de Cristina Ghinea
Au trecut 15 ani de când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. E incredibil cât de repede, dar măcar ne putem bucura de faptul că e suficient timp cât să putem privi înapoi și să observăm cum au evoluat lucrurile, la nivel de comunitate și, de ce nu, ce ne-a scăpat.
Am întrebat doi specialiști în comunicare, un grafician, o jurnalistă, un fotograf, o arhitectă, un actor și un operator cultural câteva lucruri despre cum percep ei Sibiul după experiența Capitalei Culturale Europene (CCE), pentru a vedea cum a reacționat comunitatea după acest moment.
Sibiul a avut un an marcant în 2007, iar titlul de Capitală Culturală Europeană vine la pachet cu rafinarea gusturilor consumatorilor de cultură și cu formarea unor nevoi care trebuie constant satisfăcute. Astfel, datoria organizatorilor de evenimente și a operatorilor culturali este să propună o ofertă care să acopere toate categoriile de public.
Un alt element cheie este infrastructura culturală, aceasta fiind o condiție ca lucrurile să se poată, în primul rând, întâmpla. E un dans pe aceeași melodie între operatori culturali, autorități, mediul privat, politici culturale și public.
Cultura a devenit un motor al comunității și calitatea proiectelor care se implementează pe parcursul anului este vitală pentru a menține funcționalitatea sistemului în care orașul și-a găsit dinamica. Iar limita e cerul când vine vorba de creativitate în contextul culturii și al artelor, însă este nevoie de o comunitate întreagă, de dialog și susținere financiară constantă, pentru ca lucrurile să evolueze sănătos.
Am căutat perspectivele unor oameni care au interacționat și interacționează din unghiuri diferite cu evenimentele care s-au desfășurat în Sibiu de-a lungul timpului și care au rămas conectați constant la această zonă. Respondenții sunt sau nu sibieni, dar trăiesc în Sibiu. Singura excepție este Oltea, care este sibiancă, dar de ani buni trăiește în Timișoara, fără a lipsi însă din peisajul evenimentelor din mai multe zone din țară, inclusiv din Sibiu.
Oltea Zambori, specialist în comunicare culturală
Cum vezi Sibiul acum, la 15 ani de la CCE?
Oltea Zambori: Îl văd destul de aglomerat, mai ales că eu am plecat din Sibiu cu fix opt luni înainte ca orașul să devină Capitală Europeană a Culturii; la vremea plecării mele orașul era în reconstrucție și fără turiști (sau prea puțini ca să conteze). Dar e un oraș maturizat, așezat, ai cărui oameni încep să aibă grijă de zonele foarte centrale mai puțin vizitate (cum ar fi Piața Aurarilor sau Strada 9 Mai care începe să fie tot mai atrăgătoare).
A devenit un oraș în care multă lume dorește să se mute, Muzeul Satului arată tot mai bine și se întâmplă acolo tot mai multe evenimente. Una peste alta, cred că moștenirea capitalei culturale încă mai funcționează și aduce, pe lângă turiști, și multe idei noi pentru oraș.
Ce ți-ai dori să se schimbe în Sibiu?
Oltea Zambori: Îmi place să-mi regăsesc orașul de fiecare dată la fel când vin acasă să-mi vizitez părinții, plus că mi se pare că farmecul Sibiului e exact acest mare respect pentru zonele vechi reabilitate ale orașului.
Ce crezi că îi lipsește Sibiului din punct de vedere cultural?
Oltea Zambori: Dacă ne referim la evenimente de anvergură, cred că Sibiul nu are nevoie de festivaluri mari de muzică, îi e de ajuns ARTmania sau Focus in the Park (care a crescut extrem de frumos în acest an, mulți ani pe mai departe!).
Cred că lipsesc evenimentele de nișă, ale artizanilor, care ar trebui să fie mai mult decât prezență la tradiționalele târguri de sărbători și poate mai mult accent pe artiștii locali (fie ei muzicieni, artiști plastici sau contemporani).
În rest, ecourile FITS de peste an, anvergura tot mai mare a TIFF-ului, apariția unor evenimente ca Sibiu Guitar Meeting și secțiunea specială a Festivalului Enescu de la Sibiu sunt motive suficiente de vizită în oraș și de susținere din partea sibienilor.
Silviu Tomișteanu, grafician
Cum vezi Sibiul acum, la 15 ani de la CCE?
Silviu Tomișteanu: Cred că văd orașul așa cum îl văd mai mulți, dacă nu chiar majoritatea, un oraș care a arătat lumii că există, dar încet, încet s-a retras între zidurile sale, consumat de faima proprie. Revenind la realitate, aș spune că fiind CCE la un moment dat, acest lucru l-a pus pe o hartă și l-a făcut vizibil.
Cu siguranță, comunitatea, individul, au avut de câștigat din multe puncte de vedere și cred că asta era și miza. Privind însă și reversul medaliei, vedem cum toți am mâncat din acest trofeu nereușind să excelăm pe plan cultural, artistic. În schimb, suntem mai sătui și mai plini de noi.
Ce ți-ai dori să se schimbe în Sibiu?
Silviu Tomișteanu: Singura schimbare pe care mi-ar plăcea să o văd și cred că este necesară, este un centru universitar performant, atât de ofertant încât studenții să rămână sau să vină aici, să acapareze orașul cu energia, entuziasmul și educația lor. Doar atunci vom putea vorbi de o perspectivă pozitivă și constructivă, atât pe plan cultural, cât și social.
Ce crezi că îi lipsește Sibiului, din punct de vedere cultural?
Silviu Tomișteanu: Sibiului îi lipsește energia creativă, îi lipsește o alternativă la instituțiile depășite și consumate de incompetență și birocrație, îi lipsește arta, îi lipsește muzica și evenimente care să aducă valoare și sens comunității. Sibiului îi lipsește viața, are cumva legătură și cu răspunsul de la punctul anterior. Sibiului îi lipsesc oamenii tineri. Sibiul e cumva ca bunicii care sunt vizitați din când în când de nepoți și atunci se mai luminează și mai înfloresc câte puțin.
Cristina Bălău, jurnalist și redactor
Cum vezi orașul acum, la 15 ani de la CCE?
Cristina Bălău: Sibiul este un oraș învechit. Privesc adeseori clădirile din centrul orașului, unele dintre ele uitate de autorități și atinse de vreme, apoi îmi amintesc cum arătau ele acum 15 ani, proaspăt renovate, îngrijite. Pe același principiu, spațiul cultural sibian trăiește parcă într-o frică viscerală de evoluție, primește în sânul său aceleași evenimente care „prind”, cu mici excepții care au reușit să se remarce nu doar la nivel local, dar chiar să atragă public din afara țării.
Însă „grosul”, dacă vrei, merge în același ritm obosit, clasic, în continuare se încurajează gratuitatea, iar ca o consecință biletele cu un preț pe meritul actului cultural sunt evitate. Așa ajungem să fim și noi evitați de marii organizatori de evenimente care ar putea aduce plusvaloare orașului.
Ce ți-ai dori să se schimbe în Sibiu?
Cristina Bălău: Mi-aș dori ca interesul pentru tot ceea ce înseamnă infrastructura orașului să se manifeste atât de puternic în fiecare zi, pe cât se manifestă în contextul unor evenimente de o importanță deosebită, așa cum au fost Capitala Europeană ori Summit-ul NATO.
În zece ani de presă am avut onoarea de a lua parte la câteva dintre aceste momente care au marcat istoria orașului și, odată cu ele, la schimbarea la față a Sibiului, o schimbare deloc constantă ori gândită, ci realizată mai degrabă ca orașul „să dea bine la poză”.
Ce crezi că îi lipsește Sibiului, din punct de vedere cultural?
Cristina Bălău: Îmi amintesc și acum de concertul The Scorpions din 2007, la care am mers cu una din bunicile mele. Nebunia de atunci, Piața Mare arhiplină de oameni, muzica lor care mi-a rămas întipărită în conștiință, toate acestea s-au evaporat în timp. Și acum este piața plină de oameni, și acum este uneori o nebunie în centrul orașului, însă parcă, pentru mine cel puțin, magia acelui moment de o extraordinară însemnătate culturală pentru Sibiu s-a disipat.
Majoritatea concertelor care au strâns atât de mulți oameni în Piața Mare în ultimii ani nu au aceeași valoare și, cu siguranță, nu m-au mai făcut să simt atât de intens pe cât i-am simțit atunci pe acei artiști apreciați la nivel internațional.
Din punctul meu de vedere, astfel de valori ale lumii muzicale, și nu numai, lipsesc Sibiului. Desigur, nu pot să ignor evenimentele culturale actuale, unele dintre ele de excepție, însă acel moment a fost unul pe care nu am mai reușit să îl recreez în interiorul meu la aceeași intensitate.
Rareș Helici, fotograf
Cum vezi orașul acum, la 15 ani de la CCE?
Rareș Helici: În general, cumva, plutește. E ca o roată care se învârte și se tot învârte. Sunt câteva evenimente principale, așteptate de tot orașul, cum sunt, de exemplu, Festivalul Internațional de Teatru sau Astra Film. În rest, nu se întâmplă mare lucru.
În 2007 am avut un boom de evenimente, au fost foarte, foarte multe. Au fost și foarte multe evenimente noi, concepte de festivaluri foarte noi. Într-adevăr, au apărut chiar și în ultimul an festivaluri mai mici sau mici evenimente culturale.
Doar că din punctul meu de vedere, în 15 ani se puteau dezvolta mult, mult mai bine inclusiv acele festivaluri tinere, care au apărut în 2007. Nu să facem ceva repetitiv, doar de dragul de a face un eveniment cultural.
Ce ți-ai dori să se schimbe în Sibiu?
Rareș Helici: Să se schimbe ceva nu știu dacă mi-aș dori. Mi-aș dori să se îmbunătățească. Până la urmă, orașul e ca oamenii. Nici oamenii nu se schimbă, ci se dezvoltă. Sau aleg să se dezvolte, cei care doresc. La fel și o comunitate, că vorbim de un oraș, Sibiul are o imagine bună și în țară și în străinătate, deci ar putea să se dezvolte mult mai bine într-o direcție culturală, dacă tot a fost Capitală Culturală Europeană.
Uite, de exemplu, eu cred Sibiul că duce lipsă de spații de expoziții. Sunt foarte mulți artiști, muzicieni, pictori, graficieni și tot ce înseamnă artiști, în general, care, dacă vor să își facă o expoziție mai mare, cu un public numeros, nu prea găsesc un spațiu.
Avem o hală culturală, unde să se strângă 100 de artiști locali și din țară și să expună?
Ce crezi că îi lipsește Sibiului, din punct de vedere cultural?
Rareș Helici: Mi-ar plăcea să văd autoritățile cum își îndreaptă ușor privirea și înspre mediul artistic al Sibiului. Adică, dacă avem o agendă culturală, să fie completă. Nu critic pe absolut nimeni, doar că sunt multe festivaluri în oraș – poate nu numai la noi, ci și în alte orașe – care nu se încadrează într-un eveniment cultural.
A face un concert eu nu îl văd neapărat ca un eveniment cultural. Cultura înseamnă mai mult decât un concert și să spui că ai adunat un volum de lume, mii de oameni. Nu asta înseamnă că am făcut un eveniment cultural. Da, la un concert aduc și alte evenimente conexe. O expoziție. Fă conferințe pe anumite tematici.
ARTmania, de exemplu, este un festival care promovează cultura muzicală, dar și cultura de management de evenimente, organizează tot felul de conferințe. Oricât de nișați sunt pe publicul de rock, ei încearcă să se dezvolte și așa, invitând tot felul de oameni specializați, din domeniu, care aduc informații, nu își dau cu părerea.
Simona Sterca, arhitect
Cum vezi Sibiul acum, la 15 ani de la CCE?
Simona Sterca: Orașul Sibiu a evoluat mult în toți acești ani, dar încă mai e loc de finisare. Se simte dorința de a se dezvolta zona de artă contemporană, însă pare că se întâmplă cu pași mărunți, căci publicul e încă atras de folclor și cultura stradală. Un aspect favorabil este faptul că Sibiul atrage o categorie de oameni cizelați ce vin din medii urbane dichisite. Sper ca sibienii să se arate deschiși și flexibili la oportunitățile și eventualele transformări.
Ce ți-ai dori să se schimbe în Sibiu?
Simona Sterca: Aș aprecia un festival de artă contemporană și un spațiu adecvat pentru manifestări de tip Romanian Design Week.
Ce crezi că îi lipsește Sibiului din punct de vedere cultural?
Simona Sterca: Sibiului îi lipsește un mediu academic construit în jurul artei! Acest lucru privează orașul de efervescență și dinamică culturală.
Paul Bondane, actor
Cum vezi orașul acum, la 15 ani de la Capitala Culturală Europeană?
Paul Bondane: Eu locuiesc în Sibiu din 2010, de aceea nu știu cum era orașul înainte de CCE. Însă în acești 12 ani de când trăiesc în acest oraș am descoperit cu bucurie nevoia oamenilor de artă, de frumos și de cultură.
Ce ți-ai dori să se schimbe în Sibiu?
Paul Bondane: Cultul „festivalului” mă bucură și îmi dă speranță în ceea ce privește animarea orașului și existența afacerilor locale (mici și mijlocii). Sunt festivaluri și evenimente de toate felurile și toate sunt binevenite și invadate de mii de oameni, dar ceea ce mă îngrijorează este tendința acestora de a se învârti în sfera mercantilă, cu adresabilitate mai degrabă spre turismul exterior și mai puțin spre explorarea și dezvoltarea intereselor comunității.
Ce crezi că îi lipsește Sibiului, din punct de vedere cultural?
Paul Bondane: Îmi doresc ca evenimentele promovate și găzduite de acest oraș să aibă un ecou mult mai puternic în cursul anului. Îmi imaginez grupuri de cercetare constante pe diferite teme (de la ateliere tehnologice, cursuri sportive, culinare, până la ateliere artistice) care să continue temele propuse de diferitele evenimente. Consider că în felul acesta poate fi un impact sănătos asupra orașului, iar festivalurile pot crește organic de la an la an.
Smaranda Bălan, specialist comunicare
Cum vezi orașul acum, la 15 ani de la Capitala Culturală Europeană?
Smaranda Bălan: Am vizitat prima oară Sibiul în 1998 și m-au impresionat, bineînțeles, arhitectura medievală și patrimoniul construit din centrul orașului. Dar percepeam deopotrivă multe nuanțe de gri în dinamica orașului, Sibiul îmi părea mai degrabă un oraș închis experiențelor urbane și cu o vibrație prea puțin atractivă pentru tineri.
Însă a venit anul 2007 și, întocmai ca în filmele care transformă gradual pelicula alb-negru într-una color, la fel s-a transformat și Sibiul, într-un oraș cu o viață culturală proprie și cu un mediu favorizant dezvoltării artelor spectacolului.
La 15 ani de la momentul Sibiu – Capitală Culturală Europeană, cred că am rămas cu știința organizării de evenimente mari, fiindcă multe dintre festivalurile de anvergură de astăzi își au începuturile chiar atunci, în 2007, cu o agendă a evenimentelor, cu turism cultural și cu obiceiul extins la scară largă de a consuma cât mai multe produse culturale.
Și mai cred că am rămas cu eticheta aceasta de „oraș cultural”, fiindcă dacă ar fi să ne gândim la Sibiu ca la un brand, primul atribut asociat care ne vine în minte este cel legat de viața culturală a orașului.
Ce ți-ai dori să se schimbe în Sibiu?
Smaranda Bălan: În mod evident, mi-aș dori să existe mai multe spații culturale în care mai ales artiștii vizuali și designerii să poată lucra și expune, spații creative care să transforme Sibiul într-un pol de atractivitate pentru această categorie de artiști.
Prin poziția geografică pe care o oferă, prin conectarea aeriană cu orașe importante din Europa, prin arhitectura medievală inspirațională, Sibiul ar putea căpăta percepția unui oraș – hub cultural, poziționat ca atare pe hartă, așa cum sunt în Europa Cracovia, Bruges, Bergen sau Graz.
Ce crezi că îi lipsește Sibiului, din punct de vedere cultural?
Smaranda Bălan: Sibiului îi lipsesc, spuneam, aceste spații corespunzătoare unei dezvoltări accelerate a vieții culturale. Ne lipsesc sălile de spectacole adaptate viitorului, tehnologia multimedia, sălile de conferințe, toate locurile care să poată susține experiențe de vizionare, reprezentații naționale și internaționale, la cel mai înalt nivel de performanță.
Bogdan Sărătean, regizor, operator cultural
Cum vezi orașul acum, la 15 ani de la Capitala Culturală Europeană?
Bogdan Sărătean: Sibiul ar trebui să facă exercițiul de a-și propune, mental, următorul scenariu: în doi ani, în 2024, Sibiul e Capitală Culturală Europeană. Ce facem? Cum ne dezvoltăm, să nu mai trăiască deloc în umbra acestei idei?
În 2007 am fost CCE. Bun! Cum îl văd? Cu mare nevoie de săli de spectacol și de huburi culturale. Îmi lipsește un spațiu, un loc în care să pot repeta, să vină artiști liberi, independenți. Să vină artiști de toate felurile, nu doar actori, nu doar oameni de teatru. Și s-ar putea face asta. Un spațiu concret care să poată fi funcțional, să fie întreținut pentru artiști.
Într-un fel, e firesc să ne mândrim cu titlul pe care orașul l-a avut. Dar trebuie să privim puțin mai lucizi spre viitor, angrenându-ne foarte bine în ceea ce se întâmplă acum, în 2022. Mă refer la arte, artiști, huburi culturale, spații, nevoi ale spectatorilor.
Cum de nu avem un loc de concerte în orașul ăsta? Da, afară e minunat, în Piața Mare, Piața Mică. Dar cum ar fi să avem o hală în care o trupă de puștani, de 14-15 ani, care au un band, să poată cânta în voie și să vină acolo alți tineri să îi vadă cântând? Ar fi mult mai ok decât să stea la mall, pe terasă și să tragă din țigări și din cafeluțe. De ce nu avem sala asta, hala asta?
Ce ți-ai dori să se schimbe?
Bogdan Sărătean: E o nevoie mare de dialog între toate părțile implicate în actul cultural. O nevoie care strigă după noi: vorbiți, comunicați, faceți lucrurile împreună! Se poate îmbunătăți foarte mult aspectul ăsta, de a conlucra, spre binele tuturor.
La modul concret, ar fi o discuție lungă și prelungă despre cum se poate restructura o agendă culturală. Despre cum să sprijini și arta alternativă, experimentală. Despre cum să nu amesteci lucrurile mondene, care sunt necesare, și festivalurile cu lucrurile mai nișate și așa mai departe. Exact dialogul ăsta cred că ne lipsește.
Cât ne ajută Agendele? (Culturală, comunitară, sportivă, educațională)
Bogdan Sărătean: În comparație cu alte orașe, ne ajută foarte mult. Chiar am mai investigat în stânga și în dreapta. Există niște Agende ok, care sunt transparente. Acesta e call-ul, acestea sunt condițiile, acestea sunt datele. Dacă o iei așa, comparativ, ne ajută foarte mult pe noi, și acum mă refer strict la Bis Teatru, ne ajută că s-a încercat o împărțire pe segmente. Există agenda de tineret, agenda educațională, agenda comunitară, și cred că ar trebui mers în direcția asta: să știm ce îi e specific fiecărei agende și ce își propune, ca să mai aerisim puțin lucrurile.
De ce mai ai nevoie, în afară de spații? Cum e comunitatea din Sibiu?
Bogdan Sărătean: Comunitatea noi o facem, cred. Dar în timp. Durează. Și dacă am avea de mâine un hub așa cum mi-l imaginez eu, pentru artiști, va fi o chestiune de câțiva ani în care trebuie investit și trebuie finanțate activități acolo fără a număra neapărat spectatorii. Au fost 10.000, au fost 100.000, înseamnă că am reușit. Pentru că schimbarea se face încet, încet.
E nevoie de comunicare, finanțări pentru activități comunitare mai nișate, care să nu se întâmple neapărat în centrul orașului și cam așa…
Povestea Capitalelor Culturale Europene începe în 1985, când Melina Mercouri, ministrul grec al culturii, a avut inițiativa de a crea această competiție, devenită cel mai de succes proiect cultural al Uniunii Europene. Menit să apropie cetățenii din comunitatea europeană și să valorifice specificul cultural al fiecărei zone și comunități, dar și să sublinieze lucrurile care ne leagă, proiectul a devenit popular și se dovedește a fi de impact pentru orașele câștigătoare prin dezvoltare economică, turism, dar și o comunitate cu spiritul și gustul cultural viu.
Prima Capitală Culturală Europeană a fost Atena (Grecia), iar în 2007, Sibiu și Luxemburg au beneficiat, în premieră în tandem, de titlul de CCE. De atunci, acesta se oferă anual unui oraș din Europa Occidentală și unui oraș din țările Central și Est Europene. Mai mult, în 2022 avem trei CCE: Kaunas (Lituania), Esch-sur-Alzette (Luxemburg) și Novi Sad (Serbia).
Titlul este oferit în funcție de candidaturile din țările prestabilite, în urma votului final al Consiliului de Miniștri ai Culturii din UE. Pentru Sibiu, anul câștigător a fost 2004. De atunci și până la 1 ianuarie 2007, au urmat pregătiri intense: lucrări de reabilitare – de la clădiri din zona centrală, la lăcașuri de cult sau aeroport – amenajarea de spații de cazare, programare și organizare de evenimente culturale și, nu în ultimul rând, achiziții de echipamente pentru susținerea evenimentelor care urmau să vină.
În 2023, Timișoara, alături de Veszprém (Ungaria) și Eleusina (Grecia) vor fi Capitalele Europene ale Culturii.
*articol publicat în Capital Cultural nr.33
*Imagine reprezentativă: Sebastian Marcovici
