„Tetrismatic” este numele noului album pe care îl va lansa saxofonistul Cătălin Milea, nume reprezentativ al jazzului autohton, în formula de Quartet, pe scena Clubului Control, vineri, 25 ianuarie. Alături de unii dintre cei mai buni muzicieni de jazz de la noi, Cătălin Milea propune iubitorilor de jazz o aventură aventură sonoră și vizuală, cu „un stil nou, acustic și electronic, vintage și modern în același timp, fără limitări”. Am povestit despre conceptul și compozițiile acestui album, dar și despre alegerile pe care le-a făcut în cariera sa muzicală de-a lungul timpului.
Cătălin Milea este considerat unul din cei mai creativi artiști ai momentului, apreciat ca interpret, compozitor dar și profesor. Și-a început studiile la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, le-a continuat în Olanda (Conservatorul Prins Claus, Conservatorul din Amsterdam și Haga) și în S.U.A. (Long Island University – Brooklyn, New York). În perioada 2008-2010 i-a fost acordată bursa Huygens Beurs a Guvernului olandez şi a fost sprijinit de fundaţia Makarov.
Multiplele sale colaborări și proiecte muzicale au surprins publicul meloman cu abordări dintre cele mai diverse, de la jazz lounge, la free jazz, la muzică de meditație și sound healing.
Ce te-a determinat să te dedici muzicii: saxofonul sau iubirea pentru jazz? Care a fost declanșatorul acelei scântei…
Cătălin Milea: Pasiunea pentru muzică a început din copilărie dar s-a stârnit mai tare în timpul liceului. Ascultam împreună cu un bun prieten de-al meu multă muzică din anii ’60 – ’70… Led Zeppelin, The Doors, AC/DC, King Crimson, Pink Floyd. Primisem de la el cadou o ocarină din Argentina la care am început să cânt mai mult dintr-o joacă și mă simțeam cumva ‘dator’ să învăț să cânt ceva la ea. Când mă plictiseam la vreo oră, ceream voie să ies la toaletă și nu mai intram apoi în clasă. Rămâneam pe hol să cânt la ocarină. În perioada respectivă nu exista internet, dacă erai pasionat făceai schimb de viniluri sau casete. Într-o zi a ajuns la mine o casetă cu jazz și am avut așa o tresărire, nu știam nimic despre muzica asta. Exista un stereotip pe care îl întâlnesc des și astăzi că jazzul e o muzică elitistă, care nu e accesibilă oricui, că e o muzică complicată, am avut o reținere. Când am ascultat acea casetă ea s-a transformat în revelație. Albumul se numește Duke Ellington & John Coltrane. Am știut imediat că asta voi face, muzica aceea mi-a vorbit, m-am găsit în ea cu totul, am știut că voi cânta prin acest instrument și așa început pasiunea mea pentru saxofon și jazz.
Ce înseamnă pentru tine o carieră efervescentă: un parcurs în care ajungi să abordezi mai multe stiluri muzicale sau atingerea unui punct de excelență pe un anumit gen, completată de colaborarea cu mai mulți artiști, care activează pe același segment muzical?
Cătălin Milea: Totul este vibrație în diferite forme. Experiențele noastre ne pot oferi armonie, calm, pace, gratitudine, bucurie, fericire, iubire, mulțumire, inspirație, speranță, admirație, altele pot crea confuzie, tristețe, furie, conflict, disperare, gelozie, singurătate, frustrare, vină, angoasă, resemnare. Muzica poate reda toate aceste trăiri. Pentru mine idealul este să reușesc să transmit prin muzică, indiferent de stilul muzical. Văd jazz-ul nu ca un drum închis, ci ca o fereastră deschisă spre o nouă dimensiune. Este despre improvizație și curajul de a explora în necunoscut.
Ne poti descrie în câteva cuvinte quartetul alături de care vei concerta pe scena Clubului Control pe 25 ianuarie, cu ocazia lansării albumului TETRISMATIC?
Cătălin Milea: Mă simt privilegiat să am alături cei mai buni muzicieni de jazz de la noi, unii dintre ei din generația tânără: Iulian Nicolau, un tobar modern, tehnic, inspirat, un ‘enfant prodige’, fără îndoială cel mai bun la ora actuală; Liviu Negru, un ghitarist redutabil, spectaculos și în același timp un armonist sensibil; invitată este și Ana Maria Roșu a cărei voce completează minunat aranjamentele a două dintre piesele de pe album; contrabasistul Adrian Flautistu, un muzician deja consacrat și care balansează energia fresh a acestui album cu experiența sa .
Ce aduce nou TETRISMATIC față de albumele tale precedente? Este un album colectiv sau compozițiile îți aparțin în totalitate?
Cătălin Milea: Este un album care respiră un aer proaspăt și s-a născut din dorința de a crea un altfel de jazz, pentru ascultător, nu doar pentru muzicieni. Este un album extrovert, cu mult groove, imaginat cu structuri simple ca piesele de Tetris. Venim cu un stil nou, acustic și electronic, vintage și modern în același timp, fără limitări, direct, cu schimbări de dinamică și atmosferă, neașteptate și surprinzătoare ca un joc. Pe scenă este o adevărată aventură sonoră și vizuală pentru că avem libertatea să alegem în orice moment o direcție diferită. Compozițiile și conceptul îmi aparțin, dar jocul – spre deosebire de cel de la care a pornit ideea – nu se poate juca într-un singur jucător. Ceilalți jucători sunt co-creatori la acestă coloană sonoră tetris-cine-matică. Eu am pus la dispoziție piesele, însă jocul îl jucăm împreună.
Pe o scară de la 1 la 10, cât dintr-o reprezentație live reprezintă improvizația pentru tine? Dar pentru artiștii care performează alături de Cătălin Milea și au în față partiturile pieselor compuse de tine?
Cătălin Milea: Depinde de reprezentație live. Cu trio-ul R.A.M. (Rodriguez/Aksunger/Milea) cota de improvizație era maximă. Așa a luat naștere albumul ‘Something for Now’ (2012) care este aproape în întregime improvizat. Dacă se cântă partiturile pieselor compuse de mine, atunci improvizația este undeva pe la 5, dar nu tot timpul.
Te-aș ruga să ordonezi crescator, în ordinea importanței, suporturile muzicale pe care ți-ar plăcea ca publicul tău să îți păstreze și să asculte muzica. Variantele ar fi: format digital, CD, vinil, caseta.
Cătălin Milea: Binențeles că formatul digital este cel mai accesibil, urmează CD-ul, caseta și vinilul. La început am ascultat muzică pe benzi de magnetofon, casete și viniluri, probabil că am rămas atașat de cum se simte experiența ‘analog’. De aceea noi am ales ca TETRISMATIC să fie disponibil online dar și pe vinilul care va putea fi achiziționat acum cu precomandă la un preț promoțional, dacă-mi permiți acest spot publicitar..
Am aflat ca esti implicat intr-un proiect dedicat copiilor. Ne poti spune mai multe despre acest subiect?
Cătălin Milea: Da, am fost și sunt și mai implicat acum, ca proaspăt tătic. Am creat și susținut mai multe spectacole pentru copii la festivaluri precum Bucharest Jazz Festival, Femei pe Mătăsari, Ploiești Jazz Festival, Opera Comică pentru Copii din București… Un spectacol pentru care am compus și muzică este ‘Amazonia’ unde copii învață prin povești și cântece despre înțelepciunea andină și respectul pentru natură. Au fost primite foarte bine de micuți și de părinți. Un alt proiect este ‘Zappa Roboțelul Muzical’ un spectacol – lecție în care copii ascultă Debussy, Ravel, Stravinsky, Varese, Enescu și alții la recomandările roboțelului ‘Zappa’. Povestim și despre ce spuneam mai sus, despre casetă, vinil, banda de magnetofon, CD, mp3 playere, copiii învață despre aparatura de studio, microfoane, loopere și multe altele.
Crezi ca noua generatie are nevoie de educatie muzicala institutionalizata sau de expunere la mai multe stiluri de muzica si contexte? Tu ce ai prefera pentru cei care generatiile viitoare, fie ei artisti sau ascultatori?
Cătălin Milea: Sună bizar, dar eu am suferit la orele de muzică în școală pentru că am trăit acea instituționalizare prost aplicată. Trebuia să învățăm cine a fost Mozart, Beethoven, Brahms etc… și cam atât. E bine să existe o disciplină, un sistem bine organizat însă dragoste cu de-a sila nu se poate și mi se pare că de multe ori școala cam asta face. Pentru mine într-o lecție de muzică e important să nu se uite de muzică, fie că o ascultăm sau o cântăm. O expunere la cât mai multe stiluri, contexte, personalități, culturi diferite ar putea fi mult mai interesantă, clar. Suntem în era informației digitale și a vitezei, generațiile viitoare vor trăi și mai intens asta, dar e bine să-i invităm din când în când la un concert live.
cover foto: Edith Frâncu
