Nu pot să nu asociez  predilecţia spre cărţi care răvăşesc cititorul şi îi modelează sinele în nenumărate feluri, cu versurile formaţiei NIN, reinterpretate magistral de către Johnny Cash: „I hurt myself today/ To see if I still feel”.

Alergăm după ele, narcomani neliniştiţi, căutând sentimentul originar, „trauma” primară care ne-a îmbrâncit în vârtejul altor lumi. Asta până în punctul în care ne subţiem într-o imponderabilitate mai ceva ca în Gravity, apăsaţi de angoasa unei pături de apă. Există însă resorturi literare care ne ajută se ne reconstruim, să ne adunăm bucată cu bucată, kintsugi pregătit să fie spart de câte ori este nevoie. Îmi vin în minte mai multe titluri de acest fel, majoritatea cărţi de călătorie, cum ar fi „O plimbare în  pădure ” a lui Bryson sau „Hotelul de pe acoperişul lumii”a lui Le Sueur, cărţi amuzante şi bine scrise. Sau biografiile excelente ale lui Elon Musk şi Steve Jobs. Nu o să mai continui lista, pentru că o văd transformându-se imprevizibil într-un papirus ce conţine metri în calcularea ariei. O să vorbesc însă de o apariţie editorială a anului 2016 care pe mine m-a impresionat foarte tare şi care se întâmplă să fie exact acest gen de carte medicament, numai bună de luat în vacanţă sau de citit în momentele de repaus de la orice ne obligă să fim serioşi şi responsabili.

 „O hiperbolă şi jumătate” a venit la ţanc. Tocmai ce terminasem Vegetariana (poate cea mai importantă apariţie editorială, în spaţiul românesc, a anului trecut) despre care o să vorbesc altă dată, şi căutam frenetic o pârghie care să mă scoată din melanjul de stări contradictorii. Am avut buna inspiraţie de a pune mâna pe o cărţulie simpatică. Prima impresie după ce am devorat cartea semnată de Allie Brosh, pentru că se citeşte foarte repede, este aceea a unui umor redat cu iscusinţă şi excelent dozat. Nu am mai râs cu atâta poftă de la Jerome k. Jerome şi ai săi trei într-o barcă. Cu toate că starea exuberantă de bună dispoziţie te însoţeşte de-a lungul întregii cărţi, o să descoperi cu surprindere că citeşti memoriile haioase şi totuşi brutal de sincere ale unei fetiţe, fete, femei, ale unui om, în care o să te regăseşti măcar puţin, dacă nu în totalitate.

Carte de memorii, scrisă sub forma unui jurnal grafic, în care tuşele grafice exploatează din plin maniera haioasă a naraţiunii, „O hiperbolă şi jumătate” deschide seria de întâmplări marcante şi relevante din viaţa autoarei, începând cu scrisoarea îngropată în grădina din spatele casei de fetiţa de 10 ani către sinele matur, hotărârea de a adopta un câine de la adăpost, depresia prin care a trecut autoarea, până la dramatica experienţă cu o gâscă care îi invadează locuinţa.

Cu o naraţiune solidă şi inteligentă, pe care nu o pot descrie decât gustoasă, cu o scriitură simplă şi un ritm alert, „O hiperbolă şi jumătate” reprezintă un extraordinar moment de respiro şi o doză de optimism şi râs.

de Alexandru Stoian