„Dan Perjovschi. The Book of Notebooks/Cartea carnetelor”, primul volum care reunește carnete realizate de Dan Perjovschi între anii 1994 și 2017, va fi lansat miercuri, 21 martie,  la Muzeul Belvedere din Viena. La eveniment vor participa artistul Dan Perjovschi şi istoricul de artă și curatorul Alina Șerban.

Dan Perjovschi. The Book of Notebooks/Cartea carnetelor este un proiect editorial inedit ce urmărește consemnarea narațiunilor grafice ale lui Dan Perjovschi pornind de la cercetarea arhivei artistului, ce constă într-un număr de aproximativ 250 de carnete.

Reunite pentru prima dată în paginile unei cărți, seria de carnete selectate de editor capătă dimensiunea unui meta-jurnal de observație în care Dan Perjovschi îşi consemnează sistematic, prin desen sau text, cu ocazia călătoriilor sale sau a perioadelor de lucru în țară, observațiile și comentariile, mecanismele instituționale curente, întâlnirile, prieteniile, habitus-urile zilnice.

Cele 576 de pagini includ carnete realizate deDan Perjovschi între anii 1994 și 2017, alături de patru texte redactate special pentru acest volum, aparținând unor apreciați istorici de artă și curatori.

Dan Perjovschi. The Book of Notebooks/Cartea carnetelor (contribuții de: Jelena Vesić, Alina Șerban, What, How & for Whom / WHW, Kristine Stiles) este parte a programului editorial P+4 Publications, inițiat de Asociația Pepluspatru, dedicat artiștilor români contemporani. Fiind rezultatul colaborării și dialogului dintre editor, artist și designer, seria propune o explorare a mediului cărții ca spațiu de cercetare și reformulare aprofundată a ideilor și temelor abordate anterior de artiști în practica lor.

Dan Perjovschi locuiește și lucrează în București și Sibiu. A avut expoziții personale în muzee precum: Tate Modern Londra, MoMA New York, Vanabbemuseum Eindhoven, Macro Roma, Moderna Museet Stockholm, Reykyavik Art Museum sau Kiasma Helsinki. Cea mai recentă expoziție personală „Drawing Politics“ a avut loc la Reinbeckhallen, Berlin în 2017. A participat în cadrul bienalelor de artă de la Jakarta (2015), Sao Paulo (2014), Sydney (2008), Veneția (2007), Istanbul (2005). A primit premiul George Maciunas în 2004 și  premiulRosa Schapire – Kunsthalle Hamburg în 2016. Dintre participările artistului la proiecte din spaţiul austriac menţionăm: expoziţia Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1916–2016  în cadrul Vienna Biennale 2015 (MAK – Muzeul de Artă Aplicată din Viena), expoziţia Drawing Now (Muzeul Albertina, Viena, 2015), performance Black Belt Drawing (Atelier Archives to come – festivalul SCORES, Tanzquartier Wien, 2016), Visual Wit and Social Critique. Satire from Goya to Grosz. With an installation by Dan Perjovschi, Museum der Moderne Salzburg, 2016).

Dan Perjovschi. The Book of Notebooks / Cartea carnetelor este publicată de Asociația Pepluspatru – București și Galerija Gregor Podnar – Berlin. Proiect editorial cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN)