de Laura Bichler
Să vrem mai mult, cât mai mult, totul! Căutăm marginea puterilor noastre, scoatem demonii din noi când, de fapt, vrem doar să ne știm locul. Capătul puterilor devine mai greu de atins când motivația depășește sfera egocentrică, când știi că de tine depind alți oameni care singuri nu se pot ajuta.
Bogdan Coman și Florin Moisa sunt doi brașoveni care și-au setat două ținte: să treacă munții de două ori pedalând în 24 de ore și să strângă fonduri pentru ca persoanele cu dizabilități să poată avea acces gratuit la terapie și programe de dezvoltare, să poată avea o șansă să își depășească condiția la care i-a supus soarta. Sportivii au ales să colaboreze cu Fundația Rafael din Codlea pentru cauza lor.
Care este ambiția voastră personală legată de cursa Galantom și care este scopul strângerilor de fonduri? Cine va fi beneficiarul?
Bogdan Coman: Tura aceasta este, de fapt, un proiect caritabil venit în sprijinul Fundației Rafael din Codlea. Fundația sprijină adulții și copiii cu handicap locomotor. Ei fac o treabă grozavă. Oricât de greu ne va fi nouă în cadrul acestui evenment, este de la sine înțeles că nu se compară cu ceea ce trăiesc beneficiarii evenimentului în fiecare zi a vieții lor. Cu toate acestea, ei își trăiesc viața cu demnitate. Vrem ca lumea să cunoască povestea lor și să se implice în a-i ajuta, așa cum poate fiecare.
Ce am făcut noi a fost să creăm un traseu care să ne testeze fizic și psihic, dar care, în egală măsură, să atragă atenția oamenilor. Legat de Galantom, este platfoma unde oamenii pot dona. Toți banii merg către fundație. Îmi place Galantom pentru că asigură transparență. Se poate vedea de către oricine suma care s-a adunat. Asta alungă din suspiciuni.
Ambiția personală este să străbatem traseul. 675 km în 24 ore. Lungimea traseului nu este o problemă la fel de mare pe cât este diferența de nivel care se va aduna, peste 9,200 m. Când mă gândesc că zilele acestea a nins sus, îmi vine să plâng și să râd în același timp. Dar am convingerea că Dumnezeu este de partea noastră și totul va fi bine. Ca să atingem targetul de 24 ore înseamnă să mergem non-stop 24 de ore cu o medie de vreo 29km/h. Este aproape imposibil, dar noi vom încerca.
Cum pot să participe și alți oameni la această cursă și cum vă pot sprijini?
Florin Moisa: Toată lumea poate face câte o tură și să ne contacteze pe noi pentru a le deschide și lor un cont de donații pe Galantom, sau pot să ne contacteze pe noi pe Facebook sau prin alte mijloace și să facă cursa cu noi. Ne mai pot sprijini și printr-o donație fie pe:
https://fundatiarafael.galantom.ro/p/transcarphatiansflorin
fie pe contul de Galantom al lui Bogdan:
https://fundatiarafael.galantom.ro/p/transcarphatiansbogdan
Care considerați că sunt cauzele problemelor de integrare în societate a persoanelor cu dizabilități și care sunt soluțiile?
Florin Moisa: În primul rând cred că ține de educație, noi în școală am avut colegi cu dizabilități, nu erau integrați corect. Profesorii erau capabili și se comportau normal cu ei însă colegii adeseori îi luau în râs. Cred că bullying-ul este o mare parte din problemă, atât în școli cât și în societate. Soluțiile nu le pot da eu, tot ce pot spune e că acești oameni ar trebui văzuți ca semeni ai noștri, ca egali, și să le dăm aceeași șansă în societate, ca oricărei alte persoane.
Bogdan Coman: Din punctul meu de vedere, problemele sunt legate de mentalitate. Asta este rădăcina multor neplăceri de pe meleagurile noastre. De ce avem o așa mentalitate… asta încă mă întreb și eu. Soluția este simplă: omul trebuie să înțeleagă că unica soluție a tuturor problemelor este Iubirea, dar „aia” pe bune, nu contrafăcută. Tot ceea ce nu are la bază iubire este de prisos.
Ați mai organizat fundraising? Care credeți că este percepția românului față de evenimentele caritabile?
Bogdan Coman: Sunt la al 6-lea eveniment de acest fel. Toate celelalte evenimente au venit în sprijinul asociației Autism Voice, din Bucuresti. Am mai pedalat 500 km în 27 ore, respectiv 25 ore. Am mers 100 km în 24 ore, 200 km în 45 ore. Într-o altă tură am avut de atins 3 vârfuri montane: Vf. La Om din Piatra Craiului, Piatra Mare și Postăvarul. S-au adunat 75 km în 24 de ore. Nu mai rețin diferența de nivel, dar a fost ceva.
Legat de percepție, oamenii sunt împărțiți. Unii cred că este doar marketing și se fură banii, alții sunt de bună credință și se implică din inimă. Pe cei dintâi nu îi judec. Au toate motivele din lume să fie suspicioși, îi înțeleg. Nu le pot oferi nicio garanție, doar cuvântul meu.
Ce înseamnă să fii ciclist în România? Care sunt neajunsurile, pericolele dar și care sunt părțile bune, satisfacțiile?
Florin Moisa: Ciclist în România, din păcate, înseamnă să faci ciclism pe banii tăi. Sunt 1-2 echipe care își susțin financiar rutierii. Neajunsurile sunt multe: competiții prost organizate, premii mici, denigrare, lipsă de respect în trafic etc. Satisfacție există atunci când, totuși, reușești să faci performanță cu ce ai, când te întâlnești cu ceilalți cicliști înainte de competiție, când povestiți. În cursă rivali, în viața de zi cu zi prieteni.
Bogdan Coman: Da, sigur, neajunsuri sunt multe și toate pleacă de la lipsa banilor: curse puține, concurenți putini, cluburi puține, lista poate continua. Facem pași înainte, sunt mici, dar măcar înaintăm. Ca sport de masă stăm binișor, aș zice. La nivel de performanță suntem tare departe. Afară de câțiva, precum: Grosu, Dima, Crista, Dascălu, toți ceilalți mai avem mult, mult de muncă. Pericolele te pândesc la tot pasul, din momentul în care ai ieșit pe șosea. Șoferii încă nu înțeleg că mașina bate bicicleta și te privesc ca pe o cantitate neglijabilă. Important este ca ciclistul să respecte la sânge regulile de circulație și să fie prudent la maxim. Dacă el nu se păzește, nimeni nu o să o facă în locul lui.
Pentru mine satisfacții au fost multe: un titlu de campion național la tineret, în 2011; deplasări în străinătate; aceste evenimente caritabile.
Care este relația voastră cu ciclismul? Când și de ce v-ați apucat de acest sport?
Florin Moisa: Am o relație specială cu ciclismul, m-am apucat de el din ambiții personale și am reușit în decursul celor 3 ani de pedalat să adun prieteni dragi în jurul meu. Prieteni pe care i-am dobândit tocmai datorită acestui sport frumos. Pe lângă asta, mă menține sănătos, atât psihic cât și fizic. M-am apucat în anul 2019 de ciclism când am făcut o călătorie de 12.000 de km în cinci luni de zile, în jurul Europei. O călătorie, o aventură de fapt, care a rămas în inima mea ca fiind cea mai frumoasă experiență din viața mea.
Bogdan Coman: Cu Bicicleta cochetez de când eram un copilaș, iar ciclism pe bune fac din iarna lui 2008. Am avut o pauză din toamna lui 2013 până în 2018, dar nu am stat niciodată departe de Bicicletă. În 2018 am revenit ca și amator, iar în 2019 am bătut palma cu CSA STEAUA. Anul acesta am reprezentat echipa Mentorise ELITE TEAM CFX.
Cum spuneam, am început ciclismul în 2008, fiind impulsionat de vărul meu, Dan Anghelache, care în 2007 câștiga Turul României. De atunci, viața mea a fost cu adevărat o aventură.
Cât de mult contează echipamentul pentru un sportiv? Ce biciclete veți folosi pentru cursa Galantom?
Bogdan Coman: Echipamentul este parte din drumul spre performanță. Îmi aduc aminte cum am început în 2008. Era noiembrie. Am primit un tricou de lână (bine că avea însemnele de campion Mondial pe el), pantalon scurt și încălțăminte de iarnă. Iernile în perioada aceea erau înca ierni adevărate. Am avut șansa că Dan făcea ciclism de ani buni și adunase saci de echipament. El mi-a dat tot ceea ce am avut nevoie. Altfel, cine știe…poate că nu ar fi fost atât de lungă cariera mea sportivă. V-am zis de haine, nu mai zic de Bicicletă ?)) Era un Gianni Motta, oțel. Cred că era varianta anilor 80. Schimbătoare pe cadru, pedale tip retrape. Dar așa am învățat ce înseamnă greul și faptul că performanța se face cu sacrificii mari.
Echipamentul contează mult. Când mă gândesc la tura noastră…o să atingem 2000m pe Transfăgărășan și 2200 pe Transalpina. Sigur o să fie frig. Cu siguranța, este mai mult decât important să ai haine care să te țină uscat și călduț. Apoi, vom coborî si va fi cald. Va trebui să trecem la o ținută mai lejeră. E clar că va trebui să avem un întreg arsenal în ceea ce privește vestimentația.
Legat de Bicicletă, folosesc o cursieră marca Polygon Stratoss 8, echipare Ultegra. Am un dubiu legat de roți. Nu știu dacă să pornesc pe carboane cu baieu sau pe roțile de antrenament din aluminiu. Diferenta stă în greutatea lor. Carboanele au 1500gr, cele de antrenament sunt duble. Încă nu m-am hotărât.
Tot auzim clișeele “depășește-ți limitele’ și “ieși din zona de confort” dar aproape nimeni nu spune că toate acestea le obții atât timp cât îți creezi o disciplină mai mult sau mai puțin riguroasă. Care este disciplina voastră, cum ați ajuns la ea? Și care credeți că vă sunt limitele?
Bogdan Coman: Una dintre ideile de la care am plecat atunci când am pornit pe drumul organizării acestor evenimente a fost tocmai testarea limitelor. Știi cum se zice, limita este cerul.
Limita ți-o cunoști doar în momentul în care ești în situații de criză. Din confortul patului oricine poate susține orice. Dar când te confrunți cu un pericol real sau situații la limită, ei bine, atunci vezi cine ești. N-aș ști să îți spun care îmi sunt limitele. În parte voi afla weekendul acesta. Doamne ajută!
