Știrile false ne afectează viața mai mult decât credem și decât vrem să recunoaștem. Parte din convingerile noastre (mai ales cele radicale) sunt consolidate și întreținute de articole, imagini, video-uri, care, odată ajunse în mediul online ne fac să reacționăm impulsiv, uneori fără nici cea mai mică intenție de a verifica și evalua veridicitatea conținutului, credibilitatea sursei sau originea materialului respectiv. Distribuim pentru că ne impresionează, ceea ce ne face părtași la marea acțiune de dezinformare.
Alina Bârgăoanu, autoarea volumului #Fakenews. Noua cursă a înarmării, publicat recent la editura Evrika, este profesor universitar și decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative, București. De la începutul acestui an, Alina Bârgăoanu face parte din Grupul de experți la nivel înalt pentru combaterea ştirilor false din mediul online, alcătuit în cadrul Comisiei Europene. Îi mulțumesc că a acceptat cu deschidere acest dialog:
Un ecosistem invadat de algoritmi, meta-date și motoare de căutare
Haideți să lămurim ce înseamnă fakenews, mai ales, pentru toți cei care sunt tentați să creadă că falsul se rezumă doar la știri/articole inventate, minciuni gogonate sau ficțiuni media. Cât de necesară este o înțelegere mai nuanțată a fenomenului numit generic de noi toți fakenews?
Alina Bârgăoanu: În primul rând, vă mulțumesc pentru atenția acordată subiectului, cât și preocupărilor mele în această direcție. Așa cum am subliniat în mai toate intervențiile mele publice de până acum, inclusiv în cartea #Fakenews. Noua cursă a înarmării, ceea ce denumim acum cu popularul termen fake news, acoperă, după părerea mea, fenomene mult mai ample și mai îngrijorătoare, dacă vreți, legate de haosul informațional, dezordinea informațională. Fake news nu sunt întotdeauna știri și nu sunt întotdeauna false; nu avem o clasificare binară adevărat-fals, ci un interval definit de aceste extreme, adevărat, fals și tot ce poate fi găsit pe acest interval. În plus, ceea ce definește actualele fenomene de haos informațional și dezordine informațională nu este neapărat acest melanj infinit de adevărat sau fals, ci ecosistemul în care se manifestă el: un ecosistem total schimbat de explozia platformelor digitale, un ecosistem invadat de tehnologie, de algoritmi, meta-date și motoare de căutare.
Există studii recente care susțin că roboții sunt responsabili de amplificarea fenomenului dezinformării și de polarizarea extremă în social media; alte cercetări recente, dimpotrivă, arată că oamenii sunt principalii vinovați de distribuirea știrilor false. Cine are dreptate, în cele din urmă?
Alina Bârgăoanu: Ne-am obișnuit cu clasificări binare, ori/ ori, într-o epocă a intervalelor care acoperă realități mult mai complexe, pe care glisează posibilități mult mai complexe de analiză și de interpretare. În primul rând, încercând să răspund la întrebarea dumneavoastră, fenomenul actual de dezinformare în mediul digital, de dezinformare 2.0 cum îl numesc eu, de abia începe să fie aproximat din punct de vedere conceptual și din punct de vedere al cercetărilor empirice. Există câteva studii și centre de cercetare deja bine cristalizate, studiul despre Twitter realizat de cercetătorii de la MIT, studiile făcute în cadrul Reuters Digital Institute din cadrul Oxford University, cercetările realizate în cadrul Schorenstein Center on Media, Politics and Public Policy de la Harvard University. Fiecare dintre aceste studii încearcă să aducă argumente, dovezi empirice cu privire la amploarea fenomenului, la cauzele sale, la preeminența algoritmilor sau preeminența comportamentului nostru digital în răspândirea dezinformării. Nu cred că s-a ajuns la concluzii definitive, nu era când să se întâmple acest lucru; dar cred că amploarea fenomenului de haos informațional este creată de întâlnirea – unică – între trei factori
- factorul tehnologic (amplificarea tehnologică practic infinită pe care o permite actualul ecosistem digital);
- factorii psiho-sociali și de natură economică (avem, în lumea occidentală, cu precădere în SUA, o clasă de mijloc destabilizată de criza globală din perioada 2007-2008; oameni care încă nu și-au regăsit echilibrul după dislocuirile majore, pe care le-a produs respective criză);
- factorii geopolitici (ne place sau nu ne place, asertivitatea Chinei în plan economic, asertivitatea Rusiei în plan militar și geopolitic, confuzia și neîncrederea care caracterizează lumea transatlantică).
Factorii psiho-sociali (nesiguranța lăsată de criza globală 2007-2008) se cuplează cu nesiguranța geopolitică la nivel global, creează ce în literatura de specialitate găsim sub termenul de angst global. Iar tehnologia permite exprimarea, amplificarea, consolidarea acestei stări de angst global.
Furia se viralizează, rațiunea nu.
Referitor la comportamentul nostru digital, știm deja că utilizatorii, cu bune intenții, dar fără experiență în evaluarea conținuturilor devin parte activă a procesului de dezinformare. E uluitor însă faptul că și persoane cultivate, cu o educație solidă și specializări serioase, unii dintre ei oameni cu prestigiu cultural și notorietate în spațiul public, cad, deseori, în capcana fakenews, distribuind articole, imagini etc., din surse incerte. De ce credeți că oamenii, în general, nu sunt dispuși să verifice informațiile pe care le distribuie?
Alina Bârgăoanu: Poate că voi spune lucruri care vor supăra sau ofensa, dar și eu cred că, în România cel puțin, mai degrabă persoanele educate (mai precis, cele cu studii superioare) sunt predispuse la amplificarea haosului informațional. Motivele sunt diverse: este, în primul rând, o chestiune de acces; datele demografice privind consumul de conținut digital arată că acesta este mai ridicat în rândurile celor din mediul urban, cu studii superioare; dacă acceptăm că “grosul” dezinformării ia naștere și se amplifică în mediul digital, putem conecta acest lucru cu datele de natură demografică și ajunge la o concluzie relativ logică potrivit căreia, publicul vulnerabil la dezinformare este tocmai acesta: mai tânăr, mai educat, urban, mobil din punct de vedere profesional. Deci, dacă suntem coerenți cu premisele de la care pornim analizele, nu “vasluienii”, nu “cei fără dinți în gură” (o raportare greu de înțeles sau chiar de acceptat) sunt actorii principali ai dezinformării în mediul digital. În plus, la persoanele pe care le-ați descris în termenii de mai sus intervin și alte păcate: sentimentul că, dacă te pricepi la un domeniu, te pricepi la toate, aroganța, suficiența intelectuală, vulnerabilitatea la modă.
Știm că social media privilegiază emoțiile, în primul rând. Argumentele afective câștigă net în fața celor raționale, iar opiniile sunt preferate datelor și faptelor certe. Suntem, prin subiectivitatea noastră, predispuși să credităm fantasme mai degrabă decât realități obiective?
Alina Bârgăoanu: O trăsătură structurală a platformelor digitale, un defect congenital este, așa cum spuneți, faptul că, din design, dau întâietate emoțiilor – de cele mai multe ori, negative. Un titlu din cartea #Fakenews. Noua cursă a înarmării dorește să surprindă exact acest lucru: furia se viralizează, rațiunea nu! De aceea, dintre toate alfabetizările despre care se vorbește în încercarea de a mai reduce puțin haosul informațional, eu am mai mare încredere în alfabetizarea emoțională. De altfel, cercetări realizate la Schorenstein Center on Media, Politics and Public Policy de la Harvard University arată că, atunci când oamenii sunt confruntați cu mai multe fapte, cu mai multe informații, pe mai multe canale, și altele decât cele digitale, ei nu devin neapărat mai informați, dar cel puțin devin mai rezervați, învață cum să își gestioneze mai bine emoțiile, de cele mai multe ori extreme, pe care le creează conținutul digital.
Cu cât mai preocupați de „adevăr”, cu atât mai vulnerabili la dezinformare.
Fenomenul dezinformării e vechi de când lumea, iar istoria presei e, implicit, și o istorie a știrilor false. Ziarul de la nașterea lui încoace a luminat masele de oameni, dar tot el a fost un instrument mobilizator, propagandistic, ideologizat în regimuri politice dictatoriale sau autoritariste. Vedem cum și astăzi, în așa-zisa noastră democrație, mass-media anexată politic recompune după bunul ei plac realitatea, devenind o sursă premium de fakenews. Totuși, e limpede că acum ne pasă mult mai mult decât în trecut. Nu vi se pare paradoxal că, deși ne preocupă informarea corectă și denunțăm știrile false, fenomenul se acutizează și se amplifică ori de câte ori traversăm episoade socio-politice tensionate?
Alina Bârgăoanu: În primul rând, tehnologiile, inclusiv tehnologiile de comunicare, sunt săbii cu două tăișuri, nu sunt inerent bune sau inerent rele. Nu aș fi în totalitate de acord cu ideea că în România avem de-a face cu o așa-zisă democrație, sau cu aceea că mass media recompune după bunul ei plac realitatea. Dar aveți totală dreptate în observația că avem de-a face cu un paradox: cu cât suntem mai preocupați de “adevăr”, cu cât avem acces la mai multe surse de informare, cu atât devenim mai vulnerabili la dezinformare, la vârtejuri emoționale, la panici morale și cruciade digitale. Și da, așa cum am spus, faptul că Uniunea din care facem parte traversează perioade tensionate, faptul că lumea transatlantică se zguduie din toți rărunchii, faptul că interesele între actorii geopolitici mari se intersectează, se ciocnesc, uneori chiar pe teritoriul nostru, în spațiul nostru public, reprezintă cu siguranță un factor major de amplificare a confuziei, a nesiguranței.
Privită doar prin prisma rețelelor sociale, a Facebook-ului, în special, societatea românească pare profund divizată în timpul evenimentelor hard sau al dezbaterilor pe teme controversate. Vedem tabere care se înfruntă, atitudini extreme, un discurs al urii care invadează rețelele și în care intoleranța și radicalismul mai lasă cu greu loc dialogurilor echilibrate. Postreferendum, simțim cu toții asta din plin. Ce ne lipsește? Cultura și civilitatea dialogului, în general, sau și educația digitală care să ne ajute să conviețuim decent în orice spațiu public?
Alina Bârgăoanu: De ceva vreme, în România acționăm doar pe emoții extreme, luăm decizii doar într-un climat emoțional înfierbântat. Cozi, mulțimi mari de oameni, cuvinte grele, uneori chiar obscene, răzbunări, excluderi, etichetări, demonizări, poziții ireconciliabile, breaking news, clădiri luate cu asalt, din nefericire, chiar morți. Alb și negru, noi vs. ei, clujeni vs. vasluieni, diaspora vs. cei rămași în țară, tineri vs. bătrâni, corporatiști vs. asistați sociali, intelectuali vs. “fără dinți în gură”. Cum să fie dialogul posibil într-o astfel de atmosferă încinsă, în care dăm în neștire like-uri la poze în mod vădit false, iar, dacă ne atrage cineva atenția, răspundem nonșalant: “nu contează!”. Eu cred că trebuie să începem să fim mult mai prudenți cu temele care au potențial de polarizare, ar trebui să examinăm mult mai atent pozițiile liderilor noștri, indiferent din ce zonă ar veni, politică, economică, să fim mai circumspecți cu cei care împart lumea în bine și în rău, care văd lumea în alb și negru. După cum știm, aceste clasificări binare nu epuizează nici pe departe bogăția de culori a lumii în care trăim.
Care credeți că sunt, pentru fiecare dintre noi, cele mai eficiente căi de a rezista la formele subversive de manipulare și de a contracara dezinformarea din mediul digital?
Alina Bârgăoanu: Scepticismul emoțional; prudența în fața temelor cu potențial de polarizare; prudența în fața clasificărilor binare, în tușe groase, definitive. Și, dacă vreți, chiar puțină modestie: în definitiv, atunci când parcă ne vine să distribuim mai departe un conținut care clar mizează pe implicarea noastră emoțională, care să pună în mișcare și mai multe emoții, și mai multă indignare, și mai multă furie, am putea să ne întrebăm: în ce calitate o fac?; sunt cumva jurnalist de profesie sau expert ca să pot verifica informațiile, pentru a mă pronunța asupra lor?; nu cumva mă depășește subiectul?; mă pot plasa dincolo de experiențele personale, posibil chiar frustrările personale, pentru a înțelege cât de cât un subiect mai complex, un subiect care nu mă vizează doar pe mine, ci pe alte mii, sau chiar sute de mii de alți oameni? Eu pot înțelege că, pentru unii oameni, prezența pe platformele digitale este singura formă de exprimare, de unde și un titlu din carte – “Distribui, deci exist!”. Cu cât conștientizăm că propriul nostru comportament pe platformele digitale este un factor de amplificare, de rostogolire a dezinformării, cu atât ne vom putea pune la adăpost de asalturi informaționale, cruciade digitale și vârtejuri emoționale.
de Minodora Sălcudean
*articol apărut în Capital Cultural nr. 15
