Odată cu minivacanța de 1 mai, Muzeul ASTRA a deschis oficial sezonul de vară. Astfel, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi deschis zilnic între orele 8.00 și 20.00, iar monumentele vor putea fi vizitate și în interior.

În minivacanța de 1 mai producătorii tradiționali vor reveni la Târgul de țară în premieră pentru acest an. Vizitatorii vor putea să guste și să cumpere preparate tradiționale ca brânză de vaci, hencleș, zacuscă, dulcețuri și plăcinte de mai multe feluri. De asemenea, vor avea loc 8 ateliere meșteșugărești interactive.

,,Este un weekend în care nu doar vremea bună și cadrul natural al muzeului îmbie la vizită. Este primul weekend din 2018 care își va pune amprenta în mod evident cu acțiuni de calitate, marca Muzeul ASTRA. Animaţiile din cadrul programului cultural „Animă ASTRA”, program desfășurat sub egida Anului European al Patrimoniului, readuc în Muzeu atelierele interactive unde vizitatorii au posibilitatea să interacționeze cu meșteri populari, dar și să culeagă informații utile despre meșteșuguri tradiționale cum ar fi: confecționarea de opinci, obiecte din lemn, împletit paie, pictură pe mobilier, olărit și decorat ceramic. Un alt atelier pe care îl vom derula este cel al realizării celui mai lung tricolor românesc, un proiect început anul trecut de Ziua Națională a României.  Tricolorul va fi lucrat la gherghef de către doamnele Rodica Ispas și Mihaela Gâță, meșteri tradiționali, iar cei care doresc să învețe și să contribuie la înfăptuirea acestui demers nobil, o pot face în mod voluntar. Așadar, vom da startul în forță unui nou sezon plin cu evenimente interactive, marca Muzeul ASTRA.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

În acest sfârșit de săptămână cafetăria Muzeului ASTRA va găzdui un eveniment gastronomic care pregătește programul Sibiu Regiune Gastronomica Europeana 2019. Este vorba despre o reinterpretare a gustului local prin noua școală a bucătariei contemporane sibiene. Va fi un bun prilej pentru vizitatori să cunoască noul brand sibian de bere artizanală Urban, produsă integral în Sibiu și lansată pe piață în acest sezon. Atelierele din programul ,,Animă ASTRA” vor avea loc între orele 11 și 17, iar cele de tehnici de decorat  ceramică la roată între orele 10 și 16.

Programul de funcționare al Muzeului ASTRA în perioada 28 aprilie – 1 mai 2018

Expoziţii Casa Hermes

Galeriile de Artă Populară – Casa Artelor

-28 aprilie 2018 – 1 mai 2018 (sâmbătă, duminică, luni, marţi) – închis

Expoziţii Casa Artelor

Centrul Cultural Memorial „dr. Gheorghe Telea Bologa”, Noul Român

-28 aprilie 2018 – 1 mai 2018 (sâmbătă, duminică, luni, marţi) – deschis

! expoziţiile vor fi închise 2-3 mai 2018 (miercuri şi joi)

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA

Galeriile de Artă Populară – Pavilionul Muzeal Multicultural

-28 aprilie 2018 – 1 mai 2018 (sâmbătă, duminică, luni, marţi) – deschis

Muzeul Civilizaţie Transilvane ASTRA

-28 aprilie 2018 – 1 mai 2018 (sâmbătă, duminică, luni, marţi) – deschis

! expoziţiile vor fi închise 2-3 mai 2018 (miercuri şi joi)