Dincolo de forme teatrale, spații de joc, texte și dramaturgi rămân emoția, dorul, sentimentele și, nu în ultimul rând, amintirea nostalgică a unor zile și seri conjugate deja la timpul trecut.

Oare ce cuvinte ne mai rămân pentru a le descrie pe toate, cât timp mintea, sufletul și trupul ți s-au transformat într-un distilator de stări, de mișcări și cuvinte intonate, șoptite, cântate, în bucurie pură? Cum să faci să nu des-vrăjești farmecul unor întâmplări teatrale, din vara lui 2017, într-un Cluj cultural în care teatrul și filmul alternau firesc și aproape simbiotic? Deja v-am dezvăluit un prim indiciu! S-a întâmplat la Cluj, săptămâna trecută. Dar cine ne sunt protagoniștii, ce vor ei și care este legătură cu Sibiul, ce resorturi afective și teatrale s-au născut pe axa Cluj-Sibiu?

Protagoniștii sunt din Cluj, sunt tineri, sinceri și frumoși, iar talentul lor nu poate fi dublat decât de munca lor, de întinderea visurilor lor despre teatru astăzi, despre iubirea pentru și prin teatru. Sunt absolvenții promoției 2017 a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune, clasa profesorilor Miklós Bács și Irina Wintze, și ne-au invitat la sărbătoare lor, la Galactoria 2017, o explozie de forme teatrale mai vechi și mai noi, un paletar de culoare și emoție în care munca celor trei ani a „tinerilor frumoși” din marele oraș s-a calchiat pe entuziasmul și frenezia unei vârste a inocenței asumate, a marilor aspirații și a zborului îndrăzneț.

Dar, deja v-am strecurat al doilea indiciu: profesorul lor drag, sfătuitorul lor și totodată marele prieten al școlii de teatru sibiene, al TNRS și FITS, profesorul Miklós Bács este cunoscut publicului sibian și prin marea partitură faustiană din spectacolul omonim al lui Silviu Purcărete. Coincidențe teatrale și umane aflate mereu sub semnul prieteniei și al iubirii pentru arta teatrului și pentru respectul mentoratului artistic.

Poate am folosit cuvinte mari, poate emoția și admirația mea nu mă lasă să-mi strunesc mai bine verbul, dar îl voi lăsa să curgă liberîn această rememorare a zilelor petrecute alături de ei, la Cluj. Zile de tensiune și bucurie, în care, într-o geografie afectivă, am trasat un perimetru spațial-teatral ce unea mediul familiar al Studioului de teatru al școlii clujene ce poartă numele lui Radu Stanca cu Studioul Euphorion al Naționalului clujean, dar și cu alte spații, non-convenționale, reinventate vizual, reîncărcate cultural prin acțiune teatral-culturală, ZUG Zone, Fabrica de Pensule,  pentru a-i vedea pe ei și poveștile lor teatrale. Am pierdut câteva spectacole, pe unele le voi revedea în FITS. Iată și cel de-al treilea indiciu: spectacolul de teatru fizic O femeie bazat pe cartea semnată de Péter Esterházy, regizat de Andrea Gavriliu, a fost premiat la cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Teatru pentru Elevi și Studenți OKaua și de către juriul sibian de la DAT al Facultății de Litere și arte ULBS și îl puteți vedea în Secțiunea Întâlnirilor Școlilor de teatru din FITS 2017, alături de celălalt spectacol selecționat.

Totul a început cu Caragiale, cu Grand Hotel Caragiale, un spectacol compus pe baza textelor dramaturgului român, în regia colectivă a absolvenților. Un spectacol-răspuns la întrebarea „Cum ne mai vorbește astăzi Caragiale?”, o re-lectură a scriitorului prin sensibilitatea și intertextualitatea teatral-culturală a unor tineri din secolul al XXI-lea. Plasate în convenția spațială a unui hotel ieftin, spațiu de tranziție între exterior-interior, neutru și convențional, și declanșate de pretextul unei seri de carnaval, conflictele politice, precum șiintrigile amoroase ies la iveală cu toate dramoletele lor atemporale, totul potențat de confuzia scrisorilor și de exagerările grotești ale unor corespondenți media. Referințele la actualitatea noastră, la mărcile unui cotidian agresiv privit prin filtrele înșelătoare ale transmisiunilor în direct, sunt recognoscibile și ne provoacă acel hohot de râs eliberator. Hotelul cu personalul său devine un personaj autonom în cadrul reprezentației și aduce în spațiul de joc acele tipuri caricaturale ale sordidului cotidian. De la curiozitățile de voyeur ale portarului, la excentricitatea recepționerei și non-conformismul agentului de pază, o paradă de personaje caricaturale jalonează spațiul de joc.

Foto: Kendrick, Mirela Dimitriu

De la hotelul sordid impregnat de atmosfera ușor bulevardieră din Grand Hotel Caragiale, se trece la tragismul contemporan al aglomerărilor urbane de astăziale ghettoului american, totul în cheie hip-hop, prin spectacolulKendrick: Oraș nebun, one-man show-ul lui Norbert Bonda, în regia lui Cătălin Bocîrnea, o dramatizare după albumul GudKid, M.A. A.D. a rapperului american Lamar. În spațiul industrial de la ZUG Zone, într-un decor inspirat de minimal art, înconjurat de saci de box șide umbra neagră a ghettoului, tânărul urmărit de poliție își mixează poveștile urbane în care frica, violența, dar și emoția, iubirile, viața și moartea se perindă în ritmurile sacadate ale hip-hop-ului și ale curselor nebune, ce se iau la întrecere cu justiția și cu fragilitatea existenței. Alternanța emoție-violență, dar și ipostazele băiatului bun, prizonier al Răului urbane sunt metaforizate printr-un mic element de recuzită, un pistol ce primește, din când în când, un nas roșu care este manevrat ca pentru a crea un contrapunct în registrul violenței. O bună coeziune a firului epic, ușoare nesiguranțe ale dozajului dramatic în scenele de violență maximă și, mai ales, o mare forță de a sugestiona plaga purulentă a nebuniei orașului creează publicului acea stare de malaise proprie filmelor inspirate din lumea periferiei americane.

Foto: Rocky Horror, Alessia Cremenescu

Rămânem în zona muzicii, cu The Rocky Horror Show, o adaptare semnată de Miklós Bács, Irina Wintze și Camelia Curuțiu-Zoicaș după spectacolul muzical cu același nume scris de Richard O’Brian ce este și un prilej fericit de întâlnire muzical-teatrală cu spectacolul studenților sibieni, regizat de Cosmin Chivu. O adevărată descătușare de energie pură, pe ritmuri de rock’n’roll, o montare colorată, luxuriantă, plină deshining și glamour, cu costume și o scenografie extravagantă ce amintește destul de mult de clasica adaptare cinematografică. Am asistat, copleșită de sunet și imagine, la o reprezentație complexă, cu fast și multe efecte vizuale, de o intertextualitate filmică ce crea acel sentiment de familiaritate plăcută,  aproape împărtășită cu cei de pe scenă. Decupajul textual dublat de registrul vocal de o mare forță interpretativă și, mai ales, de bucuria tinerilor actori de a fi pe scenă au recreat o Transilvanie extraterestră și fantezistă, cu accente horror. Cuplul tinerilor îndrăgostiți traversează un lung șir de peripeții erotico-inițiatice, conduși de un cuplu ciudat de amfitrioni, slugile„maleficului” transsexual Frank. Finalul, într-o notă parodică plasează totul într-o Transilvanie neaoșă, în care cele două călăuze transformate în țărani filozofează cu umor despre toate cele întâmplate. De la zgomot la tăcere, de la musical la teatru nonverbal este doar o distanță de o zi.

Foto: Commedia – Vremea Pulcineilor, Alessia Cremenescu

Zi dedicată Commediei dell’Arte după un scenariu colectiv în regia lui Miklós Bács, Irina Wintze și Tudor Lucanu, spectacolul Vremea Pulcineilor re-orchestreză într-o cheie histrionică, cu un umor curativ, schemele și tipologiile consacrate printr-o serie de travestiuri, păcăleli și quiproquo-uri. O foarte bună stăpânire a mișcării scenice și a jocului cu masca într-un spectacol vesel și dinamic cu tușe tandre.

Ultima reprezentație a Galactoriei, Solo Goya este al doilea spectacol clujean invitat în FITS, în regia lui Miklós Bács, Irina Wintze și Camelia-Curuțiu-Zoicaș, fiind un exercițiu de improvizație ce pune accentul pe formele de expresie corporală și pe limbajul teatral nonverbal. Un adevărat spectacol de creație ce reconfigurează vizual condiția artistului de geniu, menirea artei și a creației prin tablouri scenice ce merg de la grotesc la ludic, pe alocuri, și care reproduc avataruri scenice ale viziunilor picturale ale lui Goya, dar și ale evenimentelor epocii sale. O frază vizuală și coregrafică ce aduce în prim-plan demonii istoriei, creației și a artei, dar și marile concepte ale esteticii.

Dincolo de alegerile dramaturgice atât de variate și complexe, dincolo de măiestria și profesionalismul profesoral, dincolo de emoția acestui final de școală, se desprind frumos și firesc, ușor ecranate de timp, siluetele și vocile tinerilor absolvenți, atât de dezinvolți în tinerețea lor, atât de creativi și dăruiți acestei meserii, cu întrebările și temerile lor, cu planuri și proiecte la fel de frumoase că toate momentele de bucurie pură pe care ni le-au dăruit. Îi voi enumera într-o ordine aleatorie, mulțumindu-le lor și profesorilor lor pentru acest regal teatral coagulat de chipurile tinere ale unor artiști în plină ascensiune, cărora le țin pumnii strânși în proiectele lor viitoare: Andreea-Diana Bănică, Norbert Boda, Nicole Burlacu, Alexandru Chindriș, Robert Danci, Blanca-Teia Doba, Radu Dogaru, Denisse Moise, Alexandru Mihai Popa, Dan Pughineanu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Maria Teișanu, Victor-Alexandru Tunsu, Eric Țuțuianu.

Să ne vedem cu bine la Sibiu!

de Diana Nechit

Foto principală: Solo Goya, Alin Barbir