Cunoscut ca  primul muzeu de acest gen din lumea arabă,  mult așteptatul muzeu Louvre din Abu Dhabi și-a deschis de astăzi (11 noiembrie), porțile pentru vizitatori. Proiectat de arhitectul francez Jean Nouvel, acest muzeu s-a născut dintr-un acord interguvernamental semnat în 2007 între Paris şi Abu Dhabi. 

Autorităţile din Abu Dhabi au încheiat un acord cu Franța, căreia îi vor plăti 525 de milioane de dolari pentru utilizarea numelui  „Louvre” pe o perioadă de 30 de ani. La această sumă se adaugă 750 de milioane de dolari pentru sutele de picturi şi sculpturi ce vor fi aduse de la Paris şi expuse temporar în Abu Dhabi.

„Nu este un muzeu european, nu e perspectiva europeană, este modul de a vedea lumea din Abu Dhabi. Suntem o conexiune între Asia, Africa şi Europa”, a spus preşedinte-director al Muzeului Luvru din Paris, Jean-Luc Martinez.

louvre-abu-dhabi- thenational

sursă foto: thenational.ae

Muzeul a început să cumpere opere de artă în 2009 şi, în prezent, are peste 620 de piese de mare valoare..Jumătate dintre acestea aparțin colecției permanente a muzeului, în timp ce cealaltă jumătate va consta din împrumuturi de la 13 instituții culturale importante din Franța, inclusiv Muzeul Luvru, Musée d’Orsay și Centrul Pompidou din Paris. Printre acestea se află și Monet’s La Gare Saint-Lazare, un autoportret al lui Vincent van Gogh și enigmaticul „La Belle Ferronniére” al lui Leonardo da Vinci, care va părăsi Europa pentru prima dată și va fi expus în Orientul Mijlociu.

„Aşa cum Luvrul este perla coroanei Parisului, muzeul Luvru din Abu Dhabi este menit să obţină aceeaşi titluatură în această parte a lumii“, spune Nahyan bin Mubarak Al Nahyan, ministrul Culturii din Emiratele Arabe Unite.

Arhitectul Jean Nouvel a proiectat muzeul după ce a fost inspirat de conceptul de medină, considerat cartierul vechi al multor orașe arabe. Nouvel a construit o cupolă de metal de argint compusă din 7.850 de stele cu un model geometric complex. Atunci când lumina soarelui cade prin ea, designul creează o „ploaie de lumină” aflată în mișcare sub cupola, un semn al elementelor naturale din Emiratele Arabe Unite. Lucrările de artă și artefacte din acest muzeu Louvre acoperă întreaga existență umană, iar muzeul va avea o galerie dedicată religiilor universale.

LOUVRE-ABU-DHABI-saadiyat.ae

sursa foto: www.sadiyat.ae

„Când am început să lucrez la acest proiect, nu știam că va fi Louvre, ci că va deveni un muzeu al civilizațiilor – pluralul acestui cuvânt este important. Am vrut un simbol puternic, un dialog imediat, o dimensiune spirituală puternică. Apoi am vrut o arhitectură care să rezoneze cu istoria locului, oferind un ecou direct în arhitectura arabă, dar una care se adresează în egală măsură universalității. Această sinteză trebuie găsită. Și pentru că arhitectura este o artă destul de misterioasă, cred că muzeul va fi sufficient de atrăgător pentru a ispiti publicul să se rătăcească și să meargă să caute propriile sale răspunsuri”- Jean Nouvel.

Louvre_Abu_Dhabi_arch daily

sursa foto: ArchDaily.ae

Prima expoziţie de curator se va deschide la 21 decembrie şi  propune o istorie a Luvrului parizian în secolul al XVIII-lea, în concepţia curatorială a lui Jean-Luc Martinez, preşedintele-director al muzeului de la Paris.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul muzeului louvreabudhabi.ae.

cover foto: gulfnews.ae