Începi să ştii ce e singurătatea atunci când auzi tăcerea lucrurilor, spunea Emil Cioran.

Singurătatea a fost şi tema centrală a premierelor de dans contemporan: „Șapte singuratici într-o zi de iarnă” şi „Când întunericul devine lumină”. Ambele producții coregrafice au fost prezentate în premieră absolută pe scena Teatrului de Balet Sibiu, miercuri, 26 aprilie, la Cercul Militar Sibiu.

Despre singurătatea în cuplu

Prima parte, – „Șapte singuratici într-o zi de iarnă” – a fost despre singurătatea în cuplu. Despre gânduri şi dorinţe neîmpărtăşite, despre orgolii şi sentimente confuze. Despre pasiunea ce o dată stinsă, cu greu se mai trezeşte. Despre lupta nebună pentru dreptate, în care pierdem esenţialul. Despre dorinţa de a  cuceri un loc, menit să rămână gol. Dar mai ales, a fost despre ispite. Ispite care transformă al nostru în al tuturor.

 „Șapte singuratici într-o zi de iarnă”

„Șapte singuratici într-o zi de iarnă”

Dramele, pe care uşor le identificăm în viaţa reală, au fost transmise subtil, dar în acelaşi timp intens de balerinii: Xolisweh Richards, Joshua Legge, Marco Palamone, Andreea Simionaș , Samuel Rosek, Ayaka Nagai şi Naoya Kyuno. Chiar dacă scena nu i-a ajutat prea mult din punct de vedere tehnic, emoţia a fost cea care a dat o mai mare valoare actului artistic.

 „Șapte singuratici într-o zi de iarnă”

„Șapte singuratici într-o zi de iarnă”

„Am lucrat foarte mult pe transmiterea emoţiilor”

„Șapte singuratici într-o zi de iarnă” este prima creație coregrafică a Marianei Gavriciuc pe scena unui teatru profesionist din România. Mariana Gavriciuc, licențiată a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” București, a câștigat anul trecut marele premiu al evenimentului „Alt Concurs Național de Coregrafie”.

La finalul spectacolului, Mariana mi-a spus că se simte liniştită:  „Mă simt eliberată, mă simt liniştită. Lucrurile care au trebuit să se întâmple, s-au întâmplat. Nu îmi pot dori mai mult de atât. Am fost acolo, cu ei pe scenă. Nu a fost dificil pentru ei, dar a fost diferit. Am încercat să îi ţin într-o zonă de confort, dar totuşi să îi scot puţin din ce sunt ei obişnuiţi. Am lucrat foarte mult pe transmiterea emoţiilor. Pe a împinge spre audienţă cât se poate de mult. Pentru mine asta e cel mai important. Îmi plac şi mişcările, dar cel mai mult contează ce transmit”, mărturiseşte aceasta, cu menţiunea că va răspunde afirmativ unei noi colaborări între ea şi Teatrul de Balet Sibiu.

 „Șapte singuratici într-o zi de iarnă”

„Șapte singuratici într-o zi de iarnă”

Despre singurătatea sinelui

Partea a doua – „Când întunericul devine lumină” – a fost despre singurătatea sinelui. Despre acel moment în care fiecare dintre noi ne-am simţit singuri sau, mai bine zis, nu ne-am mai simţit deloc. Cinci personaje interpretate de: Elliot Bourke, Kirill Ermolenko, Aina Sanxo, Gabriella Delgado și Ellena Nou au exprimat singurătatea în cinci moduri diferite. Spectacolul îţi taie respiraţia, te agită şi te calmează deopotrivă. Mişcările în sincron, solourile balerinilor, emoţia trasmisă te fac să le înţelegi şi întunericul şi lumina. Singurătatea sinelui tău întâlneşte singurătatea sinelui celuilat şi astfel, din nimic se naşte totul.

„Când întunericul devine lumină”

„Când întunericul devine lumină”

Ca şi în cazul primului spectacol, şi aici sala a „sabotat” creaţia artistică. Au fost multe momente la sol, pe care, dacă nu aveai un loc în prima jumătate a sălii, îţi era imposibil să le vezi. Dar, aplauzele de la sfârşit lasă în plan secund aceste aspecte.

„Când întunericul devine lumină” este a doua coregrafie de dans contemporan pe care Daniel Alexandru Dragomir o realizează pentru Teatrul de Balet Sibiu, după ce în iulie, anul trecut, a prezentat la TBS premiera spectacolului „Nu mai sunt eu”, inspirat din viața și operele lui Constantin Brâncuși (despre care am scris aici).

„Când întunericul devine lumină”

„Când întunericul devine lumină”

Diferit, cred ca e cuvântul potrivit care însumează cel mai bine seara aceasta. Nu am simţit cum a trecut timpul. M-a impresionat mult şi discursul despre suflet din a doua parte. Nu știu cine l-a scris, dar mi-a trezit semne de întrebare”, ne spune o doamnă la sfârşitul spectacolului.

„Ducem dorul spectacolelor de balet într-o sală adevărată”

„A fost un spectacol interesant, dar ducem dorul spectacolelor de balet într-o sală adevărată, în Sibiu. Ne pare rău că trebuie să vedem spectacole interesante, în aşa condiţii. Coregrafii au fost foarte inspiraţi, foarte creativi la vârsta lor”, adaugă altă spectatoare.

În sală am întâlnit şi o doamnă psiholog care trage concluziile serii: „Am văzut, pentru prima oară, un asemenea spectacol şi m-a impresionat foarte mult, fiecare în felul său. Au reuşit să exprime fel de fel de relaţii şi chiar dezvoltarea lor şi emoţiile. La sfârşit am avut impresia că au realizat foarte bine depresia. Asta m-a impresionat mult, mai ales că eu sunt psiholog”, a încheiat aceasta.

„Când întunericul devine lumină”

„Când întunericul devine lumină”

Cu gândul la următoarele spectacole de balet: „Class Concert. Spectacolul studiilor de balet”, „Anna Karenina”, şi  „Gala de balet de Ziua Europei” sperăm şi noi, spectatorii, la o sală direct proporţională cu talentul corpului de balet din Sibiu.