„Cred că acesta a fost talantul meu de la Dumnezeu”. Moașa Mioara, călăuza a mii de copii la naștere

Sigur s-ar umple un stadion numai cu copiii pe care i-a asistat la naștere. Sunt mii, în cei 40 de ani de activitate. A fost moașă comunală peste patru sate, apoi a lucrat mulți ani la Maternitatea Spitalului Județean Sibiu, iar din 2012 s-a mutat la Maternitatea Polisano, la invitația doctorului Vonica, pe care îl știa încă de când era stagiar. Mioara Berea este „moașa de la Păuca”, prietena multor femei de la sate care veneau la oraș să o caute și să-i mulțumească și după ani de zile, „moașa ceea blândă și calmă”, care intra în salonul de naștere cu toată bucuria și experiența acumulată de-a lungul a patru decenii.

A ajutat femei să nască în cele mai grele condiții, fără ecograf, fără instrumentele sanitare de astăzi, cu credința că acesta a fost darul ei de la Dumnezeu, să fie moașă, iar datoria ei a fost să-l onoreze cât poate de bine. Când era mică, și-ar fi dorit să fie educatoare sau învățătoare, din dragoste pentru învățătoarea ei, însă tocmai când a trebuit să treacă la liceu, nu s-a mai făcut secția pentru educatori învățători, așa că a ales Liceul Sanitar, pentru că urmase cursul „Sanitarii pricepuți” în timpul școlii.

„Țin minte că cea mai mare parte din practică am făcut-o la Spitalul Militar, iar în clasa a 12-a am mers pentru prima dată în practică la Maternitate. În prima zi când m-am dus în sala de nașteri, eu aveam 18 ani. Au născut 13 femei. A fost un mare vacarm în travaliu. M-am dus acasă, am dormit o tură, apoi m-am întors iar la spital, unde au mai născut trei femei. Și mi-am zis atunci: Aici n-o să lucrez că e tare greu. Îmi doream să aleg între Medicală și Chirurgie, dar când s-au făcut repartițiile, eu neavând buletin de Sibiu că eram din Poplaca, a trebuit să aștept și să aleg din ce-a rămas. Și era cu noi acolo instructoarea, doamna Maria Negurici, care mi-a zis să iau post la Obstetrică, că Obstetrica-i frumoasă și ție îți plac copiii, dar eu mă gândeam să merg la Neonatologie, însă ea m-a convins, totuși. Am făcut un an de specialitate de Obstetrică-Ginecologie, timp în care notam detaliile fiecărei nașteri și tot ce făceam eu la spital. Îmi țineam un jurnal acasă.”

Oana Ciucă Lázár: Câți ani aveați?

Moașa Mioara: 18 ani jumătate când am terminat liceul. Și trebuia să ne angajăm imediat, prin repartiție. După anul respectiv, am dat un examen și m-am angajat la dispensarul Păuca, unde aveam repartiția și am fost moașă comunală pe patru sate. Și mergeam și asistam nașteri și acasă. Aveam și Casa de nașteri, dar de multe ori se întîmpla să mergem și acasă la femei. Erau zile de iarnă când nu aveam posibilitatea să încălzim sala de nașteri și mergeam repede la femeia respec tivă și o asistam la naștere acolo.

Doar moașa?

Moașa Mioara: Eu și cu un medic stagiar. Că noi așa aveam la dispensar, medici stagiari. De deplasat, ne deplasam cu căruța prin satele respective și cu salvarea, când aveam benzină – dar nu întotdeauna aveam benzină, pe vremea lui Ceaușescu. Când erau nașteri mai complicate, plecam cu salvarea cu gravidele către Sibiu. Eram la distanță de o oră, și se întâmpla ca pe drum să intrăm în dispensare pe la Mândra, Loamneș, ca să naștem acolo, că femeile se dilatau repede, cum le duceam cu salvarea prin gropi și ajungeam să naștem așa.

Și cât ați stat la Păuca?

Moașa Mioara: Doi ani. Am avut și naștere la bordei. Era o femeie gravidă, la a șaptea sarcină. Ne-au chemat că naște. Și au venit pe lume doi bebeluși. Într-o cutie de carton i-am pus pe amândoi înveliți în scutece, am pus apă caldă în jurul lor și am venit repede la Sibiu. Și copiii trăiesc. Și femeia mă căuta pe urmă și la maternitate. A mai născut. Și îmi ziceau colegele „Te caută o prietenă de la Bogatu`”. Așa-mi zicea femeia, așa a simțit ea probabil.

Ați legat multe prietenii cu femeile pe care le-ați ajutat la naștere?

Moașa Mioara: Da! Cunoșteam toate femeile de la Păuca. Și apoi, au venit fetele lor să nască la Sibiu. Mă căutau, din nou, la maternitate, și eram „moașa de la Păuca”. Așa-mi spuneau. Eram moașa lor chiar dacă am plecat din satul lor. Ați prins multe în viața de moașă de-a lungul celor 40 de ani.

Cum vedeți acum aceste experiențe?

Moașa Mioara: Chiar povesteam colegelor că nici mănuși nu aveam înainte. Asistam cu mâinile goale. Aveam niște săpun de rufe răzuit, pus în comprese, îl sterilizam și cu asta ne spălam pe mâini înainte să asistăm noi nașterea. Și pentru recoltat sau injecții făceam cu seringi de sticlă și metal, la început. Apoi, când am ajuns la serviciile de unică folosință și toate materialele de unică folosință de la maternitate, era ca-n rai.

La Maternitate cât ați stat?

Moașa Mioara: Din `86 până în 2012. După cei doi ani de la Păuca, am venit la Spitalul Județean Sibiu și am lucrat câteva luni la Sterilizare, apoi în maternitate. Și pe secție, și în sala de nașteri. Până în 2012, când m-am mutat la Polisano.

De ce v-ați mutat?

Moașa Mioara: La invitația doctorului Vonica. Îl știam pe domnul doctor de când era dânsul stagiar. Un om deosebit. Nimic nu s-a schimbat în comportamentul dânsului după ce a devenit medic ginecolog. Era foarte atent cu toată lumea, ne întreba de familie, de părinți, de copii… Știa despre fiecare câte ceva. Și l-am întâlnit la nunta unei doctorițe. Eram trei sau patru colege, și ne-a întrebat dacă vrem să venim să lucrăm la Polisano. Și i-am zis că nu știm, că e mai stabil la stat. Și atunci mi-a zis că el și-ar dori mult să lucreze cu noi, așa că ne-a invitat să vedem spitalul cum arată, ce condiții sunt. Și când am văzut… Ne-am hotărât.

Ați avut momente în viață când ați vrut să renunțați?

Moașa Mioara: A, nu! De renunțat, niciodată. Să vezi miracolul vieții, e așa un amalgam de sentimente. În travaliu, când sunt dureri, femeia suferă, dar când se naște bebelușul și îl vezi că țipă… Ce bucurie mare pe chipul mamei! Și, mai ales, cum vin apoi și tăticii, și îi vezi pe toți împreună, ți se umple inima de bucurie. Ești, parcă, din familia lor, ne bucurăm împreună. Acum, când am hotărât că e vremea să mă retrag, nu mă gândesc că plec de tot, ci că merg într-un concediu prelungit. Îi spuneam colegei mele, Roxana, ea e moașă licențiată, și cât mai stau aici vreau să o învăț cât de multe din experiența mea, că o să aibă multe momente frumoase în meseria asta. Să se arunce în luptă, mai ales acum, în tinerețe.

Dumneavoastră de unde ați învățat?

Moașa Mioara: De la colegele mai vechi și de la toți medicii cu care am lucrat. Înainte, medicii aveau mult mai mult timp, examinau gravidele atent pentru că nu erau văzute la ecograf, nu erau atâtea posibilități atunci… Doar cazurile cu probleme ajungeau la ecograf. Și atunci, medicul trebuia să facă un control foarte, foarte amănunțit. Iar eu stăteam ochi și urechi, și dacă ceva nu pricepeam, mă duceam acasă și mai citeam în cărțile mele de Obstetrică.

Să știți că de multe ori am depistat gravidele după fizionomie, pentru că ceva se schimbă. Au o anumită luminozitate, nasul se schimbă un pic, buza de sus tumefiată.

Am auzit că aveți un caiet cu notițe, pe care l-ați tot împrumutat.

Moașa Mioara: Da. În Postliceală am început să scriu în el. Sunt notițele mele. De fapt, notițele le luam pe alt caiet și astea mi le făceam acasă, pentru că mi se întipăreau mai bine în minte și am o memorie vizuală bună. Când închideam ochii, vedeam pagina. Și astea sunt cu examinarea gravidei, și cu timpii, și mecanismul nașterii, bolile preexistente sarcinii sau bolile induse de sarcină. Lucruri pe care eu le fac și pe care eu le știu. L-am dat unei colege care a plecat la Județean, și după vreo șapte ani i l-am cerut, să îl mai dau fetelor care vor să-l citească. Am și cartea de Obstetrică-Ginecologie de atunci.

Care era statusul moașei înainte și cum s-a schimbat de-a lungul anilor?

Moașa Mioara: Păi, înainte, în maternitate, femeile nășteau doar cu moașele. Doar dacă era o problemă venea medicul. Acum sunt foarte mulți medici rezidenți, fiind clinică universitară, și au preluat ei mult din munca noastră. Noi, moașele, făceam anamneza, făceam internarea gravitei, status obstetrical, asistam nașterea, făceam epiziotomia, sutura perineului… Domnișoara doctor Ocnean, medicul-șef de la Neonatologie, ținea mereu cursuri de resuscitare neonatală și cu moașele. Periodic, făceam resuscitare neonatală. Și ne descurcam. Și pe urmă, când au început să vină medicii rezidenți, i-am învățat și pe ei să moșească.

Câți copii s-au născut cu dumneavoastră?

Moașa Mioara: Nu știu… (râde). Mii de copii. În primul an, mi-am notat 250 de nașteri. Pe urmă, am avut mult mai multe nașteri pe an.

Cum priviți lucrurile acum, după patruzeci de ani de activitate?

Moașa Mioara: Nu-mi vine să cred că au trecut atât de mulți ani. Am impresia că mă duc într-un concediu, așa, mai prelungit, dar că o să revin. Așa am senzația acum, pentru că asta am făcut în fiecare zi. Știu că îmi va fi greu, dar vreau să las loc altcuiva.

Și ce o să faceți acum că o să aveți atâta timp liber?

Moașa Mioara: Mai vin pe la colege în vizită, când o să am prea mult timp liber. O să mă ocup de agricultură, că am o grădină. Ați avut și momente grele în carieră? Absolut. Multe momente grele, dar eu zic și că Dumnezeu ne-a ajutat. Și mă gândeam, așa, că, uite!, au fost situații cu nouă sau zece nașteri, de nici nu mai vedem drumul când să merg acasă. Dar în timpul serviciului aveam, așa, o energie și încercam să rezolv tot ce pot. După, ajungeam acasă terminată.

Care sunt sfaturile pe care i le dați unei tinere mămici care naște sau unei tinere care vrea să nască, care e în ultimele luni, să zic?

Moașa Mioara: Noi am făcut un curs și am înțeles că amprenta genetică a copilului se formează încă de când se gândesc părinții că ar vrea să devină părinți. Să fie conștienți, să se gândească că fac un copil și să-l iubească din uter. De când a apărut celula, de-acum să-l iubească.

Cum liniștiți femeile în sala de nașteri?

Moașa Mioara: Eu le povestesc tot ceea ce se întâmplă. Ce ar trebui să se întâmple în timpul travaliului. Chiar înainte să veniți dumneavoastră, am avut o consiliere – noi facem și consilieri înainte de naștere, la 37 de săptămâni; medicii trimit gravidele la NST, adică non-stres test, unde înregistrăm bătăile inimii, și în același timp noi facem și consilierea gravidei. Îi spunem ce ar putea-o determina să vină la maternitate, de ce acte are nevoie, de ce analize. Îi spunem și cum o să se întâmple lucrurile dacă vine la maternitate, cum facem internarea…

Dar psihic? Dacă sunt nervoase, dacă sunt speriate, dacă sunt agitate…

Moașa Mioara: De regulă, așa vin. Noaptea, mai ales, când coborâm la internare, ne sună portarul și ne zice că a venit o gravidă. Și parcă deja se construiește o barieră între noi și ele, deși ne prezentăm că suntem moașe.

Simțiți?

Moașa Mioara: Da. Îmi dau seama. Că parcă sunt, așa, mai reticente femeile și însoțitorii. Mai fac și o glumă, ca să destindem atmosfera. Și oamenii își dau seama că vorbesc cu un om, nu cu un zid. Și eu tot timpul le spun ceea ce se întâmplă, situația reală. Și dacă le spun exact starea prin care vor trece, femeile rezonează și ne vom înțelege bine.

Dar cum reușiți să fiți atât de calmă tot timpul? Că vi s-a dus vestea.

Moașa Mioara: Așa cred că e felul meu. Poate că am fost predestinată să fiu moașă. Deși mă gândeam să fiu învățătoare, educatoare, dar cred că de acolo, de sus, așa a fost predestinat. Părinții dumneavoastră ce-au zis când au văzut cariera pe care ați ales-o? Tătălui meu i-a plăcut că sunt asistentă. Mama îmi zicea că e cam greu, că e o viață stresantă cu turele de noapte… Dar tata a fost mândru.

Cum ați învățat să nu preluați sentimentele gravidelor – de frică, de greutate, de durere?

Moașa Mioara: Nu cred că am învățat. Așa sunt eu croită, că tot timpul m-am gândit că „Am ceva de realizat”. Eu nu mă gândesc că o să fie greu, o să fie nu știu cum. Mă gândesc prin ce metode să rezolv problema respectivă. S-a întâmplat să moară copii la naștere? S-a întâmplat. Am văzut multe lucruri. Dar a trebuit să trec. A trebuit să o încurajez și pe femeia respectivă.

Deci ați avut momente dificile?

Moașa Mioara: Da… Da. Au fost. Sau s-a întâmplat să vină femeia, să fie bine, cu un fals travaliu, cu câteva zile înainte, și pe urmă să vină cu făt mort, intrauterin.

La maternitate cum sunteți cunoscută de oameni?

Moașa Mioara.

Cum vedeți nașterea?

Moașa Mioara: E un act foarte complex. E un miracol.

Când sunteți, așa, doar cu dumneavoastră, la ce vă gândiți?

Moașa Mioara: Ce daruri v-a dat Dumnezeu sau pentru ce-i mulțumiți? În primul rând, pentru sănătate îi mulțumesc. Că n-am o boală pentru care să iau medicamente, o boală cronică. Deci, îi mulțumesc pentru sănătate și pentru darul pe care l-am primit, că-l consider talantul meu – felul în care mă comport cu femeile și cum mi-am făcut meseria.

Interviul a apărut în numărul 36 al revistei tipărite.