Ierarhia, rangul și statutul au fost ieri. Astăzi, chiar și în România, orașele se definesc mai ales prin titluri, atribute și calități mai soft, care țin mai puțin de funcția orașului în logica organizării administrative a țării.

În competiția globală pentru investiții, turiști, creștere economică nu mai e de ajuns să te prezinți cu titulatura oficială, indiferent care ar fi aceasta: capitală, reședință de județ, pol regional/local. Nevoia de individualizare și diferențiere, ca efect direct al globalizării și al avansului tehnologiilor de comunicare, a trecut de la nivelul personal la unul colectiv. Orașele, regiunile, chiar țările, încearcă astfel să-și clădească o identitate, un brand, folosindu-se de elemente tot mai abstracte, chiar umanizante. Avem așadar orașe verzi (eco), smart, ale viitorului; țări – grădină (a Carpaților, a Maicii Domnului etc.), regiuni-inimă (…, The heart of Transylvania) și capitale de tot felul (Capitală Culturală Europeană, Capitala bunelor maniere, Cealaltă capitală). În materie de comunicare, mai ales către exterior, orașele românești au reușit să preia niște formule de poziționare care au dat roade și în alte locuri. Dacă atributele și sloganurile alese au și o acoperire în realitate, e însă altă discuție.

Sursă foto: vanraam.nl

Nu toate tendințele cu care vesticii se preocupă de mai multă vreme, reușesc atât de ușor saltul spre estul continentului. Îmi vine aici în minte un concept – cu măsurile de rigoare – pe care multe orașe, mai ales din spațiul germanofon îl transpun în politicile lor de dezvoltare – Barrierefreie Stadt – Access City – Oraș accesibil persoanelor cu handicap (în traducere liberă) sau mai pe scurt – Orașul accesibil/fără bariere. Conceptul barrierefrei presupune configurarea mediului construit, a ofertei de informare și a mediilor de comunicare în așa fel, încât acestea să fie accesibile și perceptibile și persoanelor cu dizabilități, fără a avea nevoie de ajutor suplimentar. Este evident că beneficiarii măsurilor de accesibilizare nu sunt doar persoanele cu dizabilități, în sensul strict al cuvântului. Îndepărtarea barierelor în clădiri, transport în comun, în relația cu administrațiile și, de ce nu, chiar în ofertele de petrecere a timpului liber înseamnă o deschidere și către alte categorii vulnerabile ale societății: copii, persoane cu mobilitate redusă, vârstnici.

Sursă foto: pinterest.de

Din legislația în vigoare, care tratează protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cel mai mare ecou l-a făcut punerea în practică a dispoziției care obligă insituțiile și agenții economici să creeze rampe de acces în clădirile acestora din urmă. Puținele exemple funcționale de accesibilizare sunt eclipsate însă de un număr mare de experimente ratate, care nu fac decât să întărească percepția că în România nici măcar o lege bună și bine intenționată nu are șansa de a-și atinge scopul. E greu de crezut, așadar, că implementarea în teren a idealurilor conceptului de oraș accesibil va veni ca urmare a obligațiilor legale. Nici să devină ecologice, culturale, tehnologizate etc., nu sunt obligate prin lege, dar prin asumarea la nivel politic și administrativ a unor țeluri în direcția asta, orașele pot deveni mai prietenoase cu toți locuitorii lor.

Și pentru că totul trebuie să aibă un început, ce-ar fi dacă măcar proiectele noi de investiții, unde se pleacă de la zero, ar fi concepute din start ținând cont de necesitățile de accesibilitate ale tuturor cetățenilor? Chiar Comisia Europeană oferă un premiu anual – Access city award – orașelor care dezvoltă proiecte prin care se facilitează un stil de viață urban complet persoanelor cu dizabilități.

Sursă foto: barrierefrei.bayern.de

4,2 kilometri. Această distanță, între Podul CFR din Turnișor și podul autostrăzii în Gușterița, ne putem aștepta ca într-un orizont de vreo 5 ani de zile, să poată fi parcursă în întregime pe jos sau pe bicicletă, de-a lungul Râului Cibin. Asta, dacă totul decurge conform planului, iar administrația locală primește în administrare de la Apele Române terenurile care se află pe malul Cibinului între cele două puncte.

Acest culoar verde poate fi, la propriu, un deschizător de drumuri. După atâta timp, cât Cibinul a fost al nimănui, el trebuie să devină al tuturor. Am putea începe, deci, cu Cibinul accesibil.

*articol apărut în ediția tipărită Capital Cultural nr. 9