„New Media, Social Media Și Jurnalismul Actual” este genul de carte ce nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui jurnalist, fie el amator sau profesionist. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns toți cei prezenți săptămâna trecută la librăria Humanitas, când a fost lansată cartea Minodorei Sălcudean, lect. univ. dr. la Facultatea de Științe Socio-Umane.

Într-o carte despre istoria presei, dar și de critică media, Minodora Sălcudean conturează profilul jurnalistului în care crede, iar de aici începe protestul ei împotriva amatorismului și a mediocrității; mai mult decât orice își dorește un jurnalist care să aibă o conștiință profesională pentru binele și interesul public.

Cel care a moderat întâlnirea a fost prof. univ. dr. Ion Dur care a mărturisit că din acest moment cartea nu îi mai aparține autoarei și intră pe mâinile cititorilor. Cărții i s-a tăiat ombilicul și de acum, intră pe mâna noastră. Autorul este cumva dincolo de cortină, aș spune eu. Am o oarecare emoție în mine când vorbesc despre această carte, pentru că este prima carte pe care o lansează de fapt Minodora Sălcudean în mod public și asta după ce în 2009 i-a apărut prima carte, „Discursul polemic la Tudor Arghezi”, o carte extraordinară, o carte care era la origine, teza de doctorat a autoarei.

O carte care face arheologia mediului online

Scriu încet și stau foarte mult pe text,  spune Minodora Sălcudean, dar așteptarea a meritat. „New media, social media şi jurnalismul actual”, este genul de carte a cărei temelie este extrem de solidă fiind bazată pe ani de cercetare și care oferă o nouă viziune asupra schimbărilor care au avut loc în jurnalismul ultimilor ani. Radu Vancu, prezent la lansare, a spus că este o carte ce ajută jurnalistul să își dea seama de poziționarea sa în lume. A scris o carte de profesionist informat care poate să explice și novicilor cum stau lucrurile în domeniu. Totodată a făcut un manifest despre noul tip de jurnalism și ne-a arătat că acest nou tip de jurnalism chiar există, iar pe mine m-a făcut să înțeleg și mai mult de ce e atât de necesar în România de astăzi.

Lansare de carte Minodora Salcudean, Libraria Humanitas

Ce face cartea Minodorei Sălcudean de acum? este întrebarea pe care prof. univ. dr. Ion Dur și-a pus-o și la care a și găsit răspuns: volumul vrea să facă o cotitură, o tăietură în ceea ce înseamnă în primul rând arheologia mediului online, iar pe de altă parte, își pune problema tipului de jurnalist online pe care vrea să ni-l propună. Face acest lucru mușcând flămândă din mărul discordiei care este internetul, din raporturile sale cu presa, iar ca un background al discursului din carte este relația dintre presa tradițională și presa online.

Dedicat profesiei până la sacrificiu, renunțarea la sine pentru ceilalți și curajos așa ne descrie autoarea jurnalistul online ideal în viziunea sa. Cartea e superlativă din multe puncte de vedere și tocmai de aceea trebuie să facă parte din biblioteca oricărui jurnalist, este de părere și criticul Dragoș Varga.

La sfârșit, a venit și rândul autoarei să spună câteva cuvinte despre cartea sa și a pus accentul pe granița care există între jurnaliștii cetățeni și cei profesioniști. Înainte de orice, acestă carte este o pledoarie pentru jurnalismul responsabil și de care avem atâta nevoie în România. Peste tot în lumea asta mare presa tradițională și mass-media clasice cooperează și colaborează cu jurnaliștii cetățeni, însă e foarte important de trasat granița între jurnalismul profesionist, ce înseamna el și de ce avem în continuare nevoie de jurnaliști profesioniști. Am fi tentați să credem că dacă oricine poate produce materiale pentru internet, poate încărca un conținut multimedia pe internet, poate să se și numească jurnalist.

Alături de autoare au fost prezenți colegii, familia, studenții și prietenii apropiați. Știu că suntem atâția câți trebuia să fim și vă simt aproape. Vă mulțumesc mult, a mărturisit Minodora Sălcudean în încheiere.

Credit Foto: Alina Andrei