Adriana Lomnășan în dialog cu Roxana Ionescu
O cușcă înaltă și îngustă, cu gratii metalice la care, dacă te uitai prelung, deslușeai cuvântul FEAR. Frică, evident, frica precum o cușcă. Frică de frică, frică de a trăi în cușcă, frică ce se transformă într-o cușcă.
M-am uitat în jos, unde am descoperit, de fapt… soluția. În interiorul cuștii erau materiale textile moi, voal, puf, o metaforă pentru visare. Pentru a puncta ideea, artista, a adunat pene și puf într-o formă/construcție din tul, mizând pe fragilitate și transparența ei pentru a reda sensibilitatea metaforei.
O viziune migăloasă? Desigur căci, în momentul în care am aderat pesimistă la o viziune dark a fricilor ce te întemnițează, un vis inspirat de perna de puf a dărâmat efectiv unul din pereții metalici ai cuștii dreptunghiulare. ESCAPE… evadare neașteptată prin vis, imaginație, dar nu realizată în mod inconștient, așa cum ne spune artista prin textul prezent lângă lucrarea Songs of freedom/Prison of dreams.
Am mai făcut doi pași și se făcea că eram într-o instalație ce vorbea prin intermediul unui film și al unui mesaj textual foarte curat prezentat ce îl flanca.
Videoul vorbește despre modelajul în lut, puterea de vindecare a gândului și despre darul acesta încastrat în noi prin codul ADN, având ca miză o stare de creativitate fecundă pentru public prin care acesta ar putea crea propria lor sculptură nevăzută mentală.
Târziu, abia când am ajuns la atelierul de artă participativă, mi-am dat seama că sunt încă în Sibiu, pe strada Faurului numărul 18, la Galeria de Artă Contemporană Cer Deschis. Prima experiență a fost provocată de o lucrare a Ancăi Stătică, iar a doua era o parte din instalația Sculpture of the Mind, de Roxana Ionescu. Am povestit mai multe cu Roxana Ionescu, co-fondatoarea Galeriei Cer deschis.
Ați deschis unul dintre cele mai incluzive spații unde împărtășiți artă contemporană provocatoare și revelatoare. Cât de greu a fost? Care sunt tipurile de public ce vă vizitează?
Roxana Ionescu: Așa este spațiul este deschis, vezi numele e Cer Deschis.
Interacționăm bucuroși cu publicul, nu există limită de vârstă, este un loc de cultură contemporană, prezentăm proiectele selectate cu dedicare și consecvență, pentru care muncim mult; acesta poate fi greu sau poate e specific pentru orice nou început, încă căutăm soluții pentru sustenabilitate și parteneri.
A friendly environment – Acest concept se regăsește, cred, pe platformele ce prezintă arta contemporană în general, arta contemporană are o dezvoltare clară spre educația nonformală în viziunea mea.
Cum construiești un spațiu ce să celebreze toleranța, generozitatea și deschiderea, atât online cât și offline, ca punct de convergență între diverse abordări culturale, artistice și sociale în 3 ani?
Prin foarte multă muncă. Am încercat să fim alături de public și de artiștii cu care am lucrat cu empatie, generozitate, prezență de spirit și concentrându-ne pe ceea ce avem și pe ceea ce putem oferi. Am mers pe principiul semințelor care plantate fiind, dau rod; am investit, devotat și natural, dar și cu rodirea în minte, chiar și atunci când nu ne era foarte clar viitorul, totuși având în vedere rodirea.
Este un proverb care spune: ..Lucrează ca și cum totul depinde de tine, dar încrede-te cu totul în ce poate face Dumnezeu”. Am investit, crezând acest proverb și cred că încă suntem doar la început.
Povestește-mi câteva cuvinte despre lucrarea de artă participativă GENESIS de pe Valea Hârtibaciului?
Am început proiectul de artă participativă GENESIS, în satul Hosman, pe vestita Vale a Hârtibaciului, foarte frumoasă de altfel, în anul 2019, prin inițiativa ,,Școala de vară” a Asociației Repese. Am format o echipă cu artiști și voluntari din diferite domenii care împreună au coordonat adolescenții și copiii din sat în a parcurge fiecare etapă necesară. Mulțumim asociației partenere TLJM pe această cale!
Am urmat etapele normale pe care le are în vedere un artist pentru dezvoltarea unui concept și mai apoi a unei lucrări, dar fiind vorba de artă participativă, participanții au fost cei care au parcurs aceste etape și tot ei au propus tema. Noi le-am fost călăuze. I-am provocat, întrebându-i ce este specific satului lor în viziunea lor. Ei au vorbit de natură și Dumnezeu.
Atunci ne-am pus problema cum să vorbim despre aceste teme într-un singur subiect fără a intra în zona de iconografie sau artă bizantină, având în vedere că proiectul urma să implice digul care te călăuzește o bună parte din drum, chiar de la podul de intrare în sat și care până la urmă este un element socio-geografic prin dinamica pe care i-o dau localnicii.
Așa că am continuat discuțiile ajungând la ideea de Geneză. De aici numele Genesis. Bineînțeles, atât conexiunea cu amplasarea geografică a satului, cât și cea cu atmosfera balcanică, ne-au influențat deciziile în găsirea unui demers potrivit.
Oh! Sunt multe de evidențiat aici, multe momente și de incluziune socială și lecții de viața. Până la urmă noi am creat un cadru pentru o dinamică frumoasă și au fost deja 4 ani consecutiv de lucru. Arta participativă în cazul nostru a dovedit că are un potențial fantastic și s-a potrivit ca o mănușă. Proiectul a fost expus în 2022 pe întreaga perioadă a expoziției Cer Deschis, dar și la Evenimentul NAG. Asta s-a întâmplat pentru prima dată în 2020.
Din 2019 până în prezent am lucrat treptat timp de 2,3 sau 4 săptămâni în fiecare vară, uneori și în weekenduri. Am început prin a acoperi cam 15 metri din lungimea digului, acum mai avem cam 25 de metri de acoperit din cei aproximativ 140 m, și mai mulți de restaurat. În fiecare vară trecem din nou prin aceleași etape, la care s-a adăugat partea de restaurare a ceea ce am lucrat în anii anteriori.
Vedem un răspuns pozitiv din partea comunității. Cei ce locuiesc vis-à-vis de dig au continuat de-a lungul anilor sa ne întrebe când ajungem și în fața caselor lor. Oameni în trecere se opresc și apreciază munca și echipa. Bineînțeles sunt și momente când alți copii intervin și murdăresc în joacă, dar vedem că sătenii reacționează și încearcă să protejeze lucrarea de pe dig, deși chiar și fenomenele naturale afectează zidul. Perenitatea lucrării cred că o face cu atât mai interesantă. Poți face numeroase paralele metaforice cu ciclicitatea vieții sau adevăratele lucruri importante sau – de ce nu? – cu filozofia produsului consumabil, etc.
Cum vezi viitorul zonei de artă contemporană în orașele medii din România?
Cred ca viitorul ni-l facem noi în parte, deci trebuie sã lucrăm la asta. Dacă nu există o piațã de absorbție a artei locală, oamenii de aici vor merge sã o caute în altã parte. În schimb dacă suntem atenți, prezenți și profesioniști, vom fi noi cei căutați.
Atât artiștii cât și curatorii, pe deoparte, dar și oamenii de afaceri și cei din structurile de administrare ale orașului pe de altã parte, pot lucra împreună pentru a rezolva situația artei plastice vizuale din Sibiu.
Eu merg pe principiul cã ceea ce apreciem trebuie sa fie în mod natural pus și pe lista noastră de investiții. Iar ca să afli că arta vizualã contemporană e la fel de valoroasă și de apreciat ca și arta veche trebuie să fi văzut, înțeles și gustat din ceea ce are ea de oferit.
Un sfat artiștilor și curatorilor ce intenționează să lanseze galerii de artă în Sibiu?
Să le lanseze, cu toții avem nevoie de ele. Sibiul are nevoie de ele. Cred că vor produce multiple oportunitãți și interes, un schimb cultural necesar unui oraș ca Sibiul, care în istoria sa deține și titlul de fostă capitală culturală Europeană, înainte ca România să fi fost integrată în Uniunea Europeană.
Imagine reprezentativă: Arhiva „Cer deschis”
*Articol apărut în nr. 34 din revista tipărită
