de Elena Bouleanu – psiholog clinician, doctor în psihologie, psihoterapeut
Ce este empatia?
Vorbim deseori despre empatie când ne referim la relațiile interpersonale, dar oare înțelegem corect acest cuvânt? Una dintre cele mai inspirate definiții ale empatiei pe care le-am citit, îi aparține lui Irvin Yalom, care, în cartea sa „Darul psihoterapiei”, se referea la capacitatea psihoterapeutului de a înțelege perspectiva clientului: „Să privești prin fereastra clientului”.
În mod sistematic și structurat, despre empatie se vorbește în literatura de specialitate de la începutul secolului XX. Pe rând, empatia a fost denumită: valoare, stare, proces, abilitate. Cea mai comună abordare este aceea a unei înțelegeri empatice a celuilalt. Există mai multe fațete ale empatiei: afectivă, cognitivă, motivație pro-socială.
Ce presupune empatia?
A şti ce trăieşte o altă persoană, a trăi împreună cu ea experienţa emoţională prin care trece, a experienția o intimidate sănătoasă fără a încerca să modifici/manipulezi starea celuilalt, dar rămânând prezent şi disponibil.
Capacitatea de a fi empatici este unul dintre principalii parametri de evaluare a funcţionalităţii personalităţii, alături de: identitatea de sine, autodirecţie şi intimitate. Această capacitate poate fi diminuată sau absentă într-o serie de tulburări de personalitate sau alte tulburări psihice. Persoanele cu tulburare de personalitate antisocială, borderline, schizoidă sau schizotipală, sunt descrise ca având o slabă capacitate empatică. Persoanele care suferă de diverse psihoze au, de asemenea, o capacitate empatică redusă. Poate cele mai cunoscute însă, ca având capacitate empatică scăzută, sunt persoanele cu tulburare de spectru autist.
Este bine de realizat o distincţie între empatie şi simpatie. Deşi am fi tentaţi să le folosim ca fiind sinonime, cele două aspecte ale interacţiunii interpersonale au cauze şi finalitate diferite. În timp ce empatia ne conectează cu celălalt, simpatia ne deconectează de la perspectiva celuilalt, rămânând fidel propriei perspective. Fiind empatici, rămânem lângă celălalt în felul în care acesta are nevoie, în timp ce fiindu-ne simpatici, oferim de fapt propria perspectivă, îndepărtându-ne astfel de starea/perspectiva celuilalt.
Poate ar fi util de făcut o distincţie şi între sentimentul de milă şi cel de compasiune, deseori folosite şi ele ca sinonime. Mila presupune a-l percepe pe celălalt ca fiind neputincios şi, implicit, raportarea la acesta de pe o poziţie de superioritate. Compasiunea presupune utilizarea empatiei şi convingerii că oamenii sunt la fel de valoroşi prin simplul fapt că există şi, prin urmare, raportarea la celălalt se face de pe poziţie de egalitate privind valoarea intrinsecă umană.
Când ne foloseşte capacitatea de a fi empatici?
Empatia ne ajută în interacţiunile interpersonale, fie ele relaţii de familie, muncă sau sociale, atunci când înţelegerea perspectivei celuilalt (cognitivă şi emoţională), ajută la păstrarea relaţiei şi îmbunătăţirea stării celor implicaţi. Empatia ne ajută să construim relaţii şi să rămânem în ele într-un mod sănătos. Ne ajută să ne dezvoltăm afectiv şi cognitiv, să devenim adulţi sănătoşi, din perspectiva modurilor psihologice de funcţionare (www.thepsychologycompany.co.uk).
Există totuşi şi un revers al medaliei… Sunt studii care arată o legătură între un nivel foarte ridicat al empatiei şi instalarea depresiei. Cu alte cuvinte, nivelul foarte ridicat al empatiei poate constitui un factor favorizant pentru instalarea depresiei (Zhiqiang Yan, Xiao Zeng, Jinlong Su, Xiaoxi Zhang, 2021, The dark side of empathy: Meta-analysis evidence of the relationship between empathy and depression. www.onlinelibrary.wiley.com). Se vorbeşte astfel de o oboseală dată de empatie (cunoscută şi sub denumirea de empathy fatigue) şi pe care o putem întâlni la persoane care lucrează timp îndelungat în medii care presupun asistarea persoanelor traumatizate sau suferinde.
Cum dezvoltăm empatia?
Empatia se dezvoltă prin interacţiuni sociale în care există un feedback pozitiv. Comportamentul empatic adaptativ este esenţial în dezvoltarea relaţiilor de grup, asigurând coeziunea şi, implicit, crescând şansele de supravieţuire şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Dezvoltarea empatiei presupune formarea unor sinapse între neuroni în anumite zone ale creierului, cu ajutorul unor substanţe (în special oxitocina) secretate de neuroni specializaţi din creier.
În decada 1980-1990, un grup de cercetători de la Universitatea din Parma au făcut o serie de experimente de laborator, punând în evidenţă existenţa unor neuroni speciali în creierul unor primate, pe care i-au denumit neuroni oglindă. Aceşti neuroni au o densitate mai mare în anumite părţi ale creierului (în special în lobii frontali) şi permit individului să înţeleagă starea şi comportamentul altui individ. Neuronii oglindă sunt responsabili şi la oameni pentru mimetism şi sunt direct implicaţi în dezvoltarea empatiei.
Empatia este strâns legată de dezvoltarea psihomorală. Este învăţată în copilărie, în familie, apoi în relaţiile cu egalii (peer group). Capacitatea empatică se dezvoltă pe tot parcursul vieţii, dacă nu intervin boli sau procese neuronale care deteriorează această funcţie (Ex. Maladia Alzheimer).
Prin urmare, nu ne naştem empatici, ci dezvoltăm această capacitate în interacţiunea cu semenii. Un studiu recent asupra empatiei (Helen Vossen, 2020, Empathy. www.onlinelibrary.wiley.com) arată că utilizarea social media de către adolescenţi conduce la creşterea empatiei. Cercetările asupra utilizării social media sunt în plină dezvoltare, iar contextul pandemiei de COVID-19 oferă o oportunitate deosebită pentru diferite abordări ştiinţifice ale fenomenului.
ilustrație: Mălina Cristea
