Cele două reprezentații ale spectacolului Faust, producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, programate pentru luna martie, au fost anulate. 

Procedura de obținere a autorizației de securitate la incendiu este în curs de finalizare, dar pentru că nu au garanția obținerii acesteia până la finalul lunii, reprezentanții TNRS au hotărât înlocuirea celor două reprezentații „Faust” cu spectacolul „Încurcă-i drace”, care se va juca în 30 și 31 martie, de la ora 19:00, la sediul TNRS.

„Suntem în situația de a autoriza din punct de vedere ISU spațiile de la Fabrica de Cultură. Este o procedură lungă și pe care nu o putem determina în totalitate. Sperăm din toată inima să găsim în ISU, așa cum am găsit pe parcursul edițiilor festivalului, un partener serios, dar și un partener care să răspundă grabnic solicitărilor noastre pentru că, iată, din păcate, suntem nevoiți să anulăm două spectacole. Sperăm să putem obține avizul cât mai repede pentru că am respectat cu sfințenie toate indicațiile pe care noi le-am primit ca aceste spații să corespundă celor mai înalte standarde de securitate pentru toți spectatorii,” a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS.

Cei care au achiziționat bilete de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17) își pot recupera banii din același loc, după următorul program: marți-sâmbătă 11-18 și duminică 10-14. Persoanele care și-au achiziționat biletele online vor fi contactate via e-mail de Entertix.

„Faust”, producția Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, regizată de Silviu Purcărete, se reia în anul 2018, la Fabrica de Cultură. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu luna aprilie, iar programul complet al acestor reprezentații, planificate până la finalul verii, va fi anunțat pe site-ul teatrului, tnrs.ro.

foto: Paul Băilă