Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor

21 octombrie @ 10:00 - 16:00

Muzeul ASTRA organizează duminică, 21.10.2018, între orele 10 și 16, evenimentul Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor. Inițiativa se desfășoară în cadrul programului Târgul de ţară, program menit să susțină și promoveze tradițiile şi cultura gastronomică tradiţională din satul românesc. Acțiunea vine ca o pregătire pentru manifestările care vor avea loc aici anul viitor în cadrul programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană

În preajma Târgului de țară, se vor desfășura 2 ateliere meșteșugărești de cusături tradiționale și pictare icoane pe sticlă. De asemenea, grupul vocal al Bisericii ortodoxe din Valea Viilor va cânta pricesne la Biserica din Bezded, în cadrul Sfintei Liturghii.

,,De pe Valea Târnavelor, reprezentanții comunității din Valea Viilor, vin să ne prezinte tradițiile pe care le-au păstrat și pe care le duc mai departe prin programe ce îi fac demni ca destinație turistică de excelență, inclusă în patrimoniul UNESCO. Vor fi prezenți și își vor etala talentul și priceperea dansatorii ansamblului Strugurelul Valea Viilor, care vor pune în scenă dansuri românești, săsești și țigănești. Ne vom bucura și de prezența etnicilor sași, veniți în vizită în sat, iar gospodinele ne vor primi cu preparate tradiționale ca brodenlaven (ciorbă cu carne și cartofi), iahnie de fasole și gogoși.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.

Detalii

Data:
21 octombrie
Timp:
10:00 - 16:00

Organizator

Muzeul Astra

Loc de întâlnire

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
Strada Pădurea Dumbrava 16-20
Sibiu, 100302 România
+ Harta Google
Telefon:
0756 085 794