Filmul Neliubovi / Fără iubire (Rusia, 2017), în regia lui Andrei Zviaghințev, pornește de la dispariția unui copil și o căsnicie toxică, pentru a reda într-o dramă hipnotizantă și necruțătoare un studiu apocaliptic despre decădere și ruină spirituală.
(Atenție, textul poate conține spoilere minore)
A fost odată ca niciodată un băiețel pe nume Alioșa. Unul bălai, cu ochi albaștri și triști, care după lecții obișnuia să rătăcească de unul singur într-un splendid ținut înghețat. În această frumusețe rece, cu arbori fantastici, cu râul care ascunde parcă în adâncuri forțe malefice – de acolo te aștepți ca necazul să răzbată. Alioșa însă trage de o panglică alb-roșie, ascunsă prin frunze. Așa cum se observă după rădăcinile copacului, adânc ciobite, banda de semnalizare a rămas probabil de la un accident vechi. Ca un semn necitit, o premoniție timpurie, banda traduce în limbaj cinematografic esența poveștii spuse de regizorul rus Andrei Zviaghințev: monștrii nu se ridică din sânul naturii, ci dincoace, dintre oameni.
Fără iubire, cea mai recentă capodoperă a lui Andrei Zviaghințev, cunoscut mai ales pentru Leviathan (2014), se înscrie în același stil moralizator și dur al disecției straturilor întunecate ale sufletului uman. După ce cadrele lungi și tăcute, te scot din mijlocul naturii tulburătoare, dar pașnică, intensitatea și brutalitatea primelor interacțiuni umane din film te șochează. Un cuplu moscovit în plin divorț – Jenia (Mariana Spivak) și Boris (Alexei Rozin) se sfâșie verbal. Chiar dacă se întâlnesc încă într-un spațiu comun, apartamentul pe care l-au pus la vânzare, nu mai au nimic care să-i apropie. Motivul certului atât de violent este soarta fiului de 12 ani, Alioșa (Matvei Novikov), de care niciunul dintre părinți nu dorește să aibă grijă după divorț. Ambii părinți încearcă să-și „refacă viața”, fiind deja în altă relație – Boris, cu Mașa, o tinerică simpatică și destul de naivă, pe care a lăsat-o însărcinată, iar Jenia cu un bărbat mai în vârstă, dar arătos și înstărit – Anton. Copilul pare un obstacol pentru ambii, un accident care i-a unit într-o căsnicie în care amândoi au intrat fără dragoste.
Însă dacă brutalitatea certei nu este destul, Jenia trântește o ușă care descoperă într-un colț de umbră un copil disperat și desfigurat de plâns. În prăpăstioasa preocupare față de ei înșiși, cei doi nu țin cont că băiatul de care vor să scape atât asistă la propria-i sentință.
Alioșa, jucat de Matvei Novikov/Fără iubire, scenă din film
Tot ce urmează transcede granițele unui thriller obișnuit. La radio se anunță sfîrșitul lumii (acțiunea se petrece în 2012) Jenia, nedezlipită de smartphone, e ocupată cu rutine de înfrumusețare – coafat, epilat, iar Boris caută soluții pentru a-și face neobservat divorțul într-un mediu corporativ dubios, unde directorul „profund ortodox” probabil l-ar concedia dacă ar afla că divorțează.
Noii parteneri de viață declanșează în Jenia și Boris energii sexuale și voluptăți noi. După un moment de desfătare sexuală, Jenia ajunge să mărturisească în brațele lui Anton că n-a iubit niciodată pe nimeni. Atât de mare era aversiunea față de propriul ei bebeluș după naștere, încât nu putea produce lapte. „Sunt un monstru”, spune ea, „dar vreau foarte tare să fiu fericită”. Iar Anton răspunde drăgăstos: „cel mai minunat monstru din lume”. Această viperă care pare să fie aproape fericită și această păpușă de cârpe care comite greșeală după greșeală, nefiind în stare să și le asume, aceștia sunt părinții care timp de două zile nu vor observa niciun indiciu că băiatul lor a dispărut.
„Ești cel mai minunat monstru din lume” // Jenia, interpretată de actrița Mariana Spivak
Unde a dispărut Alioșa? A fost răpit? A fost ucis? A pățit ceva în pădure? Ambiguitate insuportabilă și mister care te aboarbe bolnavicios într-o tensiune maximă până la finalul filmului. La fel ca în Leviathan, unde un sistem corupt strivește vieți obișnuite, în Fără iubire dăm de un sistem birocratic defect, care nu crede prioritară căutarea unui puștan fugit „ca atâția alții” de acasă. „O duceți bine. Nu e obișnuit cu greutățile. Se va întoarce la căldurică”, îi zice polițistul destul de amabil Jeniei, recomandându-le între timp să apeleze la o echipă specializată de voluntari. În acest peisaj psihologic apocaliptic, voluntarii sunt unicele chipuri cu adevărat umane (și, pe undeva, Anton, un tată și el, care deși ros de viciile vârfului de piramidă socială, are încă inima deschisă spre compasiune și e dornic să ajute, în comparație cu Mașa, care face crize de gelozie la telefon când Anton lipsește de acasă, participând la acțiunile de căutare ale fiului său).
Boris, jucat de Alexei Rozin/Fără iubire, scenă din film
Premiat în repetate rânduri – Premiul Juriului la Cannes (2017), Premiul César pentru cel mai bun film străin (2018), nominalizat la categoria „cel mai bun film într-o limbă straină” la premiile Oscar de anul acesta, Fără iubire, la fel ca celelalte filme ale lui Andrei Zviaghințev, poartă eticheta de export a unui film ce critică acerb realitățile social-politice ale Rusiei de sub Putin. Are Rusia, pe bună dreptate, un sol viciat și înghețat, din care se nasc mulți monștri, dar povestea surprinsă de Zviaghințev este cât se poate de universală. Undeva foarte aproape de fiecare dintre noi, locuiește o Jenia și un Boris, dramatic afectați de absența afecțiunii, corupți moral și preocupați de false piste materiale către fericire. Și mai ales, locuiește o mamă a Jeniei, „un Stalin în fustă”, o femeie răzvrătită, care urăște lumea întreagă și pe care după ce-o cunoaștem în film, ne dăm seama de unde vine răutatea fiicei și nefericirea ei. Știrile de la ora 5 este probabil locul unde personajele neiubirii în variantă românească pot fi văzute cel mai des.
Recent Zviaghințev a fost întrebat de un jurnalist de unde crede că se ia neiubirea ca molimă ce distruge familiile din interior. Hm, mi-am zis, probabil dorește să audă în cuvinte ceea ce Zviaghințev spune atât de talentat pe parcursul întregului film, utilizând camera ca observator distant și atâtea detalii cu caracter de simbol. „Fiindcă presupunem că tot timpul altcineva e vinovat”, a răspuns regizorul rus laconic și fără ezitare. Ce a rămas nespus, deducem din câteva scene domestice, care în acțiunea filmului se petrec peste ani. La știri se transmite în direct despre conflictul armat cu Ucraina. Boris, în fața televizorului, concentrat, e deranjat de mofturile băiețelului blond, fiul său cu Mașa. Îl ia în brațe brutal și-l „depozitează” în leagăn, unde acesta rămâne singur, plângând. Jenia, pe fundalul acelorași știri, își ridică ochii din smartphone, doar pentru a-i arunca o privire blazată și rece lui Anton. După care, iese la balcon ca să alerge pe bandă. Jenia poartă un costum sportiv, pe care e inscripționat cu roșu Russia. Afară ninge mărunt, iarna înghițând orice urmă de speranță sau bucurie. Fără să fi cooperat pentru a-și găsi fiul dispărut, fără să se fi iertat, fără să fi învățat dintr-o tragedie, aceste două vieți se reînnoiesc, dar rămân absolut neschimbate în esență.
Andrei Zviaghințev este un maestru al dialogurilor minimaliste, care deși ai senzația că pe alocuri alunecă înspre kitsch tipic serialelor polițiste, îți dai seama că redă de fapt naturalețea exprimării cotidiene în Rusia. Din altă parte însă (decât dialoguri) vine puterea de sugestie și profunzimea mesajului cinematic al regizorului rus. Apocalipsa unei lumi fără iubire este ilustrată preponderent vizual de peisaje șterse, posomorâte, de pereți și case deteriorate, de construcții urâte, care sugerează accelerarea urbanizării și a anxietăților aferente.
A fost odată ca niciodată. Potrivită ca o mănușă pentru băiețelul pe nume Alioșa, îmi dau seama că această expresie mă face să înțeleg că filmul Fără iubire nu este deloc despre un băiețel dispărut. Răsfoiam cândva niște răspunsuri pe Quora și-mi amintesc că cineva întrebase acolo ce-ar fi lumea fără iubire. Răspunsul cel mai apreciat zicea aproape o banalitate: fără iubire n-ar exista nimic, fiindcă nu am exista. Dar dacă construiești pe acest răspuns banal și încerci să cauți acele câteva lucruri care dau sens vieții, lumea din filmul lui Andrei Zviaghințev pare plină de personaje fantasmatice, cu vieți goale. Și atunci, mă întreb la fel de naiv: Alioșa, băiețelul pe care nimeni niciodată nu l-a iubit, a existat vreodată?
foto: Sony Pictures Classics
imdb: Neliubovi / Fără iubire (Rusia, 2017) https://www.imdb.com/title/tt6304162/
