„O puteţi numi curtezană, însă oricum i-aţi spune, nu uitaţi, Violetta vinde sex pentru a trăi. Iar preţul este foarte mare. V-aş întreba pe oricare dintre dumneavoastră: dacă fiica sau fiul, sau oricare alt membru al familiei, ar veni într-o zi acasă şi v-ar spune că are o relaţie cu o prostituată, cum v-aţi simţi? Noi toţi judecăm, suntem moralizatori. Societatea este mai conservatoare decât atât”, povesteşte regizorul Paul Curran.

de Diana Joicaliuc

Şi cu toate că a dat interviuri săptămâni la rând, chiar dacă suntem înainte de repetiţiile finale şi până la premieră au mai rămas puţine zile, Paul nu se grăbeşte deloc să răspundă la întrebări. Mă-ntreabă în ce limbă facem interviul. „Putem vorbi şi în rusă”, spune zâmbind. Aflu că Paul Curran vorbeşte 9 limbi străine, că a crescut într-o famile foarte săracă din Glasgow şi că a ştiut că singura scăpare este educaţia, singura şansă pe care a avut-o. „Când am învăţat franceza, apoi italiana în liceu, mi-am dat seama că limbile străine nu sunt despre cuvinte, limbile înseamnă cultură, că asta înveţi de fapt. Eram atât de fascinat de acest lucru că am învăţat spaniola, apoi pentru că eram fan Abba, am învăţat suedeza. Au urmat germana, finlandeza şi limba norvegiană.”

S-a aşezat pe scaunul din ultimul rând, în sala pe jumătate luminată, şi-a închis fermoarul de la puloverul gri, ignoră frigul şi ridicând amuzat cablul care îi căzuse peste umăr (la operă era încă plin şantier) începe să răspundă direct, calm, cu acel calm atât de specific britanicilor şi simţi de fiecare dată că este onest atunci când povesteşte despre trăiri, despre emoţii. „Până la urmă despre asta este vorba. În operă, la fel ca în viaţă, trebuie să spui lucrurile clar.”  Şi le spune. Concis, de la început până la sfârşit în toate spectacolele pe care le-a regizat: „Tristan şi Isolda” la Teatrul La Fenice din Veneţia, „Ariodante” de Händel la Academia Regală de Muzică din Londra, „Olandezul zburător” de Richard Wagner la Opera din Ekaterinburg, şi zeci de alte titluri montate în teatre din întreaga lume. I-au adus cronici favorabile în presa internaţională şi colaborări cu Scala din Milano sau Covent Garden.

Cu toate acestea, îmi mărturiseşte că “Este pentru prima dată când cineva îmi propune să montez Traviata lui Verdi. Se întâmplă aici la Bucureşti, la Opera Naţională.”  Dacă ar fi să facă o socoteală, în cei peste 30 de ani de carieră a văzut mai mult de 200 de montări ale Traviatei. Întâmplarea face că în primul spectacol pe care l-a văzut, cea care interpreta rolul Violettei Vallery, era soprana română Nelly Miricioiu: “Era fantastică-îşi aminteşte Paul Curran-o cântăreaţă formidabilă de belcanto. Iar asta se întâmpla la Opera Naţională Engleză din Londra în 1981.”

Sunt 161 de ani de când se joacă Traviata, 16 ani au trecut de la premiera ultimei montări a acestui titlu pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Ce poţi să mai spui sau să aduci nou când există déjà atât de multe păreri despre cum ar trebui făcută această operă? Să şochezi ca să atragi atenţia? “Nu. S-o spui altfel”, răspunde Paul ferm.  “Verdi a scris despre o perioadă extrem de conservatoare, dacă plasam acţiunea în 1850, riscam să transform povestea într-o piesă de muzeu. Aşa că am adus-o mai aproape, nu în 2014, pentru că acum un scandal sexual nu mai deranjează pe nimeni. Cui îi pasă dacă ai o aventură cu o prostituată sau cu secretara ta? Deci, aveam nevoie de presiunea dizgraţiei sociale, aşa că m-am oprit la sfârşitul anilor 50 când a fost unul dintre ultimele mari valuri conservatoare.”

Indiferevioleta2nt de secol, fie că suntem sau nu de acord, societatea vrea sex, are nevoie de sex. Franco Zeffirelli vorbea despre o versiune erotică a Traviatei, cea pe care Verdi a imaginat-o dar pe care nu a putut s-o ilustreze din cauza rigorilor epocii. Paul Curran crede că publicul nu ar fi de acord cu o Violettă foarte erotică. „Este o linie foarte fină între erotism şi pornografie. Cred că eroticul este deja în ritmul muzicii. În actul al doilea, scena jocului de cărţi, există acel dans spaniol-boleroul, un dans foarte senzual-ţigăncuşele, matadorii. Cred că asta a fost ideea de erotism la Verdi, felul dansului. Şi în actul întâi Violetta îşi cheamă invitaţii la dans şi începe valsul. Nu mai înseamnă nimic astăzi, dar atunci în 1840-1850, valsul era dansul care te aducea cel mai aproape de partenerul tău. Deci era scandalos. Era prea erotic, prea apropiat.”

 Limbajul corpului este foarte important pentru Paul Curran: “Le cer mereu artiştilor să nu “pozeze”, să se mişte firesc, natural”. Regizorul îşi semnează singur mişcarea scenică, iar acest lucru se datorează şi formaţiei sale de balerin. Timp de 3 ani Paul a fost dansator profesionist al Baletului din Scoţia, până când un accident a pus capăt carierei sale de balerin. “Îmi aduc aminte că în timpul căzăturii mi-am spus “cariera mea s-a sfârşit. Slavă Domnului, acum pot să fac altceva!” E convins însă că baletul i-a deschis drumul către limbajul corporal care e esenţial în operă.

În sală se sting luminile, se aud primele acorduri din fosă, dirijorul care mai dă câteva indicaţii şi…. se face linişte. Paul îmi mărturiseşte că are emoţii ca înaintea oricărui spectacol, dar îmi spune că e mulţumit de rezultat, de felul în care s-a lucrat cu echipa.

Pe scenă- tapiserii aurite, în penumbră, o scară mare la intrare, un pian alb şi câteva piese ale aceluiaşi mobilier alcătuiesc decorul primului act. Un decor inspirat şi de frumuseţea Bucureştiului, îmi explică regizorul. „Am lucrat de mai multe ori în fosta Uniune Sovietcă şi cumva când am ajuns aici m-aşteptam să semene cu vechile oraşe ruseşti. Desigur, sunt câteva blocuri comuniste urâte, dar o mare parte a oraşului este incredibil de frumoasă. E o combinaţie între Paris şi Viena. Asta a fost de fapt inspiraţia.”

Senzuală, îmbrăcată într-o rochie albastru cobalt cu o despicătură adâncă, Violeta Vallery, interpretată impecabil de Aurelia Florian, se pregăteşte pentru încă o noapte de petreceri şi plăceri în salonul ei din Paris. „E erotică?”, mă-ntreabă la final Paul Curran. Nu, nu e. E senzuală.

„Vezi.. ce face ca Traviata să fie mereu actuală este această poveste despre feminism, una dintre cele mai importante de altfel. Violetta este o femeie care dorește să trăiască exact așa cum vrea, într-o societate a bărbaților. La fel ca Musetta din La Boheme, ea cere să fie liberă.”

Cum e Traviata? Frumoasă, tragică, dramatică…

„Traviata” într-o viziune originală a regizorului Paul Curran cu soprana Aurelia Florian în rol principal, a deschis stagiunea 2014-2015 a Operei Naţionale Bucureşti. Premiera a marcat şi sfârşitul lucrărilor de restaurare şi modernizare a clădirii care s-au ridicat la 8 milioane de euro. Următoarele reprezentaţii vor avea loc pe 4 decembrie 2014, 24 şi 25 ianuarie 2015, 25 şi 26 iunie 2015.4

TRAVIATA

Operă în trei acte de Giuseppe Verdi

Libretul de Francesco Maria Piave după romanul şi drama „Dama cu camelii” de Alexandre Dumas-fiul

Dirijor: Alexander Prior 

Maestru de cor: Stelian Olariu

Regia şi mişcarea scenică: Paul Curran

Scenografia: Gary McCann

Lighting design: Paul Haikenmueller

credit  foto:  Opera Națională București