Membrii Comitetului Nervegian Nobel au decis vineri, 7 octombrie, la Oslo, ca Premiul Nobel pentru Pace să fie acordat anul acesta președintelui Columbiei, Juan Manuel Santos, pentru eforturile sale ferme de a opri războiul civil, ce are loc de peste 50 de ani în țara pe care o conduce.

Potrivit membrilor comitetului care au hotărât acordarea premiului, acesta se vrea ca un tribut pentru populația columbiană care, în ciuda greutăților și a abuzurilor, nu a renunțat să spere, dar și pentru cei care au avut vreun rol în instaurarea păcii în Columbia. De asemenea, victimelor războiului civil. Datele arată  că de-a lungul războiului de zeci de ani, peste 200.000 de persoane și-au pierdut viața și aproape 6 milioane de oameni au părăsit țara.

Președintele Santos a fost cel care a inițiat negocierile ce au dus, în final, la instaurarea păcii între Guvernul columbian și forțele de gherilă.

Santos a organizat un referendum prin care a cerut părerea populației privind acordul. Rezultatele nu au fost, însă, cele scontate. Peste 13 milioane de columbieni au votat împotriva acordului. Rezultatul a adus multă incertiudine privind viitorul țării, existând un pericol real ca războiul să izbucnească din nou.

”Faptul că majoritatea voturilor au fost împotriva acordului de pace, nu înseamnă neaparat că procesul de instaurare al păcii este afectat. Votanților nu li s-a cerut să voteze împotrivă sau pentru pace. Rezultatul referendumului arată o respingere a acordului de pace, nu a ideii de pace, în sine”, transmit reprezentanții Comitetului într-un comunicat oficial.

Membrii Comitetului Norvegian Nobel doresc astfel să atragă atenția asupra importanței actului realizat de președintele Santos.

”Prin acordarea acestui premiu președintelui Juan Manuel Santos, Comitetul Norvegian dorește încurajarea tuturor celor care se fac tot posibilul pentru obținerea păcii în Columbia. Președintele a spus clar că va continua să negocieze pentru pace până în ultima sa zi în funcția de conducător a Columbiei. Membrii comitetului speră că acest premiu îl va ajuta să ducă această sarcină la bun sfârșit.”

Sursă foto reprezentativă: www.huff.ro

de Adela Cândea