Cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” începe sâmbătă, 2 septembrie la București. Printre artiștii prezenți la ediția 2017 se numără superstaruri ale muzicii clasice precum tenorul Jonas Kaufmann, contratenorul Philippe Jaroussky, violoniștii Anne-Sophie Mutter, David Garrett și Maxim Vengerov sau pianista Martha Argerich.

În premieră, 30 dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii vor fi prezenți și interpretați în Festival.

Tema ediției din acest an este „lumina”. Cu un nou directorat de primă marcă la nivel internațional – Zubin Mehta-președinte Onorific și Vladimir Jurowski- director artistic, festivalul va pune într-o nouă lumină muzica și creația lui George Enescu, precum și muzica clasică. Vor fi interpretate un număr record de lucrări ale lui George Enescu(37) – două dintre acestea fiind în premieră istorică în Festival.

festival_enescu_concerte

Festivalul Internațional „George Enescu” 2017 se va deschide cu interpretarea operei „Oedipe“ de George Enescu, în versiunea uneia dintre cele mai cunoscute orchestre britanice din lume: London Philharmonic Orchestra, avându-l la pupitru pe Vladimir Jurowski, „un dirijor recunoscut pentru modul curajos în care abordează muzica“. În același timp, vor avea loc proiecții multimedia sub direcția artistică a regizoarei Carmen Lidia Vidu.

Sibiul găzuiește cinci recitaluri, în premieră

În cadrul Festivalului Internațional George Enescu (2-24 septembrie) vor avea loc 80 de evenimente la care vor participa peste 3.000 de artiști români și străini. Sibiul va găzdui în perioada 10-22 septembrie 2017, cinci dintre concertele festivalului în cadrul proiectului „Recitalurile George Enescu, la Sibiu”.

 Vor cânta în premieră la Sibiu:

L’Arpeggiata, unul dintre cele mai căutate ansambluri din lume datorită proiectelor-program inedite pe care realizează. (10 septembrie, Biserica Evanghelică,ora 20.30)

Cvartetul DIOTIMA- cunoscut și apreciat datorită stilului unic de a aborda atât lucrări ale compozitorilor consacrați, cât și compoziții moderne și contemporane. ( 11 septembrie-Sala Festivă a Bibliotecii Astra, ora 19.00)

Pianista Viktoria Vassilenko- câștigătoarea Premiul I la Secțiunea Pian a Concursului Internațional George Enescu 2016. (12 septembrie, sala Thalia, ora 19.00)

Violonistul Erzhan Kulibaev-laureat al Concursului Internațional George Enescu 2016 și unul dintre artiștii tineri ai „The Violin Channel”. (18 septembrie, sala Thalia, ora 19.00)

Maxim Vengerov- unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii, numit adesea cel mai mare interpret la coarde din lumea de astăzi, câștigatorul Premiului Grammy. (22 septembrie, sala Thalia, ora 19.00)

Ultimele bilete pentru melomani

Sibienii și iubitorii de muzică clasică din alte orașe și țări mai au câteva zile  la dispoziție pentru a-și putea achiziționa bilete. La concertul de deschidere susținut de Ansamblul L’Arpeggiata (10 septembrie)  mai sunt foarte puține locuri disponibile.

Biletele pentru oricare dintre recitaluri pot fi achiziționate de pe site-ul eventim.ro și din magazinele partenere Vodafone, Diverta și Librăriile Humanitas.

Reduceri pentru studenți, pensionari și persoane cu dizabilități

Organizatorii au pus în vânzare bilete la preț special pentru studenți, pensionari și persoane cu dizabilități pentru trei din cele 5 evenimente organizate la Sibiu. Aceștia vor plăti numai 15 lei pentru un bilet la recitalurile următoare: 11 septembrie – Cvartetul Diotima, 12 septembrie- Victoria Vassilenko – recital pian și 18 septembrie- ERZHAN KULIBAEV – Recital vioară. Biletele cu reducere pot fi achiziționate de la Librăria Habitus.

 Festivalul Internațional „George Enescu” se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Recitalurile Festivalului Enescu la Sibiu sunt co-organizate de Camera de Comerț Sibiu și Asociația Culturală Play, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu și cofinanțate de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.