Viu înseamnă sănătate, însuflețire, existență conștienţă, vigilență. Și neapărat armonie. O societate vie este o societate sănătoasă în funcționare, însuflețită, conștientă de propria-i existență, vigilentă la ce devine, la ce i se întâmplă. Și aromioasă în sine, semn al respectului intrinsec.

Zilele acestea somnul nu mi-a fost bun. Am rememorat fiecare moment în care eu, ca parte a societății, m-am opintit de mine, de rutina zilnică, de nevoia de a ajunge mai repede în punctul X, și nu am reacționat. Nu am ieșit în stradă dar am semnat petiții online. Rușinea de a fi o parte a unui sistem ucigaș cântărește mult. Amuțește. Ba nu: amuțește o vreme pentru ca apoi vuietul să surzească ucigașul. Să-l surzească, să-l răpună. Și nu este treabă ușoară cu un ucigaș de natura celui cu care avem de-a face acum. El nu e un om, nu sunt trei oameni, nici cinci sau șase, ci ucigașul suntem noi, este acest întreg mecanism ale cărui baze nu au fost puse în anii ’90 ci mult mai înainte. România are de lepădat o haină veche, prea lungă, prea scurtă, prea mică, prea mare, grunjoasă, îngălată. Straiul acesta e toxic. Sufocă. Ucide.

Dacă nu respecți sistemul, sistemul nu te cruță pentru că ești unul. Cu siguranță mai sunt și alții, dar nu suntem uniți. Suntem câte unul. Aseară, în București, au fost peste 30.000 și ce bucurie mare îmi aduce gândul însuflețirii lor. Semnificația existenței lor pe străzile capitalei: suntem vii, Trăim! Furia noastră,/panica voastră! A voastră, a celor care N-aveți coloană/Decât oficială!