de Oana Ciucă Lázár
Sibiul e cultural, Sibiul e fotogenic, Sibiul e orașul unde vrei să-ți crești copiii. Și tot Sibiul e orașul unde nimic nu se potrivește cu nimic, unde sunt prea multe evenimente și prea puține de calitate. Depinde în care cerc de oameni începi discuția despre ce-ți place și ce nu-ți place la Sibiu. Toți vin cu argumente care te pun cel puțin pe gânduri sau te fac să dai aprobator din cap.
L-am invitat la o discuție despre Sibiu pe fotograful Sebastian Marcovici, care este fotograful oficial al Primăriei Sibiu. E prezent la aproape toate evenimentele importante care au loc în oraș, dar vede lucrurile și din punctul de vedere al unui om care vrea să facă mai mult pentru comunitate, pentru iubitorii de muzică. De aproape zece ani organizează Festivalul Focus in the Park, știe cum e lumea operatorilor culturali, de ce probleme te poți lovi sau ce așteptări are publicul.
Cum e Sibiul tău?
Sebastian Marcovici: Este un oraș unde am crescut și ca persoană, dar și ca fotograf. Și pe lângă noi, pe lângă echipa mea, au crescut o grămadă de profesioniști în domeniul acesta. Cred că Sibiul este un oraș care, surprinzător, de la an la an se dezvoltă înspre bine. Este încă unul dintre cele mai ofertante orașe, pentru că diversitatea evenimentelor este mare, datorită proiectelor finanțate prin Agendele Primăriei.
Deci, din punct de vedere vizual, avem o ofertă bogată. De aici încolo, depinde de noi, ca profesioniști, să scoatem ce e mai bun. E drept, nu toate evenimentele sunt wow din punct de vedere vizual, dar aș spune totuși că Sibiul rămâne în top trei din perspectiva asta.
Cu toate astea, simt că-mi lipsește un eveniment mare. Compar cu Electric Castle, de exemplu. Sau cu Untold, deși nu sunt eu mare fan. Diversitatea pe care o avem noi la Sibiu este foarte bună, dar ar trebui să ne axăm un pic mai mult pe calitatea evenimentelor.
Asta o spun din punctul meu de vedere, nu ca o critică. Se pare că direcția noastră este să avem foarte mult, foarte colorat, ceea ce e bine pentru fotografi, dar pe lângă FITS, mi-ar plăcea ca unele evenimente să ajungă la un nivel mai mare decât sunt acum.
Ce segment de public simți că nu e acoperit?
Sebastian Marcovici: Tinerii. Din păcate, în Sibiu, deși oferta universitară e destul de bogată, mulți aleg să plece. Îi văd că se întorc în orașul natal la evenimente punctuale. Mă întâlnesc cu ei la FITS sau la Focus in the Park, festivalul nostru, care este unul apreciat de tineri. Aici cred că ar trebui să ne focusăm mai mult, pe nevoile și dorințele lor.
Cum e comunitatea din Sibiu?
Sebastian Marcovici: Mie îmi place comunitatea noastră, altfel nu aș fi stat aici. Cred că suntem cunoscuți drept conservatori sau mai prețioși așa, dar de fiecare dată am demonstrat că dacă avem o cauză, suntem uniți. Ce-i drept, mi-ar plăcea să fim un pic mai open minded, să acceptăm mai ușor alți oameni cu altă gândire…
Sunt 15 ani de la anul în care Sibiul a purtat titlul de Capitală Culturală Europeană. Cum vezi tot acest proces de dezvoltare, de după 2007?
Sebastian Marcovici: Cred că s-a întâmplat ce trebuia să se întâmple. Sunt curios dacă și la Timișoara va avea același efect. Adică acest titlu de Capitală Culturală poate să scoată un oraș din anonimat, să îi aducă o vizibilitate foarte mare.
Dacă îmi amintesc de Sibiu prin 2005, nu aveam prea multe variante: aveam Zilele Berii în Piața Mare, Orășelul Copiilor la Cazarma ‘90, FITS era în creștere, dar nu se compară cu ce e acum, și mai era Astra Film, care era un festival extrem de nișat și conservator. Dar se vede clar ce s-a întâmplat în ultimii 15 ani.
Am întâlnit de multe ori afirmația că Sibiul a rămas blocat în ideea de capitală culturală, dar nu a dezvoltat mai mult conceptul în anii ce au urmat. Tu ce crezi?
Sebastian Marcovici: Nu pot contrazice acest statement, nu sunt neapărat de acord cu el. În 2007 erau câțiva operatori culturali, acum sunt de trei ori mai mult și sunt operatori buni. Capitala Culturală a fost un trigger, iar Agendele Primăriei sunt moșteniri foarte bune ale capitalei. Dar șansa de a dezvolta mai departe, probabil aici e de discutat.
Noi nu înțelegem că lucrurile se schimbă. Fundamentul este unul bun, dar vremurile se schimbă și trebuie să dăm șansa și altora, care probabil au altă viziune, mai bună. Cred că din unele puncte stagnăm, dar stăm mai bine totuși decât alte orașe. Agenda culturală este un plus.
Dar, personal, simt o stagnare. Sunt multe evenimente care se desfășoară de la an la an din inerție, parcă. Aici ar fi nevoie să existe o monitorizare mult mai competentă din punct de vedere cultural, nu juridic. Instituțiile ar trebui să aibă o vedere mult mai clară, să știe cine își dorește să evolueze și cine se mulțumește cu ce are.
Din păcate, sunt evenimente care, dacă o să caut o poză din 2009 și una de anul trecut, e aceeași chestie. Poate se schimbă doar locația. Dar sunt și evenimente care au început cu o scenă și acum au devenit festivaluri mari. Aici cred că trebuie schimbat ceva. Cred că un dialog coerent între comunitatea sibiană, instituții și ONG-uri e necesar. Și știu că au mai avut loc, însă cu o sinceritate mai timidă.
Eu unul nu am nimic de pierdut dacă îmi spun părerea despre ce se întâmplă. Pentru că la evenimentele pe care le organizăm, ținem foarte mult să facem ceva de calitate, investim și reinvestim. Altfel nu creștem. Nu privesc totul ca pe un business din care să fac bani. Pentru mine, cultura înseamnă educație, responsabilitate și respect.
Cum vezi partea cu gratuitatea la evenimente, impusă prin agenda primăriei?
Sebastian Marcovici: O problemă gravă, gravă a Sibiului. Actul cultural nu ar trebui să fie unul gratis – măcar un leu, cum zic eu în glumă. Omul trebuie să învețe prin acel bilet, că, în primul și în primul rând, asta înseamnă respect față de artistul acela. Nu e vorba de bani, ci de a conștientiza unele lucruri.
Cum ar fi să fie gratis fotbalul? Cum ar fi asta? Că dacă e să vorbim așa, noi facem un concert pentru entertainment, cam același lucru se întîmplă și cu fotbalul, baschetul sau alt sport.
De exemplu, o trupă de muzică, care e în turneu prin țară, de obicei evită Sibiul, pentru că obiceiul de aici de a merge gratis la evenimente a dus la un public foarte mic care mai cumpără un bilet. Așa că trupele evită Sibiul pentru că, o dată, nu avem un loc sănătos de concert, nu vorbesc de un mix între club și concert sau restaurant și concert. Nu, o locație adevărată. Noi nu avem așa ceva.
Și, în al doilea rând, dacă într-un oraș echivalent cu Sibiul s-ar vinde 300-400 de bilete, la noi probabil se vând 100-150. Deci, trupele nu se pot baza pe vânzări. Sibiul este un minus în bugetul total al unui turneu.
Nu știu cum stă mainstreamul la capitolul ăsta, deși nu cred că e vreo schimbare. Repercusiunile acestor gratuități se simt și în industrie, dar și pe termen lung. Și să reparăm chestia asta, în momentul de față, o să dureze mult timp și e nevoie de o mare de răbdare.
Eu sunt conștient și sunt sigur că dacă le oferi oamenilor ceva de calitate, ei sunt dispuși să plătească. Dar pentru asta, tu ca operator trebuie să oferi calitate, o experiență care să merite. Deci, deși toată lumea urlă că nu avem bilete, dacă e să fim corecți, nu putem să dăm vina numai pe autorități. Pentru că sunt evenimente de o calitate așa de slabă, la care eu n-aș merge nici dacă e gratis.
La noi jumătate dintre operatorii culturali se gândesc doar la propria sacoșă financiară. Mie aici mi se pare problema, sincer. Întâi ar trebui noi să demonstrăm, să ajungem la un nivel de peste 50% al evenimentelor de mare calitate și apoi putem să mergem toți de mână la instituții și să zicem, eu am făcut asta, eu asta… E timpul să regândim partea cu biletele. Din toate părțile e nevoie de efort și câteva valori comune în care să credem.
Pentru tine ce e important, când vine vorba de valori/credințe?
Sebastian Marcovici: Sinceritatea. Care se reflectă mai mult asupra respectului pe care trebuie să-l porți față de munca pe care o faci. Ideologia mea este că arta nu are preț, nu are o anumită valoare. Tot timpul am pus arta fotografică mai presus de venitul pe care mi l-a adus. Și, avem noi o glumiță între noi, dacă tu, ca profesionist care vrei să intri în echipă, întrebi prima dată „da’, cât îmi dai”, clar drumul nu e bine ales.
E ca un joc de domino. Dacă suntem sinceri și acceptăm locul în care suntem și experiența pe care o avem în acel moment, automat devenim mai umili față de profesia noastră, devenim conștienți că tot timpul avem ceva de învățat în plus. Iar această sinceritate te duce către autodisciplină și de acolo apar alte valori pe care fiecare și le găsește în drumul lui.
De exemplu, eu știu că pentru o poză – două bune pe an, trebuie să muncesc cu adevărat. Și pentru asta trebuie să țin ochii bine deschiși. Și la alți fotografi, și la tehnologie și la ce se întâmplă în jur. Cu același interes mă duc și la un super spectacol de la FITS, dar și la un meci de oină. Nu știu dacă am făcut în viața mea 20 de fotografii bune.
*articol publicat în Capital Cultural nr.33
*Fotografie reprezentativă: Sebastian Marcovici
