de Alexandra Bene
Adina și Wouter Janssen sunt doi cicliști pasionați, care s-au mutat în 2020 în Șura Mare, Sibiu, tocmai din Olanda. Aici și-au înființat propriul ONG, ce poartă numele de EUphemia. Pe cei doi i-am întâlnit în cadrul unei prezentări pe care au susținut-o la Facultatea de Științe Economice din Sibiu, prilej cu care le-au povestit masteranzilor din departamentul de Management, Marketing și Administrarea Afacerii despre proiectul pe care îl vor demara în perioada următoare, intitulat Cycle4GlobalGoals.
În cadrul acestui proiect, Adina și Wouter își doresc să atragă atenția cu privire la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă și la necesitatea unor schimbări ce trebuie aduse modului nostru de trai în dorința îmbunătățirii calității vieții la nivel de societate.
Conform site-ului oficial al United Nation Development, „Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, cunoscute și sub numele de Obiective Globale, au fost adoptate de către Națiunile Unite în 2015, ca un îndemn universal la acțiune în dorința de a pune capăt sărăciei, de a proteja planeta și de a ne asigura că până în anul 2030 toți oamenii se vor bucura de pace și prosperitate în viețile lor”.
Wouter și Adina și-au propus să pedaleze din Estul până în Vestul Europei, parcurgând circa 3.500 de km traversând zece țări, în încercarea de a crea astfel o legătură între orașele pe care urmează să le tranziteze și de a descoperi bune practici de dezvoltare sustenabilă care pot inspira și alți oameni să le aplice în mediul propriu. Proiectul Cycle4GlobalGoals este realizat în colaborare cu autorități locale, ong-uri și IMM-uri din țările traversate pentru a crea și mai multă conștientizare în ceea ce privește Obiectivele Globale de Dezvoltare Durabilă și a îndemna la acțiune.
Turul urmează să înceapă în 23 mai 2023, plecarea făcându-se din Piața Mare din Sibiu și se va încheia pe 6 iulie, în Deventer, Olanda.
De asemenea, Adina și Wouter dezvoltă și proiecte, pe bază de voluntariat, în cadrul ONG-ului EUphemia, asociație al cărei scop este de a promova și sprijini dezvoltarea de servicii și activități sociale, culturale, educaționale și sportive.
Alexandra Bene: Ce v-a determinat să vă mutați înapoi în România după mai bine de 20 de ani petrecuți în Olanda?
Wouter: O să încep prin a spune că m-am mutat parțial aici în 2017, în momentul în care mi-am deschis o pensiune. Motivația mea a fost aceea de a-mi consolida propria afacere și am considerat că acest pas poate fi un bun început.
Și m-am îndrăgostit de România. De frumusețea locului și a oamenilor, de istorie, cultură, percepții, dar mai presus de toate, de felul de a fi a celor de aici. Românii sunt oameni calzi și ospitalieri. Făcând o comparație cu Olanda, România este o țară atât de bogată din acest punct de vedere… În Olanda, spre exemplu, fiecare persoană se centrează pe sine, îmbrățișând o mentalitate de tip individualist: „Eu ce pot câștiga prin asta?”. Cei de aici, în schimb, pun un mai mare accent pe comunitate și pe viața acesteia. Îmi place acest mod de trai. Cred, de asemenea, că asta ar trebui să presupună viitorul pe care îl construim, o astfel de viață trăită în comun.
Am locuit în România timp de trei ani, pe timpul verii, cea mai frumoasă perioadă a anului. Iar în lunile de iarnă m-am întors în Olanda, urmând ca în 2020 mutarea noastră permanentă aici să fie determinată de o serie de aspecte din sfera vieții noastre de familie.
Adina: În 2019 mai reflectam încă cu privire la ce mi-ar plăcea să fac în continuare cu viața mea. Este ceva ce am învățat în timpul șederii mele în Olanda, unde oamenii tind să își contureze anumite planuri pentru viitor. Astfel că am decis, pe atunci, că într-o perioadă de 5 ani, mi-ar plăcea să mă mut înapoi în România, cu gândul în minte de a mă bucura de prezența părinților mei cât timp aceștia sunt în viață.
Apoi, pandemia de SARS-CoV-2 a început, iar tatăl meu a fost unul dintre primii pacienți ai Secției de Terapie Intensivă de aici din Sibiu. Acel moment a reprezentat pentru mine motivația de a nu mai aștepta niciun alt minut în plus în ceea ce privește decizia de a mă muta înapoi în România. Cum s-ar spune: „Nu știi niciodată ce se poate întâmpla”.
Dintre toate cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (SDGs), pe care îl considerați cel mai important de implementat în momentul de față?
Adina: Nu cred că putem vorbi de unul singur.
Wouter: Personal, văd cea mai mare nevoie de acțiune în direcția ameliorării schimbărilor climatice. Suntem, poate acum mai mult ca niciodată, conștienți de faptul că climatul suferă o serie de modificări. Vorbim de fenomene din ce în ce mai extreme, care ne afectează viața de zi cu zi. Iar aici ne putem referi la veri secetoase, ierni ploioase… Mă tem că dacă nu ne implicăm în a îndrepta acest parcurs al evenimentelor, prin schimbări aduse modului nostru de trai, s-ar putea să ajungem să ne periclităm propria existență pe Pământ. Supraviețuirea noastră este în pericol, căci planeta va continua să existe. Natura ei și oamenii care o locuiesc sunt, în schimb, cei mai afectați. În această privință cred că ar trebui să acționăm noi cât mai repede.
În cadrul prezentării proiectului demarat de voi ați menționat că încercați zilnic să faceți pași în atingerea acestor obiective. Ne puteți da exemple de practici pe care le putem pune în aplicare cu toții?
Adina: E important să spun că nu vrem să ne portretizăm drept un exemplu de urmat de către ceilalți. Nu acesta este mesajul pe care vrem să îl propagăm. La rândul nostru facem propriile greșeli. Însă am început cu mici schimbări.
Spre exemplu, de anul trecut, una dintre pasiunile mele este de a cultiva „floarea-pasiunii” (passion flower), pe care o dau, în mod gratuit, celor care ar dori să o aibă, de asemenea, în propria grădină. Pe lângă faptul că este o floare foarte frumoasă, crește foarte repede și face o mulțime de flori care pot atrage insecte și albine.
Wouter: Un alt mic obicei pe care l-am deprins este de a lua cu noi câțiva saci și de a aduna în ei deșeurile lăsate prin iarbă, atunci când ieșim să ne plimbăm. Nu e foarte mult, însă este o bună practică. Pentru că în momentul în care vrei să te bucuri de priveliștea care te înconjoară, e plăcut să vezi un mediu curat. Încercăm să creăm, de asemenea, un impact pozitiv în această direcție.
Aș mai aduce în discuție și efectul negativ pe care îl are asupra mediului consumul de carne. Această conștientizare ne-ar putea determina la rândul ei să ne întrebăm: Ce înseamnă pentru mine să consum carne în fiecare zi, ce satisfacție îmi aduce și merită să plătesc costul pe care îl presupune acest consum?”. Nu mă refer aici doar la costul produsului în supermarket, ci la costul estimat la scală mare. Nici nu îmi doresc să conturez ideea conform căreia nu ar trebui să consumăm carne.
Adina: Tot legat de acest subiect aș adăuga că putem să consumăm mai puțină carne. Putem mânca acest aliment de trei sau patru ori pe săptămână, nu neapărat în fiecare zi. Acesta poate fi un început. Deja ar reprezenta o scădere a consumului cu 30%. Acel 30% spre care tinde Uniunea Europeană pentru anul 2030. Această inițiativă ar putea fi susținută și prin intermediul mass-media.
Wouter: Iar în ceea ce privește bucătăria românească, există atât de multe alternative delicioase care să substituie carnea…
Adina: Un alt obicei mic pe care îl putem include în viețile noastre este ca atunci când facem o drumeție și vedem gunoi aruncat pe jos, să îl adunăm. Știu că nu tu l-ai aruncat, dar tu îl poți ridica. Oricare dintre noi poate face asta.
Care este nivelul de conștientizare față de dezvoltarea durabilă în momentul de față în România, în comparație cu Olanda?
Adina: În Olanda există o mai bună informare în legătură cu acest subiect. Realizată la nivelul tuturor localităților. În școli, de asemenea, se predau lecții despre sustenabilitate. Observăm că se face această educare în mai multe sfere. Menționam școlile, insituții în cadrul cărora cadrele didactice le explică elevilor, prin jocuri, acest subiect.
În cadrul primăriei, de exemplu, a existat cineva care ne-a învățat ce înseamnă sustenabilitatea. A pregătit pentru noi cursuri prin care ne-a explicat ce am putea face, din poziția unei entități administrative, de municipalitate, din poziția unei companii sau chiar cum am putea contribui noi pentru a ajuta la nivel de oraș.
Una dintre practici presupunea activitatea de informare a locuitorilor, de oferire de explicații acestora. Poate acest tip de inițiative sunt, de asemenea, prezente aici în România, însă nu am întâlnit prea multe puncte de informare cu privire la obiectivele de dezvoltare durabilă.
Wouter: Există, de asemenea, o serie de aspecte pozitive din acest punct de vedere în România. Când vorbim, spre exemplu, de egalitatea dintre sexe, dintre femei și bărbați, pe piața muncii, în Olanda există una dintre cele mai mari discrepanțe între salariul unei femei și cel al unui bărbat, deși ambii ocupă aceeași funcție. Diferența s-ar putea să se apropie de un procent de 20%. Iar în România nu vezi o astfel de diferență în ceea ce privește salarizarea.
De asemenea, în România există o abordare mai tradițională a familiei, comparativ cu Olanda, unde raportarea este una individualistă. Țin să menționez că viața de familie e un lucru important, ce trebuie apreciat.
Unde avem noi cel mai mult de muncit ca țară? Care considerați că sunt nevoile cele mai mari ale României în acest moment?
Wouter: Nu pot să nu observ faptul că România se confruntă, la rândul ei, cu sărăcia, la nivel de societate. Aici vreau să fac referire la faptul că, indiferent de nivelul salariului tău, acest fenomen al sărăciei se manifestă prin discrepanța care se creează între venit și nivelul de trai. Este nevoie ca, în general, să existe un echilibru, iar când se instaurează, în schimb, dezechilibrul, apare sărăcia.
Aș dori să adaug și acest lucru, deoarece observ că sunt mulți oameni care trăiesc, din punct de vedere al venitului, sub minimumul salarial. Iar această inegalitate este foarte frustrantă. Este vorba de o mare majoritate a celor care se află într-o poziție defavorizată din acest punct de vedere. Din perspectiva mea, este nevoie de o schimbare pe acest palier. Obiectivele de dezvoltare durabilă ne afectează incontestabil viețile, însă implementarea lor poate lua mult timp, deoarece e foarte greu să schimbi mentalitatea oamenilor.
Ce aș vrea să mai spun este că România e o țară foarte bogată în resurse naturale. Habitatul, din acest punct de vedere, este foarte frumos. Iar noi avem șansa de a-l conserva. Din păcate, anumite grupuri, motivate de scopuri economice, și-au propus să ne înstrăineze această resursă. Aceasta consider a fi cea mai mare amenințare a României în momentul actual. Iar atunci când vom fi capabili să conservăm habitatul natural, putem să ne considerăm învingători. Ar fi o reușită atât pentru România, cât și pentru Europa.
Adina: Este îmbucurător, totuși, că se fac pași în stoparea despăduririlor. Îi putem aminti aici, spre exemplu, pe cei de la Agent Green.
Wouter: E important să reflectăm și asupra modului în care teritoriul urșilor începe să fie redus din cauza despăduririlor. Ele nu afectează numai animalele, ci și oamenii, deoarece totul comunică în cadrul unui ecosistem.
O modalitate prin care putem acționa noi, la nivel de individ, este ca atunci când vedem pe jos sticle de plastic și deșeuri, să le adunăm. Putem preveni, prin gesturi mici, poluarea.
Ce vă motivează pe voi să derulați acest proiect?
Wouter: Aș spune pentru început că noi doi am acumulat deja experiență în maratoanele de ciclism pentru scopuri caritabile. Spre exemplu, prima noastră experiență de acest fel s-a desfășurat între Olanda și Italia, în dorința sprijinirii unei fundații non-guvernamentale olandeze „Dream for kids”. Este o asociație care îi sprijină pe copiii care au suferit o traumă și care se bucură de ajutor psihologic în această direcție din partea unor specialiști. Iar această asociație se alătură celor mici în momentul în care terapia este pe sfârșite, oferindu-le o zi specială, care să îi ajute pe copii să stopeze spirala negativă emoțională în care se află și să îndrăznească să se încreadă din nou în ei însăși și în cei din jur.
În timpul zilei de vis, copiii experimentează tot felul de întâmplări extravagante pentru ei, precum întâlnirea personală cu idolul lor sportiv sau muzical ori participarea la evenimente exclusive, la care nu ar putea avea acces gratuit – întâmplări la care poate doar ar fi visat până atunci. Experiența arată că pentru majoritatea copiilor această zi de vis devine un moment de cotitură din viața lor. Noi chiar am vorbit cu copiii care s-au bucurat de o astfel de zi organizată de către fundație, iar ei au creat o paralelă între viața lor de dinainte de „Ziua de vis” și după acest moment, de unde am realizat noi că într-adevăr a existat un impact.
Ciclismul este, așadar, o bună modalitate de strângere de fonduri în dorința sprijinirii acestui fel de fundații. Iar un alt exemplu la care pot să mă gândesc este evenimentul de ciclism organizat în Franța, pe muntele Alpe d’HuZes, cel mai mare eveniment sportiv olandez organizat în străinătate, la care participă în jur de 5.000 de persoane, cu scopul susținerii luptei împotriva cancerului.
Care e numărul persoanelor dornice să vi se alăture?
Adina: În momentul de față noi suntem singurii cicliști care vom parcurge toată distanța. Alături de noi vor mai fi două persoane, ghizii noștri, care ne vor însoți cu mașina, preluându-ne bagajele și ducând cu ei mâncarea și alte lucruri de care avem nevoie. Ne vor asigura, sperăm noi, și siguranța în ceea ce privește deplasarea noastră de-a lungul traseului, dată fiind circulația autovehiculelor din unele zone. Vom fi, așadar, noi patru. Însă există deja oameni care ne-au transmis că vor să ni se alăture timp de câteva zile cu bicicletele.
De asemenea, sperăm că vor fi și alți entuziaști dornici să ne însoțească, chiar și pentru scurt timp. Iar în ceea ce privește data startului, 23 mai, ne-am bucura dacă ni s-ar alătura persoane din Sibiu sau din zonele alăturate. Pentru prima săptămână a turneului vom fi în România și oricine ne poate însoți.
Wouter: Sau poate chiar și pe distanța a câțiva kilometrii, până la ieșirea din Sibiu.
Dacă ar fi să le trasmiteți celor din Sibiu un mesaj pentru a-i încuraja să vi se alăture, care e acela?
Wouter: Noi vedem ciclismul nu ca pe un scop, ci ca pe o modalitate de a atrage atenția. În momentul în care simți cu adevărat nevoia de a face ceva în dorința de a implementa obiectivele de dezvoltarea durabilă, acela ar trebui să fie îndemnul de a lua parte la această mișcare. Deoarece ciclismul este o activitate plăcută, cu toate că există unele etape ce pot părea mai dificile. Însă oricine poate pedala 15-20 kilometri pe oră în medie.
Iar dacă simți că poți la rândul tău contribui în vederea atingerii acestor obiective, vino alături de noi în Piața Mare, la pas sau pe bicicletă, pentru a vedea cum ne punem în mișcare și cum dăm startul acestui proiect.
Cum am putea contracara mesaje precum cele care neagă existența schimbării climatice?
Adina: Aș face un simplu îndemn de a privi în jur, căci nu poți nega ceea ce se întâmplă.
Wouter: Iar în ceea ce privește amenințarea cea mai mare a planetei, ea este, după cum menționa Robert Swan: „credința că altcineva o va salva”. Ignorarea în sine a problemei este cea mai mare amenințare. Nu este niciun fel de salvare în negare.
Imagine reprezentativă: PhotoMIX Company / Pexels
*Articol apărut în Capital Cultural nr. 34, ediția tipărită
