Când ai în față un muzician de talia flautistul Dieter Flury, orice pauză dintre repetiții este prea scurtă pentru un dialog, iar întrebările îți atârnă lungi și multe, într-un șir infinit.
Dieter Flury este un muzician multilateral, flautist solo și șef de orchestră la Filarmonica din Viena, profesor la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Graz. Anterior, Flury a fost membru al Orchestrei Operei de Stat din Viena şi a predat la Academia de Muzică şi la Conservatorul din Viena. Acest ”Paganini al flautului”, cum este supranumit, va cânta în seara aceasta, pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu, o compoziție mai puțin cunoscută publicului larg – ”Concert pentru flaut şi orchestră”, de Carl Nielsen. Pornind de la această noutate a programului muzical, mi s-a părut necesar și oportun să aflăm chiar de la solist cum să ne pregătim pentru concert și ce așteptări am putea avea.
Reporter: Sunteți flautist, ați fost manager general al orchestrei vieneze, sunteți și profesor – cum reușiți să armonizați atâtea roluri?
Dieter Flury: Viața mea s-a desfășurat tot timpul între câteva pasiuni. Când predau aceasta devine o pauză de la a fi solist în orchestră. Când cânt în orchestră, mă relaxez de la a preda. E ca un hobby, fac ce-mi place. La Zürich ,am fost la un gimnaziu cu accent pe studiul limbilor vechi (latină, greacă). După aceea, am ales să studiez matematică, fiindcă mă fascina, dar în același timp, am decis să studiez și muzică. Imi plăcea să studiez matematica ca să iau o pauză de la studiul muzicii și îmi plăcea să studiez muzica ca să iau pauză de la matematică. Când am absolvit, am fost norocos să primesc un loc de muncă în Viena, așa că m-am mutat din Zürich în Viena, aveam 25 de ani. De atunci, sunt tot timpul în Viena cu orchestra. În 2005, am continuat să cânt în orchestră, dar am fost ales în calitate de manager general al orchestrei. Aceasta s-a întâmplat timp de 9 ani și au fost 9 ani din viața mea extraordinari. Însă mi s-a părut că devenisem prea dependent de muncă și înaintând în vârstă devenea necesar să-mi planific viața mai mult. Și mi-am dorit ca ultimele decenii din viața mea (sper, nu știu) să mă concentrez din nou doar pe muzică. Funcția de management a fost transmisă unei persoane mai tinere și acum mă simt liber de reonsabilități și am mai mult timp.
Rep.: …și probabil așa ați reușit să veniți la Sibiu.
Dieter Flury: Da. Câțiva ani în urmă, l-am întâlnit pe dirijorul Cristian Oroșanu. Am susținut un concert de Ibert împreună și mi-a plăcut foarte mult cum a lucrat atunci cu orchestra. De aceea, m-am bucurat când m-a întrebat când vin la Sibiu ca să cânt un concert la alegerea mea. Și de data aceasta, alegerea mea a fost Concertul lui Nielsen. Abia recent m-am îndrăgostit de această lucrare. Când eram tânăr nu aș fi cântat niciodată Concertul lui Nielsen.
Rep.: De ce?
Dieter Flury: Nu reușeam să prind despre ce este. Erau atâtea note de cântat și nu simțeam ce trebuie să-mi spun ca să mă apuc de aceasta. Acum am o vârstă și deodată mi-am dat seama că înțeleg această persoană care a scris Concertul pentru flaut şi orchestră. La el cred că totul este ”psyche”, e viață psihică, sufletul unui om cu neliniști enorme. Uneori, este foarte fericit și muzica sună idilic (Flury fredonează câteva note vesele – la, la, la, li, la, la), dar deodată ceva se întâmplă, totul se schimbă, atmosfera, lumina din interiorul lui. Sufletul îi devine întunecat, totul este haotic, totul se amestecă. Apoi, iarăși e lumină și fericire din nou. Găsesc aceasta fascinant, aceasta mă atrage la Nielsen.
Rep.: Cum ați recomanda publicului ”Concertul pentru flaut şi orchestră” de Nielsen?
Dieter Flury: Probabil trebuie să asculți multă muzică de Carl Nielsen ca să ajungi să te îndrăgosteși de muzica lui. După biografie pare un compozitor mult mai norocos decât modul în care sună muzica lui. Mulți compozitori au fost norocși – și Bach a fost la fel, la Haydn poți simți în muzica lui că a fost un om fericit, însă muzica lui Nielsen… Carl Nielsen a avut și el o carieră frumoasă, era un om bogat, dar muzica pe care o scrie este uneori foarte tristă, răscolitoare. Uneori, circumstanțele externe ale vieții sale contrastează mult cu ceea ce simte în momentul în care scrie muzica. Pe de altă parte, uneori și Beethoven scrie muzică atât de veselă, de exemplu”Sonata pentru pian”. Scrie ”Simfonia nr. 4” într-un moment în care este pe cale să-ți piardă auzul, cel mai trist și mai amenințător lucru care i se poate întâmpla unui muzician. Era în depresie, conștient de ceea ce se poate întâmpla, dar a fost în stare să scrie atunci o compoziție în întregime luminoasă și voioasă. Mi se pare fascinantă tensiunea dintre ce se întâmplă în viața unui muzician și ce se întâmplă în sufletul său. Uneori, aceste stări coincid, alteori, sunt complet diferite.
Rep.: Ați studiat muzică în paralel cu matematica, ați scris chiar o lucrare științifică despre ”Teoria axiomatică a sunetelor”. Care credeți că sunt acele puncte de intersecție dintre matematică și muzică?
Dieter Flury: Primul cred că este frumusețea. Muzica trebuie să aibă o frumusețe interioară, care poate fi foarte disonantă, dar disonanța trebuie să aibă un sens muzical, o claritate a spiritului. În matematică este la fel. Poate fi foarte complicat, foarte complex, dar totul trebuie să aibă o structură frumoasă, o structură logică. E vorba de acea frumusețe a structurilor, care nu are nicio legătură cu viața noastră cotidiană. În matematică există numere, funcții, elemente ale matematicii, în muzică există tonuri, corzi, linii melodice. Acestea nu sunt reale, e ceva foarte spiritual și se petrece doar în creierul tău, în mintea ta și toate trebuie să-și găsească o logică interioară. Cred că aceasta au în comun muzica și matematica.
Alt punct unde se intersectează este unul infantil. E simpla bucurie de a cânta, de a face ceva fără sens, de a improviza muzică. Mulți matematicieni sunt firi plictisite sau simt nevoia să se amuze, la fel ca muzicienii.
Rep.: Când un ascultător resimte muzica ca și zgomot, dezordonat?
Dieter Flury: Când nu poate intra în ceea ce se cântă și nu înțelege ce fac acei oameni pe scenă, atunci e o totală dezordine, și e doar zgomot. Când eram tânăr primul gen de muzică cu care am intrat în contact a fost muzica barocă, mai târziu am ajuns la Beethoven, apoi l-am descoperit pe Mozart, dar mi-a luat mult timp să intru în contact cu muzica contemporană, e mai dificil. De aceea, este bine să lucrezi la o bucată și pas cu pas începe o să înceapă să-ți placă acea bucată. La fel poți face în calitate de ascultător. Dacă asculți o melodie și nu îți place deloc, acordă-i a doua șansă. Dacă se întâmplă să fie un fragment muzical bun, o să începi să-l iubești.
Rep.: Cum e să lucrezi cu orchestra sibiană?
Dieter Flury: Această orchestră are un mod foarte familiar mie de a aborda muzica. În orchestră sunt mulți muzicieni buni. Pentru orchestră este o provocare să creezi pe baza abilităților fiecărui membru, a fiecărui individ, o sonoritate comună. Însă modul în care simt membrii orchestrei emoția muzicii, cum încearcă să o transmită cântând, mi se par foarte familiare. Mă simt ca acasă.
Rep.: Ați mai fost în Sibiu?
Dieter Flury: Este prima colaborare cu Filarmonica de Stat din Sibiu, însă am mai fost aici o dată cu Opera de Stat din Viena. Acea experiență a fost absolut emoționantă și memorabilă. Probabil unii oameni încă își mai amintesc. Am fost pentru spectacolul ”Nunta lui Figaro” acum nu știu câți ani în urmă. Din cauza vremii urâte și a ceții nu am putut zbura din Viena spre Sibiu. Am zburat spre Timișoara. Acolo primul lucru care ni s-a spus a fost ”nu aveți nicio șansă să ajungeți în Sibiu la timp”. Însă am așteptat și au venit după noi niște autobuze, escortate de poliție, pentru a ne deplasa mai repede. Interpreții și-au făcut încălzirea în autobuz. Aveam cu noi niște pachețele cu mâncare. Pe la Sibiu am ajuns mai târziu de ora 20, dar a fost extraordinar. Publicul ne-a așteptat de la ora 19. Spectacolul a început pe la 21.40 și s-a încheiat târziu, pe la 1. A fost incredibil! Toți artiștii care s-au grăbit din autobuz spre scenă au dat tot ce aveau mai bun. Am fost profund impresionat de răbdarea acelui public. În alte orașe ”normale” aș zice, oamenii nu ar fi așteptat să ajungem, ar fi stat un pic, apoi ar fi plecat. Acel public sibian a fost însă extrem de înțelegător și răbdător.
Rep.: ”Flautul de aur” e o metaforă?
Dieter Flury: Poate, nu știu.
Rep.: De ce ați ales un flaut de aur?
Dieter Flury: Am început cu un flaut de argint. Materialul flautului ajută ca instrumentul în sine să nu vibreze. Ca să produci sunete de flaut, aerul trebuie să vibreze nu materialul flautului. Când cânți la intrumente cu corzi, lemnul corzilor trebuie să realizeze acele vibrații. Aurul este mai greu decât argintul. Așadar, aurul face ca sunetul să fie mai puternic, mai robust. Platina este și mai grea, producând sunete și mai puternice. La ce m-am gândit eu când am ales acest flaut a fost că mă ajută să mă contopesc cu celelalte instrumente din orchestră. Provocarea cea mare când cânți cu o orchestră nu este să produci sunete individuale, ci să te amesteci, să te contopești cât mai bine cu celelalte intrumente. Flautul de aur m-a ajutat să fac aceasta.
Rep.: Aveți așteptări de la publicul care va veni să audieze concertul?
Dieter Flury: Abia aștept să întâlnesc din nou acest public neobișnuit. Am văzut că programul concertului de mâine începe cu Gabriel Fauré, apoi Carl Nielsen și la final, Paul Dukas. E un program din care lipsesc nume mari, precum Mozart, Schubert, Brahms… Sunt multe lucrări noi și probabil majoritatea celor care vor veni la concert joi nu au ascultat vreodată una dintre lucrările ce vor fi cântate. De aceea, aștept de la public să manifeste un pic de curaj. Trebuie să fii suficient de deschis și să uiți toate așteptările pe care le ai și să te simți ca un ascultător din secolul nouăsprezece sau douăzeci. Atunci oamenii veneau la concerte și nu aveau idee ce le vor prezenta compozitorii. Bethoveen de exemplu și-a început Prima simfonie cu o disonanță, o ”glumă muzicală”. A fost un scandal la acea vreme. Sau tot el și-a început Simfonia a 4-a cu un ”baf, baf” dramatic. Erau niște surprize frumoase oferite de acei compozitori. Nu trebuie să uităm că la acea vreme compozitorii au scris pentru oameni care nu cunoșteau lucrările ce urmau să fie ascultate. În prezent, consultăm programele și începem să tragem conlcuzii ”aceasta nu e o parte reușită”, ”a, aceasta cunosc deja”. Publicul din trecut era mai deschis decât suntem noi acum. Așadar, sper că programul din seara de joi îi va ajuta să fie la fel de deschiși și în așteptarea surprizelor ca acea audiență din trecut.
Fotografii: din arhiva personală a muzicianului.
