de Diana Marcu
Interviurile pe care le veți citi sunt realizate cu români pentru care ceasul și-a pierdut rostul, de la finele lui februarie 2022, de când războiul a trimis milioane de copii și femei în exod. Parte dintre ei au ajuns în România găsindu-și refugiu la Gara de Nord și la Romexpo. Aici, o instituție publică din subordinea Primăriei Capitalei a arătat ce înseamnă echipa și umanitatea. Pe cinci dintre oamenii echipei vă invit să îi cunoașteți în această serie de materiale. Sunt românii pe care nu îi vedeți la emisiunile de știri ori la dezbaterile zilnice. Nu-i auziți la radio și nici nu le zăriți chipul pe afișele electorale. Oamenii aceștia sunt echipă și nu au ceas. Doar inimă, ambiție și mâini. Sunt lângă noi.
Capital Cultural: Ce a fost cel mai greu zilele astea?
A.B.: Conștientizarea realității de neconceput de care au fugit, la propriu, persoanele care au tranzitat Gara de Nord, în căutarea vieții de ieri și a liniștii de mâine.
C. C.: Ce a fost cel mai dureros/cumplit?
A.B.: Ceea ce ar putea însemna „îți plânge sufletul”, să vezi și să simți durerea în adevăratul sens al cuvântului. Mimica, gestica și neliniștea unor oameni care nu au greșit cu nimic și care nu își doresc altceva în afară de LINIȘTE.
C.C.: Cum sunt nopțile tale? Nopțile din Gară sau de la Romexpo, din adăposturi, dar și nopțile de acasă: cu spaime și coșmaruri?
A.B.: Grele, dar pline de o satisfacție ce depășește oboseala multelor ore de „ajutor” oferit. Ore fără odihnă în care am simțit că a fi util înseamnă a oferi totul.
C.C.: Ce te încarcă și ce te face să zici că și azi e o zi?
A.B.: Mulțumirea că am putut oferi ceva, acel ceva mult râvnit, un așternut curat, o masă caldă și un dulce „piticilor”.
C.C.: Ce e acum empatia pentru tine? Nu ceea ce auzi la oamenii de la TV.
A.B.: Empatia?! La un moment dat am apelat la DEX, dar nu m-am „pliat” pe definiție, este ceva ce vine din interior, o simți și acționezi. Este și rămâne acolo, în suflet, un amalgam de sentimente și trăiri.
C.C.: Ce te-a emoționat și a trecut cu adevărat barierele de protecție?
A.B.: Emoția, acum am constatat că nu o poți identifica ușor. Este ceea ce, la un moment dat, te stăpânește și îți ghidează pașii. Să trăiesc sunetul războiului prin intermediul apelurilor dintre persoanele care își căutau siguranța la noi și rudele acestora rămase în Ucraina.
C.C.: Cum sunt oamenii numiți generic „refugiați” de către noi, ceilalți?
A.B.: Îi consider „musafiri”. Musafiri ce ne vizitează „constrânși” de un moment nefericit. Musafiri care la un moment dat vor dori să meargă acasă. Suflete curate ce ne calcă pragul cu multe alte suflete nevinovate, necuvântătoarele de acasă.
C.C.: Cum e mobilizarea asta extraordinară?
A.B.: Nu am mai trăit un astfel de moment. Ca și în starea de urgență (martie-iunie 2020), mobilizarea a fost și este de necrezut. Autoritățile și societatea civilă și-au unit forțele pentru tot ceea ce înseamnă a ajuta, a sprijini și a face ca aici să însemne acasă.
C.C.: Ce dăm noi, ceilalți? Ce ne prisoșește?
A.B.: Cred că înțelegere este cuvântul cheie. În înțelegere aș cuprinde tot ceea ce înseamnă sprijin emoțional și material.
C.C.: Le oferim refugiaților ce am da și la inundații, de exemplu? Dăm ce e nevoie? Dăm timp, bani, haine? Detergent?
A.B.: Excluzând resursă umană, ceea ce înseamnă prezența fizică în Gara de Nord, informația. Informația în ceea ce privește cazarea și transportul pentru moment (termen scurt), dar și informația privind ajutorul material pentru a ajunge la destinația mult dorită. Informația către societatea civilă, către cei care pot adăuga pe obrazul fiecărei persoane, acel zâmbet mult dorit, către cei care pot dona…
C.C.: Cum primesc oamenii omenia/ajutorul?
A.B.: Este, cumva, o mică contradicție: cu mare încredere în ziua de mâine, dar și cu teama de necunoscut: „Oare iau decizia bună?”
C.C.: Ce vă face să ziceți „azi îi iau pe oamenii ăștia acasă la mine/la ai mei”? S-a întâmplat asta, să amestecați datoria cu inima în cazul refugiaților?
A.B.: Ooo, Dumnezeule, am cochetat la un moment dat cu ideea că vreau să salvez lumea, dar conștientizând că nu se poate, am căutat tot ceea ce este mai bun, din ceea ce aveam, pentru fiecare caz (persoană/grup). Și, da, am amestecat lucrurile, tocmai din acest motiv mi-am depășit un pic atribuțiile și am căutat soluții pentru oameni și suflete nevinovate (animăluțe). Sincer, sper că am reușit să aduc o oază de liniște în fiecare suflet.
C.C.: Câți au trecut prin mâinile voastre?
A.B.: Nu am o cifră exactă, dar aș putea spune zeci de mii. Zeci de mii de oameni frumoși cărora le-am oferit câte o bucățică din mine.
C.C.: Cât durează o zi în situația asta nouă: de exemplu, nu ați mai ajuns acasă de X ore pentru că…?
A.B.: Cred că răspunsul acesta ar trebui să rămână privat, este posibil sa am probleme cu doamna director general, care întotdeauna mă trimitea la odihnă. Au fost momente în care am pierdut noțiunea timpului, în afară de interminabilele discuții cu ceilalți actori implicați, mersul trenurilor și contactele pentru cazare și transport, nu mai exista o noțiune corectă și coerentă a dimensiunii momentului.
C.C.: Ce e războiul sau fuga din Ucraina pentru tine, acum?
A.B.: Un coșmar trăit și simțit prin acei frumoși ochi înlăcrimați, când un copil își striga tatăl.
C.C.: Unde nu poți ajuta?
A.B.: Frustrarea vine din adâncul ochilor (copiilor și nu numai), care zâmbesc, dar există acel ceva ce se vede/simte, DUREREA că tatăl/soțul nu este cu ei.
C.C.: Un manual al bunei purtări cu refugiații
A.B.: Este ca și când în casa mea vine cineva drag, însoțit de un necunoscut: îl tratez ca pe un musafir. Este el, cel care ți-a călcat pragul și îți cinstește casa cu respect. Respectă și vei primi respect!
C.C.: Scade/crește emoția vizavi de această cauză?
A.B.: Scade/crește, greu de precizat. Când te relaxezi la o gură de cafea, un translator îți povestește de un caz delicat din sala X, îl preiei și încerci să găsești soluția cea mai bună. Totul este dinamic. Revin, scade/crește emoția?!
C.C.: Mesaj pentru oamenii care spun „Dar pentru ai noștri ce faceți”?
A.B.: DA, sancțiunile economice și nu numai încep să-și producă efectele dorite, dar este la fel de important MOMENTUL. Sprijin punctual pentru cei ce-și caută viața de ieri. DGASMB, prin resursele disponibile, oferă în paralel cu ajutorarea persoanelor venite din Ucraina, servicii persoanelor vulnerabile de pe raza muncipiului București. Precizez că noi, cu bune și rele, suntem liniștiți. Ar trebui ca fiecare dintre noi să cedăm o mică parte din liniștea noastră. Așa le putem oferi un strop de fericire.
interviul #5
*material din numărul 31 Capital Cultural
