Anul se încheie și Dan Perjovschi sintetizează totul sub câteva desene regăsite în culegerea „My city. My wall. 2010 -2015”. #JeSuisCharlie, #Colectiv, #SalvațiRoșiaMontană, atentatele teroriste de la Paris, căderea guvernului Ponta, criza refugiaților, Institutul Cultural Român, premiile Mihai Eminescu de la Botoșani, scandalul de la UNATC sunt numai câteva dintre subiectele care i-au folosit artistului sibian de-a lungul trecutului an și care și-au găsit locul ilustrate pe zidul acestuia.
Spun zidul acestuia în loc să îl numesc zidul care aparține Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, sau „zidul din stația de autobuz de la teatru” cum ar numi localnicii poziționarea expoziției permanente a lui Dan Perjovschi, deoarece, artistul și-a însușit de atâtea ori spațiul, fie în conversații ori în alte prilejuri, încât nici nu se mai poate concepe că nu este zidul său. Referitor la permanență, interesant este că desenele de pe zid sunt executate cu cretă anul acesta, ceea ce conferă nu numai o atenție sporită zidului, dar și o îngrijire ca acesta să arate impecabil mult mai accentuată decât în trecut. Pe lângă asta, zidul ne șoptește anul acesta că nimic nu este permanent și că totul trece, stând sub semnul efemerității. Iar cum evenimentele întâmplate la nivel global nu au fost deloc puține, zidul lui Dan Perjovschi nu a dus lipsă de diversitate. Ce se va întâmpla în viitor cu zidul stă încă sub un mare semn de întrebare, probabil tot desenat cu cretă, care se poate șterge și desena, redesena oricând. Frica artistului nu pare a fi ce se va întâmpla cu zidul, atâta timp cât îi va aparține lui, ci ce s-ar putea întâmpla cu zidul dacă nu îi va mai aparține lui.
My city. My wall. prezintă colecția de desene din care Perjovschi și-a alcătuit zidul de-a lungul anilor, cuprinzând experimente cu stencil-uri ale altor artiști, cu graffiti, cu comentarii critice vis-a-vis de societate și evenimente globale și cu câteva dialoguri pierdute printre desene care s-au petrecut între cetățeni și artist pe zid.
Iar cum Dan Perjovschi pur și simplu se hrănește din legătura artist-cetățean, ce prilej poate fi mai bun pentru încheierea unui calup de cinci ani de ilustrați în stilul specific artistului, dacă nu o dezbatere artist – cetățean. Nu este prima dată când Perjovschi propune un astfel de subiect – în ce mod se manifestă viața artistului ca cetățean – dovadă pentru acest lucru fiind însăși zidul acestuia de pe rețeaua de socializare Facebook, unde artistul își exprimă spontan opiniile, coalizează și creează coaliții, se revoltă și ilustrează, creând astfel un mic muzeu al „wall-ului” său.
„Se petrec lucruri la noi sau afară care spun ceva despre felul în care suntem, iar atunci când se creează coaliții despre o stare pe care eu o consider nedreaptă mă coalizez cu aceasta. Îmi este foarte simplu să creez un desen pe tema asta, și lumea reacționează mai repede când vede un desen.”
„Am simțit nevoia ca artist să am o reacție artistică vis-a-vis de subiectele întâmplărilor petrecute de-a lungul timpului, dar în fond sunt reacții cetățenești.”
Făcând parte dintr-o breaslă care nu este atât de pregnantă în dezvoltarea societății civile române, Dan Perjovschi face tot posibilul să aducă arta vizuală în atenția noastră, să contemporanizeze arta românească și muzeele existente, să creeze noi muzee, fie ele chiar și non-conformiste și să ilustreze tot ceea ce înseamnă critic în lume, dărâmând astfel bariera de limbaj și limbă, omogenizându-ne pe noi, societatea modernă sub egida unui desen și a unui joc de cuvinte.
foto: pagina de facebook a artistului și arhiva Librăriei Humanitas ”Constantin Noica” Sibiu
