Soții Doncuțiu (ea―pictor, el―grafician) locuiesc și creează în Sibiu de peste 15 ani. Andrea Bernath-Doncuțiu imaginează un univers al inocenței ființei, tulburată de un fior elegiac, o lume ezoterică, magică, aflată într-o permanentă metamorfoză, de unde și desele sugestii la cosmogonie. Claudiu Doncuțiu preferă, din contră, să ilustreze în grafica sa impurul, diformul, tenebrele și alienarea. Lucrările sale se construiesc pe principiul acumulării detaliilor, având o geometrie precisă. Lumea descrisă de el este una a sfâșierilor tragice, cu rădăcini mitologice.

Deși de facturi diferite, creațiile lor se întâlnesc pentru a treia oară într-un demers expozițional menit să transgreseze frontierele dintre real și oniric, să exploreze morfologia lumilor interioare, să se situeze într-un teritoriu al interogațiilor și al reflexivității. Semnată de cei doi artiști, expoziția Surreal United, poate fi vizitată până la data de 1 aprilie 2018, fiind deschisă de curatorii Alexandra Gălăbuț și Alexandru Constantin Chituță la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal.

foto: Alexandru Olănescu

Care este prima experiență de întâlnire cu arta de care vă amintiți?

Andrea Bernath-Doncuțiu: În copilărie, când am încercat să copiez anumite imagini din cărți de colorat, și apoi din desene animate. Știu că, la un moment dat, ai mei au cumpărat o lucrare de grafică, pe care am încercat de mai multe ori să o reproduc. Era creația unui artist din Târgu-Mureș, cu o doamnă realizată în alb-negru,  stând la geam într-o rochie colorată.

Claudiu Doncuțiu: Primele desene de care îmi aduc aminte sunt de la grădiniță. Desenam  mașinile care erau pe atunci (Dacia, Olcit, Lada), apoi personaje din desenele animate: indieni și Țestoasele Ninja.

Când ați început să lucrați la modul serios? 

Andrea Bernath-Doncuțiu: Eu am fost elevă la un liceu teoretic din Târgu-Mureș, cu pofil real, apoi, în clasa a XI-a, am trecut la profilul uman , dar de fapt tot timpul aş fi vrut să mă transfer la Liceul de Artă. Am studiat la Școala Populară de Artă cu d-na Lucia Călinescu, profesor de pictură și la Liceul de Artă din oraş. A fost un fel de compromis cu ai mei, pentru că nu renunțam la pregătirea teoretică, dar încercam să nu pierd ceea ce ar fi făcut  colegii mei la un liceu de arte. Mi-a fost clar că voi merge ori la pictură, ori la o specializare înrudită, și până la urmă am ales restaurarea. Era varianta artistică ce te pregătea într-o meserie care, la un moment dat, să-ți asigure o oarecare stabilitate financiară. Mă rog, lucrurile s-au mai schimbat între timp, a reînviat şi creaţia tradițională, artele moderne s-au readaptat cerințelor actuale… se poate trăi din orice. Așa a fost să fie… Până la urmă avem un destin de urmat…

Claudiu Doncuțiu: Destul de târziu am început să desenez la modul mai serios, cam după ce am împlinit 18 ani.  Când am cunoscut-o pe Andrea, ea m-a încurajat să lucrez pe dimensiuni mai mari și să mă țin de treabă. De atunci tot încerc să mă perfecționez.

Materie neagră-grafica

Materie neagră

Unde vă găsiți sursa de inspirație?

Andrea Bernath-Doncuțiu: Cred că mă inspir din tot ce mă înconjoară, care sigur, implică şi alte experiențe artistice, dar mai ales  trăiri personale… Nu-i ceva planificat. Vine dintr-o dată, dar apoi într-adevăr se dezvoltă, se construiește, până prinde conturul final.

Claudiu Doncuțiu: În principiu e un joc al imaginației. Depinde și de perioadă. La început, desenele erau mai experimentale, nu foarte bine definite, apoi am avut o perioadă, destul de „apăsătoare“ – ca să zic așa, legată de istorie, mitologie, peste care mă bucur că am trecut, fiindcă deja mă obosise. Eu am studiat istorie, am vrut să mă îndrept spre arheologie, dar până la urmă din aceasta am rămas cu partea artistică. Folosesc și acum elemente din mitologia nordică, greacă, sumeriană, dar le transform. Apoi, o altă sursă de inspirație este muzica. Au existat și două cărți după care am făcut lucrări, dar care nu se regăsesc în expoziția Surreal United – „Evanghelia după Iisus Hristos“ de José Saramago și „Maestrul și Margareta“ de Mihail Bulgakov.

 Andrea Bernath-Doncuțiu: Da, Claudiu a făcut și coperte pentru  albume de muzică rock. Chiar lucrarea „Hatevirus“, din expoziție, a realizat-o pentru trupa cu acelaşi nume, şi ei au fost foarte încântaţi  de imaginea propusă. Inițial, i-au dat o  scurtă descriere a ceea ce și-ar dori să fie reprezentat în lucrare. I-au spus că vor să fie legată de Judecata de Apoi… În final, au fost foarte mulțumiți de interpretarea lui Claudiu.

Claudiu Doncuțiu: Mi-au acordat libertate deplină. Le-am trimis o schiță, la început, și mi-au spus că sunt siguri că va ieși foarte bine.

Lucrați după schițe?

Andrea Bernath-Doncuțiu: Da. Așa m-am obișnuit, chiar dacă sunt sumare. Uneori pe foi separate, alteori direct pe lucrare, dar da, întotdeauna cu schiță.

Claudiu Doncuțiu: Eu mai întâi fac o schiță, în creion, ce cuprinde elementele centrale, apoi merg și mai în detaliu. Odată ce ai trasat liniile poți să vezi și alte forme, la care nu te-ai gândit înainte și pe care le poți adapta.

Când începeți o lucrare aveți o imagine clară a ceea ce vreți să creați?

Andrea Bernath-Doncuțiu: Da. Probabil, când eram mai mică, în liceu,experimentând zona abstractă, redam sub impulsul momentului  expresii cromatice spontane, dar după perioada aceea am știut întotdeauna ce vreau să fac și încercam să mă desfăşor în puncte prestabilite.

Melcuţa

Melcuţa/ foto din expoziție: Cornel Moșneag

Este arta pentru voi o formă de terapie?

Andrea Bernath-Doncuțiu: Da, eu cred că da, pentru că faci ceva care te deconectează de tot și poți să te regrupezi psihologic. Poate dacă ai face numai asta, să pictezi continuu, zi de zi, nu ar mai fi terapeutic. Indiferent de tehnică, când artistul se cufundă  în creaţie, în cele din urmă, intervine şi oboseala, doar că este de altă natură.

Claudiu Doncuțiu: Eu nu aș putea spune că mă relaxez, pentru că  e multă muncă, dar mă detașează. Ce fac eu e asemănător cu o  „imprimantă”. Când se strâng mii şi mii de liniuţe obosesc. Din acest motiv trebuie să alternez penița cu pensula, sau să încep din diferite colțuri, nu pot porni dintr-o margine  și să merg liniar până la capăt.

 

Lucrările tale, Claudiu, exprimă o anume negativitate. E o formă de exorcizare a unor trăiri negative, sau, poate, de privire critică asupra lumii în care trăim… Ai putea să găsești o explicație?

Claudiu Doncuțiu: Eu tind să merg spre latura mai serioasă a lucrurilor. Da, este într-adevăr o înclinație spre partea mai negativă a lumii.

Înțeleg că e mai mult o chestiune de opțiune estetică decât de trăire personală…

Andrea Bernath-Doncuțiu: Claudiu nu e un tip negativist. Cineva a spus despre desenele lui că nu ar putea fi create decât de o minte atât de încâlcită, încât, probabil, nici să doarmă nu poate (râde). Dar nu are legătură cu asta, nu este bântuit, doarme bine…

Pe de altă parte, lucrările tale, Andrea sunt ludice, suprarealiste, și transmit o anume inocență, o anume suavitate. Personajele sunt copiii, păsări, pești…

 Andrea Bernath-Doncuțiu: Mie îmi place să caut contrastele. Genuinitatea pe care o percepe privitorul,  reiese tocmai pentru că o pun în antiteză cu partea ușor întunecată a lucrurilor, însă picturile mele nu sunt așa de liniștite precum ar putea să pară. Lucrările sunt meditative, atmosferice, sugerează stări de visare şi plutire pe care nu pot să le exprim neapărat în cuvinte.

Fascinaţie Polară cu Goblin/ foto din expoziție: Cornel Moșneag

Vă sfătuiți reciproc în momentul în care lucrați sau vă arătați creațiile abia când sunt finalizate?

Andrea Bernath-Doncuțiu: Ne criticăm și ne şi certăm! Uneori ne imaginăm cum am fi dezvoltat fiecare dintre noi lucrarea celuilalt și de acolo iese o adevărată discuție în contradictoriu, dar toate sunt constructive și se termină cu bine. Adică dacă îmi zice Claudiu că ceva e disproporționat, până la urmă tot revin  și modific. Nu ne-am rupt, încă, lucrările unul în capul celuilalt (râde).

Şobolanul alb şi regina

Şobolanul alb şi regina

Claudiu Doncuțiu: Da, și eu ascult părerile constructive și încerc să le aplic. Unele observații sunt binevenite.

Vă inspirați reciproc?

Andrea Bernath-Doncuțiu: Da, involuntar. Eu, cel puțin, cu siguranță am preluat din simbolurile folosite de Claudiu  chiar dacă am vrut să exprim altceva, sau le-am folosit în manieră decorativă.