Când am interacționat prima dată cu lumea spectacolului lui Łukasz Tarkowski, m-am simțit ca plonjând adânc și rapid într-un univers fascinant în care omul își dezvăluie, gol, fragilitatea propriei existențe. O dimensiune în care se vorbește cu precădere despre sentimente și senzații într-o lume a productivității, despre granița umanului într-o lume robotizată, despre conștiință, dor și înstrăinare într-o lume corporatistă.
Cine este Łukasz Tarkowski? Regizor, scenograf și creator de spectacole multimedia, care combină teatrul și artele vizuale. În ultimii 10 ani a lucrat alături de faimosul Krystian Lupa, inclusiv pentru spectacolul Procesul. De asemenea, tendința lui spre abordări holistice l-a făcut să pună bazele Grupului pentru Probleme de Identitate (Identity Problem Group), o comunitate interdisciplinară care caută să combine vizualul și spectacolul cu literatura, arhitectura și arta sunetului. A fost regizor la Teatrul Polonez din Varșovia, dar și în alte teatre din întreaga Europă, cu precădere Lituania.
În cadrul FITS 2024, vom putea vedea spectacolul-instalație „Angajații”, bazat pe o poveste științifico- fantastică distopică. La bordul unei nave spațiale care călătorește la ani-lumină distanță de Pământ, oamenii și roboții umanoizi coexistă. În aceste condiții, o comunitate închisă este nevoită să confrunte chestiuni ce privesc diferențele dintre oameni și creaturile neomenești, precum și esența conștiinței.
Ce te-a convins să faci un spectacol după povestea romanului scris de Olga Ravn?
Łukasz Tarkowski: Nu am un răspuns simplu la această întrebare amplă. Natura umană care, bineînțeles, este atât de mult legată de chestiunea conțiinței. Este una dintre principalele preocupări în cercetările noastre, nu doar pentru acest spectacol, dar și în celelalte. Bineînțeles că aici are o poziție centrală, deoarece vorbește chiar despre granița dintre ce este uman și ce nu, ce este creat de om. Întrepătrunderea celor două dimensiuni, fără o delimitare clară, este ceea ce face cartea Olgăi extrem de interesantă, nu știm niciodată dacă este vorba despre un om sau un umanoid cel care vorbește. Asta reflectă umanitate. Chiar au o conștiință sau doar se poartă ca atare pentru a avea un impact asupra noastră?
Spectacolul explorează lumea distopică a unei nave spațiale care cercetează o nouă planetă, departe de Terra. Mă întreb ce legătură are asta cu titlul, „Angajații”…
Łukasz Tarkowski: Numele spectacolului, al cărții este o discuție foarte amplă și plină de substrat, pe care am neglijat-o pe platou, din păcate, deoarece este o paralelă interesantă între ideea de a fi angajat, în general, oamenii și umanoizii fiind deopotrivă angajați. A fost prima traducere în engleză și apreciez acest titlu foarte scurt. Mi-a plăcut pentru că sunt foarte multe similitudini între ideea de a fi angajat și toată birocrația și organizarea birocratică a navei spațiale, dar, în același timp, Angajații explorează tipul de relație dintre oameni și umanoizi.
Prima întrebare, atunci când ne gândim la această interacțiune, este dacă bariera aceasta între uman și robotizat poate ajunge să fie de nesesizat, și dacă creatura din fața noastră se va purta exact ca un om. Mereu ne vom întreba dacă un robot poate să simtă și care este puterea, dinamica din relația aceasta, dacă noi simțim că suntem mai slabi. Este aceeași perspectivă ca și în abordarea situației actorilor angajați într-un teatru pentru a ne face să simțim ceva, ca și cum ar fi niște umanoizi. Umanoizii sunt structurați pe baza unor algoritmi, în așa fel încât ne pot afecta emoțional, dar încă nu știm sigur ce se întâmplă înăuntru. De fapt, creăm relații similare cu un actor care doar lucrează, pe scenă, în fața noastră, tocmai pentru a ne induce emoții.
Cum vezi evoluția teatrului spre multimedia?
Łukasz Tarkowski: Evoluția teatrului este imprevizibilă și e greu să întrebi asta. E ca și cum ai întreba unde poate ajunge muzica. Sunt atât de multe genuri diferite, e un univers infinit care capătă forme infinite și acesta e și cazul teatrului care poate ajunge oriunde, mai ales acum, când găsim imersiunea asta tehnologică pentru că, personal, găsesc că este singura modalitate prin care poți discuta despre ființele umane acum. Suntem atât de conectați la această lume tehnologică – inclusiv acum, acest interviu îl facem prin intermediul telefonului meu, pe o aplicație, ajungând într-o secundă la tine. Nu mai există distanțe și timp. E ca și cum trăim în același timp pe toate platformele de social media. Ne creăm avatare care uneori sunt creații ce au aceeași importanță ca și realitatea.
De fapt, ajungem să încetăm să fim prezenți, să trăim realitatea. Totul s-a întâmplat atât de repede că nici nu am perceput momentul ăsta. Așa cum Jean Baudrillard a scris la începutul anilor ’80, în cartea sa Simulacra and Simulation, trăim într-un timp hiperreal. Nu mai trăim în realitate. Pentru a crea realități care ar putea întruchipa această experiență contemporană, găsesc necesar să folosim unele tehnologii pentru a arăta întregul spectru al vieții oamenilor. Asta este conectată foarte mult la prima întrebare, întrucât ne aflăm îndeosebi într-o dimensiune a cercetării experienței, care ar putea construi forma artistică în care conștiința se poate manifesta pe scenă, sau, nu neapărat pe scenă, dar în mințile spectatorilor și, pentru asta, folosirea videourilor și a imaginilor este foarte folositoare.
Ce înseamnă muzica pentru tine și cum integrezi asta în spectacolele tale?
Łukasz Tarkowski: Muzica este unul dintre elementele cele mai importante, la fel ca și videourile, și nu știu cum aș putea construi un spectacol în absența ei. Este conectată cu multe și nu este vorba doar despre muzică, ci despre spațiul sunetului în care se desfășoară spectacolul. Este foarte personalizat, ca un fundal, și, de obicei, muzica ajunge să capete un rol extrem de important în anumite scene în care ai nevoie de sunete foarte înalte, puternice. Atitudinea mea față de muzică vine și din plăcerea de a asculta muzică electronică sau de a avea alte experiențe muzicale, aflate în afara sferei teatrului și pe care îmi este greu să le explic intelectual.
Este cu adevărat o experiență senzuală pe care vrem să o oferim folosind sunetul, în general, așa că, aș putea să spun că nu pot să îmi imaginez munca mea în afara muzicii. Este destul de legată de modul în care ne construim lumea, pentru că după săptămâni și luni de repetiții s-a creat o conexiune puternică între mine și Lubomir Grzelak, care este prezent în toate repetițiile și a lucrat cu noi de la prima întâlnire, construind spectacolul și adăugând straturi improvizației și întregului proces, compunând melodii noi, exclusive pentru spectacol.
Nu oferi răspunsuri în spectacolele tale, dar cu siguranță, pui întrebări.
Łukasz Tarkowski: Ai dreptate. Cel mai mult mă interesează să observ niște fenomene care sunt conectate la stadiul contemporan al conștiinței noastre, ca și modul în care trăim sau modul în care ne pregătim pentru evenimente ce au legătură cu tehnologia. Cred că acest spectacol are legătură cu a pune întrebări, în măsura în care a pune întrebări înseamnă a submina actualul status-quo al umanității. Este incredibil cât de adânc a săpat Olga în experiențele noastre la un nivel elementar, de bază, primar și de aici vine frumusețea. Ea sapă în chestiunile primare ale existenței, sentimentele de bază, senzațiile de bază, și pune sub semnul întrebării modul în care le experimentăm pentru a vedea cum umanoizii învață de la noi și cum acest miracol al conștiinței funcționează.
Asta cred că este una dintre cele mai frumoase părți ale cărții și asta am încercat să înțelegem prin acest spectacol. Cele două mari motoare ale poveștii sunt Eros și Thanatos, iubirea și moartea, cele două mari forțe care ar putea determina umanoizii să funcționeze așa cum noi funcționăm, și aici găsim punctul de întâlnire dintre oameni și umanoizi. Și poate că asta este cea mai mare tragedie a oamenilor în fața mașinilor sau în fața unei forme non-organice de… viață, care nu are termen de expirare, arătând astfel frumusețea fragilității acesteia și existenței umane.
Credit foto: Natalia Kabanow
