Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Clara Haskil se va desfășura la Sibiu în perioada 27-29 octombrie și pune în prim plan muzica de cameră.  Anul acesta, muzicienii invitați vor urca de mai multe ori pe scena sălii Thalia în cele trei zile de festival, concertele fiind susținute în variante solo, duo, trio sau cu orchestra. O altă noutate pe care organizatorii  o pregătesc este un concert matinal, un lucru mai puțin obișnuit pentru publicul sibian amator de muzică clasică. 

 „Și ediția din acest an a festivalului plasează accentul pe muzica de cameră, însă îndrăznim și noi formule, ne dorim să punem în valoare diferitele posibilități care se deschid atunci când muzicienii invitați acceptă să urce pe scenă singuri, în duo, trio sau acompaniați de orchestră. Aceste îmbinări în program deschid posibilitatea unei diversități mai pronunțate în repertoriul propus”, declară Alina Azario, directorul artistic al Festivalului Clara Haskil (FICH).

Artiștii invitați

În premieră în România, Niklas Schmidt, un maestru al violoncelului și artist laureat cu premii prestigioase în întreaga lume, va urca de două ori pe scena Sălii Thalia din Sibiu. De-a lungul carierei sale, Niklas Schimdt a performat pe scenele celor mai importante săli de concerte din New York, Paris sau Londra și a făcut turul celor mai de seamă festivaluri internaționale de profil. Niklas Schmidt cântă la un violoncel Rogeri (Brescia) fabricat în anul 1700.

Valentin Răduțiu e unul dintre tinerii artiști români premiați la numeroase competiții naționale și internaționale și aplaudat în prezent în marile săli de concert europene. Violoncelistul român e apreciat de revista Süddeutsche Zeitung drept ”unul dintre cele mai mari talente”. În 2012, Răduțiu a câștigat premiul al doilea la Concursul Internațional „George Enescu”.

Pianistul Per Rundberg a semnat cea dintâi înregistrare completă a compozițiilor lui George Enescu pentru pian și violocencel, printr-o colaborare cu violocenlistul Valentin Răduțiu. Per Rundberg va urca de trei ori pe scena Sălii Thalia și va încânta publicul sibian printr-un recital deosebit alături de Valentin Răduțiu.

Adrian Iliescu a câștigat numeroase distincții atât în țară, cât și în străinătate și a participat la cursuri de măiestrie cu profesori renumiți. A susținut concerte în Germania, Franța, Italia, Anglia, Peru, Polonia și România, iar din 2013 este primul concertmaestru al Orchestrei Hamburger Symphoniker. Adrian Iliescu cântă la o vioară G. B. Guadagnini din 1756.

”Performanță și măiestrie” – cuvintele care o definesc cel mai bine pe pianista Alina Azario, în viziunea publicației Augsburger Allgemeine. Alina Azario s-a născut în România, a studiat pianul la Paris şi la Hamburg, iar în prezent predă Hochschule für Musik und Theater Hamburg. A urcat pe scene de prestigiu din Franța, Germania, Olanda, Italia, Danemarca, Elveția, România, Bulgaria și Spania.

Orchestra Simfonică București reunește unii dintre cei mai bine cotaţi instrumentişti români şi este cunoscută pentru turneele internaţionale de amploare. Directorul artistic şi dirijorul principal al orchestrei este muzicianul Benoît Fromanger, care a colaborat de-a lungul carierei cu unii dintre cei mai cunoscuţi dirijori ai lumii.

BILETE

Biletele pentru Festivalul Internațional Clara Haskil 2017 au fost puse deja în vânzare și pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii de Stat Sibiu sau online prin Bilet.ro și Eventim.ro. Programul festivalului este disponibil pe www.clarahaskil.ro.