Cap ou pas cap? Știți replica din filmul lui Yann Samuell, Jeux d’enfants? Ca un joc de copii începe și cariera de balerin care este un lucru cât se poate de serios și ia timp. Mult timp. Începi de mic, te vrăjesc dansul, muzica, povestea, măreția, scena, atmosfera, costumele de ești îndeajuns de norocos ca părinții să te ducă la un spectacol de dans. E magic tot ce se întâmplă pe scenă pentru copii. Urmează apoi the real thing, școala de balet unde magia devine depășirea limitelor. Ia mult timp, multe căzături, multe încercări, transpirație, respirație, limite fizice și psihice de depășit, consecvență întinsă la maximum fiind vorba despre evoluția corpului, dezvoltarea flexibilității lui, despre trăirea unor emoții și capacitatea de a le transmite celorlalți.
Sunt câteva țări pe care le recunosc pentru aplecarea lor spre arte precum dansul, iar când vine vorba de balet avem Rusia și America fruntașe. O artă aparte, destul de tehnică, delicată, dar plină de vigoare, foarte bine definită. Cuba, însă, face parte mai degrabă din zona dansurilor vulcanice, pline de elementul spontan. Influențele spaniole și africane pun o amprentă puternică asupra bazei amerindiene, iar cel mai important, dansul, ocupă un loc aparte în viața cubanezilor. Cu ritmuri rapide, puls dinamic, orice cubanez cucerește ringul de dans. Se dansează mult acasă, pe stradă, pe plajă, în cluburi, în școli de dans sau în așa numitele casas de la cultura sau casas de la trova. Centrul Național de Arte din Cuba are două școli de balet și una de dans modern. De fapt, Școala de Balet Cubaneză din Havana este cea mai mare din lume, cu aproximativ 3.000 de studenți. Pentru mine asta a fost o surpriză. Un popor care simte dansul cu o așa intensitate, mă așteptam să fie reticent față de balet care e, cel puțin aparent, vizual, mult mai static, mai liniștit și presupune multă rigoare.
Despre însemnătatea dansului în viața de zi cu zi în Cuba mi-a vorbit de la început și Adonis Corveas, care, alături de Jessica Arechavaleta, Maynard Fernandez și Franco Cubero, face parte, de anul trecut, din echipa dansatorilor Teatrului de Balet Sibiu.
Adonis Corveas: M-am apucat de balet după ce am văzut Lacul lebedelor, când am fost mai mic. După acel spectacol i-am spus mamei mele că eu voi fi asemeni dansatorului ce l-a interpretat pe Siegfried. A fost decizia mea să mă apuc de dans, dar clar nu aș fi putut să ajung până aici fără ajutorul familiei mele, care mereu m-a susținut în pasiunea mea. Din câte îmi amintesc, dansam mereu. În Cuba dansul face parte din cultura populară: se dansează în timpul festivalurilor, în timpul cinelor cu familia… Nu aș putea spune că a fost un singur moment în care am început să dansez. Dansul a fost de la început parte din mine.
Tot cu Lacul Lebedelor a început dragostea pentru balet și în cazul Jessicăi Arechavaleta:
De mică am fost mereu printre cei care dansau, fie în trupe de dans, fie în mici spectacole până când, la șapte ani, am început să fac gimnastică ritmică întrucât profesoara mea văzuse potențial în mine. La scurt timp am fost să văd Lacul lebedelor la Teatrul de Balet din Havana și m-am îndrăgostit de genul acesta de dans. Am participat la mai multe workshopuri până am putut intra la o școală de balet.
Franco Cubero: Încă de mic mi-a plăcut mult să dansez. Doar ascultam ritmul unui cântec și de îndată corpul meu simțea nevoia de dans, începea să se miște. Tocmai din motivul acesta părinții mei au văzut în mine potențialul și m-au trimis să studiez baletul. Prima mea amintire legată de dans, de balet, este una dintre cele mai frumoase pe care le am, de fapt, este prima mea reprezentație. Nu o voi uita niciodată.
De îndată ce te îndrepți către o carieră de interpret-balerin, un mecanism întreg se pune în mișcare, un mecanism cu ceas al cărui ticăit te ajută să contorizezi, zi de zi, evoluția ta. Mai întâi plié perfect, reușești și un dégajé și… coup jeté! Mecanismul acesta preia în rotițele sale, însă, toate ițele unei vieți. Ești balerin dimineața, la amiază și seara. Iar noaptea încerci să prinzi cât de mult somn poți.
Adonis Corveas: Cea mai grea perioadă pentru mine a fost începutul. A trebuit să-mi regândesc viața, să-mi schimb obiceiurile. De exemplu, am renunțat la ieșirile în oraș cu prietenii pentru că aveam repetiții sau eram mult prea obosit pentru a mai face față. Pentru mine nu contează așa de mult țara în care mă aflu, dar lucrul care mă sperie cel mai tare este dorul de casă, de familia din Cuba. Sunt foarte apropiat de familia mea și este pentru prima dată când sunt atât de departe de ei.
Jessica Arechavaleta: Intrarea la Teatrul de Balet din Havana a fost o provocare extremă, atât pentru mine, cât și pentru întreaga familie, întrucât ne-am mutat cu toții din orașul nostru pentru ca eu să îmi pot urma visul. Pentru mine baletul nu înseamnă doar dans, ci o cale de a spune o poveste, de a transmite o emoție prin mișcările corpului. Suntem și dansatori și actori, în continuă formare, exercițiu constant pentru a păstra nivelul sau pentru a deveni mai buni.
How to train your dragon?
Actor sau sportiv? Cum găsește baletul echilibrul dintre cele două? Balanța dintre puterea fizică, forță, pe de o parte, și vulnerabilitatea, transmiterea sentimentelor către public, pe de altă parte. Dihotomic, baletul e dihotomic. Provocarea cea mare este fizică. De fapt, psihică pentru că e nevoie de un psihic puternic să treci peste limitele fizice. Mai întinzi puțin azi, mâine mai mult. Exersezi zilnic și ești atent la mâncare. Apoi jocul teatral pe care, de nu-l ai, e musai să ți-l însușești pentru că baletul înseamnă emoție, povestire…nu ești doar dansator ci și actor.
Adonis Corveas: Nu am avut niciodată probleme serioase cu corpul meu, lucru pentru care sunt foarte recunoscător. Însă durerea fizică este parte din muncă. Este o formă de artă foarte solicitantă, atât fizic, cât și emoțional. Baletul este despre provocarea de a-ți depăși mereu limitele, de a fi mereu mai bun. Ca student ce face balet repeți aceiași pași mereu și mereu, până când devin naturali pentru tine. E ca atunci când înveți să te dai pe bicicletă: la început e greu, însă cu cât de mult exersezi, cu atât te gândești mai puțin la ceea ce ai de făcut și devine mai natural. În acel moment, când simt că stăpânesc pașii foarte bine, lucrez și la personajul meu. Este foarte important să te identifici cu povestea pe care o spui. Baletul este tocmai despre a transmite un mesaj prin mișcare, deci este foarte important să fii sincer cu personajul pe care îl interpretezi. De exemplu, dacă joc un personaj negativ trebuie să îl joc până la capăt, să nu îl modific în niciun fel pentru a nu deruta publicul.
Jessica Arechavaleta: Mereu mi-am controlat bine durerea sau intensitatea durerii resimțită de corpul meu. Când dansez reușesc să o suprim și să mă bucur de dansul meu, iar în pauze, trece prin masaj și cu gheață sau orice altceva e necesar să elimine durerea. Am avut de două ori entorse ale gleznei și a durut foarte tare, dar am bandajat și m-am întors la balet.
Franco Cubero: Baletul este foarte exigent, riguros și împinge corpul dincolo de limitele sale, dincolo de confort și durere. Dar, cu timpul, orice dansator ajunge să se adapteze oricărui tip de disconfort, durerea fizică devenind o constantă, o parte din viața sa ca și oboseala. Baletul este un melanj al virtuozității tehnice cu elementul artistic pentru expresivitate. Publicul percepe o poveste, o situație prin mișcările trupului și expresiile feței, prin mimică. Este foarte complex să reușești să ai și partea sportivă, dar și pe cea artistică, ambele solicitante. Aici intervine un alt factor extrem de important și anume să meargă ambele lin, fără efort, cel puțin nu unul vizibil. Să curgă împreună… to flow. Să fie totul atât de natural, încât tu nu mai ești tu, ci personajul pe care îl interpretezi. Aceasta este magia baletului.
Maynard Fernandez: Baletul se bazează mult pe structura fizică, pe corp și, cu trecerea anilor, începi să obosești mai repede și trebuie să fii din ce în ce mai atent la tot ce presupune sănătatea articulațiilor, a mușchilor, deoarece poți suferi accidentări. Dansatorul se află la intersecția dintre atlet și actor, el îmbină darul povestirii cu efortul fizic, astfel încât publicul să înțeleagă, să simtă povestea.
Cum se integrează România în parcursul carierei acestor balerini cubanezi? Echipa Teatrului de Balet Sibiu este un autentic centru al multiculturalismului. Tinerii balerini schimbă trupe de dans, teatre de balet, orașe, țări…colegi. Viața le este baletul, o călătorie-aventură, iar România este țara în care, unii dintre ei, pentru o vreme, spun povești din mișcare într-o limbă universală, dansul.
Adonis Corveas: România este foarte diferită, lucru care îmi place foarte mult. Normal, cea mai izbitoare diferență este clima, însă toate aceste aspecte diferite fac cele două țări speciale pentru mine. În Cuba, oamenii sunt foarte dedicați baletului. Este o parte foarte importantă din cultura noastră. În România, baletul este văzut mai mult ca o atracție ce continuă încă de pe vremuri. Europa iubește baletul și majoritatea oamenilor au văzut cele mai importante spectacole de balet din cultura internațională, pe când în Cuba tradiția baletului nu este atât de veche, este pentru oameni noi în domeniu. Îmi plac mai mult variantele cubaneze ale unor spectacole decât cele europene, pentru că sunt mai obișnuit să văd dansuri cubaneze, să dansez balet cubanez.
Jessica Arechavaleta: Mă bucur să fiu aici, să experimentez baletul și alte forme de mișcare și coregrafii într-un spațiu internațional, alături de dansatori din întreaga lume. Aici am reușit să fiu în acord cu așteptările mele în ceea ce privește evoluția ca dansator-interpret. Cea mai mare neliniște a mea a fost separarea de familie și să fac o schimbare totală în toate segmentele vieții mele. Cuba și România sunt două țări foarte diferite, aflate pe continente distincte. În România te poți bucura de toate cele patru anotimpuri, pe când în Cuba, datorită poziției geografice, ai doar două, vara și iarna. De asemenea, există un clivaj puternic în ceea ce privește dezvoltarea economică, însă pe fondul unor popoare prietenoase și ospitaliere. Baletul este foarte important în cultura cubaneză. Se vorbește mult despre balet în țara noastră. Aici, însă, baletul este mai mult o tradiție, aici în Europa fiind locul unde a apărut, fiind spațiul unui schimb permanent de dansatori și maeștrii ai baletului din diferite părți ale globului.
Franco Cubero: Cea mai mare provocare a carierei mele de până acum a fost trecerea de la școală la o companie profesionistă de dans. Sunt în România doar de 4 luni și mă simt foarte bucuros. Este o țară frumoasă și liniștită. Nu este ușor să te muți dintr-o țară într-alta pentru a lucra într-o trupă nouă, într-un context nou, dar aici mă simt foarte bine. Teatrul de Balet Sibiu are un standard destul de înalt, repetițiile sunt dese. Este prima dată când mă aflu într-o altă țară și sunt norocos să am o experiență pozitivă. Mai mult, România este o țară care are ceva în comun cu țara mea, Cuba, și anume bucuria oamenilor, zâmbetele oamenilor, singurele diferențe fiind legate de climă, de cultură sau structura orașelor. Și ar mai fi ceva ce au cele două țări în comun, și anume plăcerea de a merge la spectacolele de balet. Cuba este o țară recunoscută pentru importanța pe care o are în evoluția baletului, fiind locul de unde au plecat mulți balerini importanți. Și acolo, ca și aici, publicul este foarte captivat de reprezentațiile spectacolelor de balet și, tocmai de aceea, sălile sunt mereu pline cu spectatori.
articol apărut în Capital Cultural nr. 21
credit foto: Teatrul de Balet Sibiu
