„E Spărgătorul de nuci”, o poveste clasică, frumoasă. Dar ca să trăiești povestea, trebuie să te conectezi cu ei, cu balerinii. Să intri și tu în poveste. Acesta e scopul, să te lași purtat de val. Și ca să-ți fie mai ușor, uită-te la picioarele lor, ce mișcări rapide fac, urmărește-le și brațele. Toate au un ritm. Dar, uite, când începe al doilea act, lasă prejudecățile deoparte și încearcă să intri în poveste. ”

Nici nu m-aș fi gândit de acasă, că până și locul unde stai în sală, îți schimbă perspectiva de a privi un spectacol de balet. De fapt, oamenii din jur. Ideile de mai sus le-am auzit de la o doamnă din spatele meu care încerca să-și ajute prietena pe care o invitase la balet, să se bucure de spectacol. A fost o discuție destul de lungă, despre balet, despre copilărie, despre dorința uneia dintre ele de a face balet dar îi spusese profesoara că e prea înaltă. Cealaltă, îi spune mai mult în șoaptă că „Spărgătorul de nuci” e o poveste naivă, mai mult pentru copii. Nu poate să declare ferm că îi displace, dar încă nu simte că rezonează. Și de acolo a pornit seria de sfaturi de mai sus.

În fața mea, două cupluri de tineri. Deja i-am trecut în categoria corporatiști, cu cămașă, cu telefoane performante, baterie externă, laptop, toate așezate frumos lângă scaun. Unul dintre băieți se ridică și vine la scaunul celuilalt „Destul de bine!”, îi zice. Celălalt aprobă victorios, ca și cum el ar fi luat biletele pentru toți, iar acum era mândru că i-a adus la ceva de calitate. După primul act al spectacolului, cam așa a fost atmosfera. Copiii au sărit deja pe scenă și se învârteau în jurul domnului care aspira „fulgii de nea” în cele 15 minute de pauză. În hol, grupuri-grupuri de părinți cu copii. Unii aleargă, alții plâng, unii stau cuminți lângă mama. Nici n-am apucat bine să întreb o fetiță cum s-a simțit la balet, că au venit altele mai mărișoare, încântate să povestească și ele: „-Pe mine mă cheamă Natalia. Am șapte ani dar o să fac opt. Acesta este primul meu spectacol de balet.” Mama dă din cap afirmativ. E primul ei spectacol de balet. Și a fost fascinată de balerine. –A fost frumos! Eu sunt Teodora și am nouă ani. Am venit la spectacolul Spărgătorul de nuci. – Iar eu sunt Catinca și am 11 ani. Mie mi-a plăcut cel mai mult când Maria și Fritz se certau pe spărgătorul de nuci. – Mie mi-a plăcut dansul fulgilor de nea, se aude și Teodora din spatele ei. În timp ce fetele vorbesc și-mi povestesc care scene au fost mai frumoase, una dintre doamne filmează discuția. Îmi spune că vine destul de des cu copiii la balet și se bucură că, iată, în Sibiu, există un teatru de balet, iar copiii au ocazia să afle atâtea, încă de la vârste mici.

spargatorul de nuci - maria

Dar, bucuria această e umbrită de lipsa unei săli adecvate, îmi spune o altă doamnă. În timp ce prietena ei îmi povestea cum a simțit spectacolul, cum și-a imaginat că era și ea pe scenă, cum muzica lui Ceaikovski completează perfect această poveste, vocea prietenei ne acoperă dialogul: „Din păcate, nu ne putem bucura pe deplin de spectacolele de balet. Deși este de nouă ani în Sibiu, Teatrul de Balet nu are o sală potrivită. E o echipă fantastică de balerini tineri, care fac eforturi să mențină standardul în condiții grele, pentru că nu au unde să se antreneze, să facă repetiții pentru spectacole. În acest municipiu care a fost Capitală Culturală Europeană nu este o sală de spectacole corespunzătoare pentru balet. În Sibiu mai avem încă de lucrat la această parte. Și dacă îmi ziceți acum de Sala Thalia, eu vă spun că nu e potrivită. Pentru că nu ai vizibilitate, mai ales dacă nimerești într-o lojă laterală sau la etaj, mai mult te enervezi decât să te bucuri de spectacole. Aici, la Teatrul Radu Stanca este bună sala, dar este mică pentru dansatori. Se vede pe scenă, cum se străduiesc să-și adapteze mișcările în funcție de spațiul pe care îl au. Ce vreau să subliniez, este că pe lângă dansatori și noi spectatorii suferim mult că nu există o sală pentru Teatrul de Balet.” I-am dat dreptate și ca să încheiem într-un ton optimist, am întrebat-o despre spectacol: „Eu l-am urmărit mai mult pe Ermolenko, prim-solistul teatrului. E foarte bun. Și-mi place, de câte ori vin, să-i urmăresc evoluția.”

spargatorul de nuci -sibiu

După un tur al sălii, m-am întors în rândul al treilea, la locul meu și la colegele mele de zonă. Tocmai ce aud că doamna din spate este extrem de încântată de sala teatrului Radu Stanca: „Mă bucur tare mult că au loc aici spectacolele de balet. Cum am aflat de Spărgătorul de nuci, a doua zi am și luat bilete. Privește, poți să vezi dansatorii de jos până sus. E foarte important să le poți vedea mișcările integral.”

Scena dansatorilor

Tehnică și artă, artă și emoție. După ce stai de vorbă cu oamenii, te întrebi ce-o fi mai important de reflectat? Dacă noua coregrafie a adus „acel ceva” spectacolului și l-a făcut mai special față de alte montări? Dacă pas de deux-ul, fouettés en tournant, grand jeté sau rotațiile au fost executate corect? (Am găsit mai multe despre tehnica baletului, într-un dicționar de balet, pe care îl găsiți aici.) Sau, dacă balerinii au reușit să se conecteze la public și invers, astfel încât s-a făcut schimbul acela de emoție și energie care să te facă să-și dorești să afli mai mult despre dans,  despre spectacol, despre alte montări din teatre celebre.

Pe mine m-a făcut să caut mai multe și, am aflat că perspectivele coregrafului pot fi extrem de diferite. Ei pot alege să pună în lumină diferite amănunte din poveste, iar spectacolul să capete astfel, o altă imagine de ansamblu.

„Spargătorul de nuci ” este al treilea balet al lui Piotr Ilici Ceaikovski, după basmul „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” de E. T. A. Hoffmann. L-a scris în 1892 și, în mod surprinzător, nu a avut succesul așteptat. Abia peste câteva decenii obține succesul pe care îl merită, iar astăzi, îl regăsim în repertoriul oricărui teatru de balet din lume. Spectacolul este programat de multe ori în preajma Crăciunului, astfel încât spectatorii să intre mai ușor în poveste. La Sibiu, „Spărgătorul de nuci ” nu a mai fost prezentat publicului din 2015.

 Este a treia montare a spectacolului pentru Teatrul de Balet Sibiu. Adaptarea coregrafică a fost realizată de Aleisha Sibhoun Gardner și Kiril Ermolenko, scenografia – Maria Ermolenko, iar costumele și decorurile au fost pictate  de Maria Goryunova și Vladimir Repev.

spargatorul de nuci - echipa

Cea mai mare parte a poveștii a fost redată în primul act al spectacolului, unde am călătorit imaginar la petrecerea de Crăciun a familiei Stahlbaum, i-am cunoscut pe Maria (Ayaka Nagai) și Fritz (Kaito Sekino), cei doi copii ai familiei, dar și pe unchiul Dosselmeyer (Naoya Kyuno), care s-a făcut remarcat printr-o prezență plăcută ce poate comanda forțe misterioase și a reușit să lege magia la povestea umană și invers. Păpușa Colombină (Gabriella Delgado), Păpușa Pantalone (Răzvan Iacob) și Păpușa arabă (Oliver Chang) au atras zâmbetele spectatorilor, iar scena în care apar șoriceii și șobolanii conduși de Regele Șoarecilor (Victor Lozano Moreno) aduce ritm și energie. Jocul luminilor  a fost de mare ajutor, îți dă senzația de spațialitate, acțiunea se mută în alt plan fără să fie o schimbare bruscă. Decorurile, niște tablouri imense pictate, au completat scenografia destul de bine, iar brazii mișcători au fost deliciul copiilor.

Dacă în primul act, Kirill Ermolenko apare fugitiv în planul doi, recuperează pe deplin în cel de-al doilea act. Cred că punctele forte ale spectacolului au fost solo-urile și pas de deux-urile celor doi prim- soliști ai Teatrului de Balet Sibiu:  Kirill Ermolenko și Ayaka Nagai.

Kirill Ermolenko e precis în mișcări, elegant, concentrat, cu sărituri ample și reușește să stea nemișcat aproape de fiecare dată în rotația finală. De cealaltă parte, Ayaka Nagai e grațioasă și își demonstrează măiestria tehnică uimindu-i pe spectatori cu aceste fouettés en tournant. Nu le-am numărat niciodată, dar sunt multe și de fiecare dată stârnește aplauzele publicului.

maria-printul-spargatorul de nuci

De remarcat și Gabriella Delgado în dansul spaniol și Rio Sato alături de Kenichi Murata în dansul chinez. Valsul trandafirilor pare încă firav, dar cu siguranță la următoarea reprezentație, vom vedea o mai mare siguranță și sincronizare.

Următoarele trei reprezentații ale spectacolului „Spărgătorul de nuci” vor avea loc la Sala Thalia, în opt, nouă și zece decembrie.

Mă întreb ce-i motivează pe balerinii de la Teatrul de Balet Sibiu să fie atât de consecvenți, chiar dacă, de la un spectacol la altul trebuie să schimbe sala. Eu aș zice că recunoștința publicului, fidelitatea spectatorilor (faptul că îi urmează peste tot, nici nu mai contează cât de bună, mare, mică e sala) și minutele de aplauze de la finalul unei reprezentații, când vezi oameni fericiți atât pe scenă cât și dincolo de ea.

 credit foto:  Ovidiu Matiu, TBS.