de Iuliana Bucurescu
Sunt fascinată de moschei. Şocul cultural pe care mi-l produc mă împlineşte şi îmi aduce o bucurie negrăită. Aş putea să stau numai să admir diferenţele culturale, minunându-mă de varietatea şi complexitatea religiilor. Dacă sunt pusă în situaţia de a alege ce să vizitez într-un loc musulman, îmi fac un circuit intuitiv care să treacă pe la cât mai multe moschei.
De data aceasta, complexul moscheii Sheikh Zayed Bin Sultan Al Nahyan din Abu Dhabi îmi dă peste cap toate socotelile. Este un complex foarte vast, un adevărat ansamblu religios în sine, iar oraşul este de asemenea suficient de mare, astfel încât distanţele să nu poată fi parcurse ca pieton.
Mi-am programat fugitiv să stau numai o oră la moschee, să mă plimb puţin, să fac nişte poze. Am auzit de celebritatea moscheii, dar nu îmi putusem imagina adevărata sa grandoare. O oră mi-ar fi luat numai să intru, să mă duc la intrarea principală, să parcurg tot traseul prin curţile aferente cu moschea şi apoi să mă întorc alergând ca să prind următorul autobuz. Apropiindu-mă de complexul moscheii am început să percep adevărata amploare a ansamblului religios.
Din momentul în care se văd în zare minaretele albe ale moscheii, începe de fapt complexul religios: mai întâi precedat de vaste grădini amenajate cu flori, gazon şi nelipsiţii palmieri, apoi cu alte nenumărate grădini secundare. Mă simt deja copleşită şi încep să ma gândesc cum să-mi reorganizez planul, adaptându-mă aici la o şedere mai lungă. Mă dau jos din autobuz undeva pe la mijlocul înşiruirilor de grădini premergătoare.
Sunt undeva mai aproape de măreaţa moschee, dar încă atât de departe de obiectivul principal. Sunt copleşită de tot ceea ce văd, şi în starea asta voi rămâne până la sfârşit. Cumva simt nevoia să stau puţin să mă dezmeticesc şi să înţeleg mai bine ce minunăţie se află în faţa ochilor mei. Mie oricum îmi plac moscheile în mod axiomatic, dar moschea Sheikh Zayed din Abu Dhabi mi se pare magnifică. Cu siguranţă acesta era şi scopul ansamblului, să impresioneze, să atragă, să te farmece şi să te aducă în măruintaiele sale ca să te închini la Alah. Pe mine mă cheamă însă să îi descopăr măruintaiele arhitecturale – de la curţi, minarete şi cupole până la miile de plăci de faianţă decorative cu flori şi frunzuliţe aurite.
Odată intrată în curţile de jur împrejurul moscheii apare o provocare: dacă eşti prea dezbrăcat, trebuie să te duci să împrumuţi din zona de intrare o abaya – îmbrăcămintea tradiţională a femeilor de acolo. Eu nu sunt foarte dezbrăcată, sunt lăsată să intru, dar experienţa de a mă îmbrăca cu aşa ceva este pentru mine asemeni chemării la rugăciune a muezinului. Stau la o coadă destul de mare pentru a primi pe bază de paşaport o abaye pe mărimea mea. Îmbrăcată tradiţional vizitez cu totul altfel moscheea.
Curtea interioara – accesul spre moschee
În moschee nu se poate intra direct, ci tot parcursul este determinat de o curte interioară, înconjurată de nişte portice ample prin care mă pot plimba, apoi de bazine de apă şi alei monumentale. Totul este alb, doar capitelurile de la coloane sunt puternic aurite, iar ochiurile de apă reflectă albastrul cerului. Ajung în faţa intrării principale unde traseul de vizitare mă aduce pe nesimţite. În faţa intrării tronează regulile de conduită, având în vedere că în moschee pot intra şi persoane care nu sunt de religie musulmană.
Sunt reguli care ţin de codul vestimentar (pantaloni/fuste/mâneci lungi, şal pe cap la femei, nimic transparent), codul alimentar (fără mâncăruri sau băuturi) şi codul religios (a se observa sanctitatea monumentului religios, a nu te uita la tot ce vezi ca la un muzeu, ci încearcă să simţi din atmosfera locului, din profunzimea credinţei şi comportamentul localnicilor). M-au impresionat aceste reguli foarte variate, acoperind toată gama posibilă de vizitatori. Urmează momentul pregătitor (peste care eu sar) pentru musulmani, şi anume binecunoscuta abluţiune, concretizată prin spălarea a picioarelor.
Spatiul pentru ablutiune
Spaţiile pentru abluţiune sunt amplasate afară, altele chiar în cadrul grupurilor sanitare de la subsol. Sunt uimită de eleganţa şi rafinamentul pe care le întâlnesc aici, nu am nicidecum sentimentul de extravaganţă, ci totul îţi conferă un aer înălţător, de înnobilare, care te transpune încet spre o altă lume. Deşi aparent sunt doar nişte bazine unde te speli pe picioare, spaţiul în sine creat pentru această funcţiune este atât de bine gândit, prin materiale, lumină şi culori, încât îşi atinge scopul dorit chiar şi pentru un simplu turist ca mine. Nu am putut să simt pe pielea mea întregul proces prin care trec credincioşii, dar chiar şi aşa, doar uitându-mă la cum sunt amenajate aceste spaţii şi cum se spală ei pe picioare, am simţit cum iese duhul lumesc din mine şi îmi transmite dorinţa de a intra în moschee cu alţi ochi, alte sentimente şi alte gânduri. După spălarea picioarelor urmează porticele prin care se intră în marea curte interioară.
Porticele curtii interioare
Traseul pregătitor încă durează şi din porticele care înconjoară curtea interioară sevede miezul ansamblului în toată măreţia sa. Nu îmi vine să cred câtă armonie, echilibru şi grijă a detaliului apare la tot pasul. Orice element amplasat a fost creat parcă pentru a fi de acolo: fie că este mozaic, faianţă, minaret sau cupolă. Totul este extraordinar de bine integrat. Parcurg curtea interioară şi ajung la intrarea în moschee, unde lumea se descalţă.
Descălţarea este un alt moment din procesul pregătitor pentru intrarea în moschee. O zonă în aer liber este special amenajată cu bănci şi numeroase rafturi pentru depozitarea încălţămintei pe timpul vizitei în moschee. Mă descalţ şi îmi caut un loc pentru a-mi lăsa încălţămintea. Încerc să ţin minte unde îmi las sandalele, dar toate rafturile arată la fel. Aici nu contează că eşti preşedinte, turist sau şomer. Aici toată lumea îşi lasă pantofii în acelaşi loc. Cumva mă cuprinde un sentiment de integrare, chiar şi pe mine ca turist, simt că fac parte din comunitatea locului şi că m-am pregătit prin tot felul de forme, procese şi ritualuri să intru în sfârşit în moschee.
Spatiul pentru descaltare
Sunt nerăbdătoare şi curioasă şi emoţiile îmi freamătă cumva uşor în stomac. Este o anxietate estompată, dar pozitivă, care mă face să mă simt foarte mişcată că mai vizitez încă o moschee Şi în sfârşit intru în moschee. Vestibulul de intrare în moschee este absolut fabulos, aparent luxos şi bogat, dar totuşi cu măsură şi un temperament cumpătat. Deşi sunt multe decoraţii, frunzuliţe, aureli şi un candelabru imens, totuşi nimic nu îmi conferă un sentiment apăsator. Tot interiorul vestibulului este moderat şi echilibrat, armonios şi integrat. Sunt uimită din nou, iar starea mea de extaz şi surpriză ajung la cote maxime. Din vestibul pătrund pe nesimţite în moscheea propriu-zisă.
Intru în spaţiul principal al moscheii. Interiorul este o combinaţie de lumină difuză, decoraţii discret aurite şi colonete, arce şi cupole care se înalţă care mai de care. O linişte valoroasă pune parcă şi mai bine în valoare spaţiul, deşi un freamăt de mirare al vizitatorilor acompaniat de clickul aparatelor de fotografiat îţi distrage uşor atenţia. Aş vrea să pot memora totul prin declanşarea aparatului foto, dar în acelaşi timp ştiu foarte bine că nimic nu se poate compara cu valoarea spaţiului în care mă aflu. Încerc să îi înregistrez spiritul locului, chiar şi aşa fără servicii religioase, observând fiecare detaliu decorat.
Interiorul moscheii – Coranul
Am mers cât de încet am putut în turul prin interiorul moscheii. Simţeam cum mă afund cu picioarele goale în covorul moale. Până la urmă şi descălţarea la intrarea în moschee are simbolistica sa. Pentru mine în primul rând este un semn de respect. Apoi mă face să mă simt (chiar şi ca simplu vizitator) că aparţin locului. Şi nu în ultimul rând, covorul moale îmi denotă primire, ospitalitate, intimitate şi căldură.
Aşa cum am intrat treptat în moschee, am fost ghidată şi pentru ieşire. Încălţarea, parcurgerea curţii interioare, apoi a grădinilor, înapoiatul abayei şi mă aflu din nou în staţia de autobuz. Mă simt parcă alt om. Sunt entuziasmată de complexitatea, amploarea şi dimensiunile colosale ale ansamblului Marii Moschei. Sunt plină de admiraţie faţă de această capodoperă arhitecturală, caracterizată de armonia şi coerenţa ansamblului, precum şi de integrarea acestuia în contextul înconjurător cu mari grădini admirabil amenajate. Şi pentru că am păşit în afara statutului de turist normal, sunt încântată de întreg procesul lăuntric prin care am trecut pentru vizitarea unei moschei: de la intrare până la accesul efectiv în moschee. Purtarea abayei tradiţionale a avut cu siguranţă un efect în acest sens.
credit foto: Iuliana Bucurescu
