Nu de puține ori am auzit că arta e universală, că reușește să depășească orice fel de limite, dar oare același lucru se întâmplă și cu street art? Părerile sunt împărțite, cert este că începe să devină o artă tot mai vizibilă și la noi în țară. Arta vrea să iasă în stradă și cum poate să o facă mai bine dacă nu printr-un festival dedicat ei. La Sibiu, artiștii au fost invitați să-și lase amprenta pe zidurile școlilor, să revitalizeze orașul prin artă.
Dan Perjovschi a fost invitat în cadrul primei ediții a proiectului „Street Art Festival”, să vorbească despre arta stradală și cum se raportează la această „cultură urbană”. Spune că primul lui desen pe zid a fost la New York, în 1995, acolo unde a recreat o lucrare vreme de o lună, iar la vernisaj le-a oferit oamenilor gumă de șters, oferindu-le astfel posibilitatea de a șterge sau modifica ceea ce el făcuse. Am experimentat ce înseamnă să construiești ceva și apoi să deconstruiești. Umpli un zid, iar apoi el redevine un spațiu de ocupat și asta m-a dus la practica mea de azi. Lucrurile pe care eu le fac în general, și aici poate mă apropii de street art, nu rezistă la fel ca street art-ul. Poate rezistă doar în locurile sau culturile care identifică street art ca și parte din cultură, mărturisește Dan Perjovschi.
Deși condițiile în care a crescut și creat nu l-au încurajat să deseneze pe zid, recunoaște că acest tip de exprimare îi oferă o mare libertate. Arta pentru mine continuă să fie în sensul bun, o zonă de reciclare a ideilor și a pozițiilor. Deși foarte multă vreme am fost destul de critic la tot ce venea estetic și decorativ în spațiul public, mai ales în România, între timp mi-am mai nuanțat poziția.
Un fel de artă underground, așa era percepută în comunism, însă nici astăzi nu putem spune că percepțiile unora vizavi de acest gen de artă s-au schimbat foarte mult. Eu sunt mainstreet. Eu sunt pentru o artă care are un tip de angajament politic sau pentru o artă care are o poziționare socială. O poți face fie scriind un mesaj, fie pictând cerul pe o fabrică dezafectată. Trăim în continuare într-o lume care are ziduri între bogați și săraci, care se ghidează după tot felul de stereotipuri și care privesc cu suspiciune arta stradală care, în esență încearcă să transmită un mesaj. Tu ești văzut ca un agent provocator, iar cel care a făcut autostrada care se duce cu deal cu tot, e în regulă. Oamenii care fac graffiti ilegal, care mă enervează și pe mine, spun ceva în spațiul public, e o bombă care explodează decent, adaugă artistul.
Deși a recunoscut că nu este întotdeauna de acord cu acest tip de exprimare, Dan Perjovschi mărturisește că nu e de acord cu îndepărtarea tinerilor artiști din zona artei doar pentru că nu se conformează tiparului clasic. Am o reacție la ideea asta foarte primară, că dacă ești tânăr și faci o artă care nu e de muzeu, trebuie neaparat să o faci într-un wc, într-un loc întunecat și plin de umezeală. Nu e așa, lucrurile au ieșit la lumină. E altă estetică și asta nu poate fi nici oprită și nici nu cred că poate fi regularizată.
Cu privirile răutăcioase sau chiar nepăsătoare se confruntă și Dan Perjovschi. Nu de puține ori, spune el, oamenii trec nepăsători pe lângă „zidul lui” sau stau cu spatele în timp ce așteaptă autobuzul. Regret de fiecare dată când lumea trece insensibilă. Orice artist e arogant, dar vrea să fie priceput și înțeles, nu neaparat admirat, dar înțeles. Și asta nu se prea întâmplă. Ceea ce părea la început o traumă, că lumea se uită urât sau nu se uită deloc, în timp a devenit o calitate pentru mine, pentru că mereu mă confruntă cu propria mea imposibilitate de a mă adresa tuturor.
Între artă și vandalism, street art încearcă să-și găsească și să-și contureze propriul drumul. Acest tip de expresie vizuală există și nu mai poate fi ignorată. Ea vine din ceva, iar de cele mai multe ori vine tocmai din dorința de a nu lăsa o zonă din oraș urâtă, din dorința de a o înnobila. Este o artă reală ce trebuie doar înțeleasă.
Sursă foto: Arhiva personală Dan Perjovschi