe muzică de tobă, închizând cercul băiețelului Oskar, de nedezlipit de toba sa de tinichea și a artistului Günter, aparent de nedesprins de sunetele mute de percuție ale operelor sale.
Cum a ajuns arta lui, la Sibiu
Lucrările lui Günter Grass au fost aduse la Sibiu în baza unui schimb de expoziții în cadrul colaborării Muzeului Brukenthal din Sibiu cu Muzeul Național din Gdansk. 42 de lucrări cu referire la imaginea păcatului din secolul XV până în secolul XX, au fost trimise din Sibiu la Gdansk în schimbul colecției alcătuite din diversele lucrări ale lui Günter Grass, cele mai vechi datând din 1972, iar cele mai noi din 1992.
