An de an, încă de când s-au pus bazele Astra Film Festival la Sibiu, Michael Stewart se află pe lista invitaților de onoare ai evenimentului.

Antropolog, profesor la City University of London, scriitor, regizor de film documentar, susține conferințe și îndrumă stundenți în elaborarea lucrărilor de doctorat în filozofie, preponderent despre minorități etnice. Lucrează de peste 25 de ani cu comunități rome și este autorul cărții Time of the Gypsies (1997) și co-editor al volumului Lillies of the Field: Marginal People who Live for the Moment (1998). Fondator al festivalului de film documentar London Open City Documentary Festival, Michael Stewart spune că acest festival își are sursa de inspirație din Astra Film Festival, format care „lipsea din Anglia, din Londra”.

Ascultă cel puțin o dată pe săptămână ciclul de cântece The Passing of the Year de Jonathan Dove, locul lui preferat este o casă la poalele Montagne Noir din Languedoc. Și-ar dori să ia cina cu Audrey Hepburn, Martin Scorsese și cu matematicianul John Dee, iar filmul lui preferat este The Godfather- Part 2. Ce îl aduce însă pe Michael Stewart de atâtea ediții la Astra Film Sibiu?

La Hotelul Împăratul Romanilor, acolo unde o parte din oaspeții festivalului sunt cazați în fiecare an, Michael Stewart se grăbește să mă întâmpine în lobby. Are un iz de profesor, foarte calm și introspectiv, iar pentru o clipă, ascultându-l, îmi fuge gândul la felul în care își susține cursurile la universitate și la tinerii care, probabil, îl ascultă absorbiți.

Din momentul în care ne așezăm, conversația prinde contur de una singură – filme, festivaluri, Londra, Sibiu, minorități etnice, toleranță, cinematografie – Michael Stewart trasează câteva linii prin industria documentarului, jucându-se necontenit cu rama ochelarilor de vedere.

Foto: Astra Film Festival

Foto: Astra Film Festival

Sunteți prezent în fiecare an la Astra Film Festival. Cum descrieți evoluția acestuia?

Michael Stewart: În mod evident, festivalul crește enorm. În program sunt incluse mult mai multe filme, mai multe activități. În Piața Mare este amplasat cortul acela imens, mai multe ecrane, mai multe proiecții în locuri publice, realitate virtuală, un festival pentru copii – Este impresionant și este o plăcere să urmărești cum Dumitru și Csilla au realizat aceste lucruri. Numărul artiștilor străini invitați, numărul persoanelor din juriu – totul se întâmplă astăzi la scară mai mare decât se întâmpla acum cinci ani. Selecția de filme este realizată încă foarte bine. Sibiul este foarte norocos că îl are. Să ai un asemenea festival într-un oraș mic, într-o țară micuță, impune un standard destul de ridicat.

Câtă nevoie credeți că are orașul Sibiu de un festival de film documentar?

Michael Stewart: Documentarul este o formă de cinema. Faptul în sine, că oamenii merg la proiecții în număr atât de mare, dovedește că aceștia înțeleg motivul pentru care merg acolo. Oamenii merg din diferite motive să vadă un film, însă dacă tragi o linie la final, concluzionezi că la acest festival ai ocazia să vezi filme despre părți ale lumii sau despre oameni cu care nu ai avea contact în mod normal. Și unele filme te duc imediat în lumea aceea. Este o oportunitate unică, mai ales că în Sibiu nu există nici un cinematograf, sau există?

Este unul, dar rulează prea puține filme.

Michael Stewart: Deci oferta este limitată. Un festival reprezintă o șansă pentru oameni să meargă și să întreprindă ceva împreună cu alți oameni. Este foarte diferit să vezi un film proiectat în comparație cu a-l vedea acasă pe calculator sau la televizor. Aici poți participa la conversații ceea ce reprezintă un privilegiu, iar sibienii sunt norocoși că au parte de astfel de momente.

Este documentarul o formă de a educa societatea?

Michael Stewart: Toate formele artei sunt un mod de a schimba felul în care experimentăm lumea.

Nu are niciun sens să faci artă dacă nu vrei să afectezi oamenii. Unele filme sunt educaționale.

Am văzut filme despre Ana Pauker, al căror scop este să explice oamenilor care trăiesc astăzi, cine a fost acea femeie și care este rolul ei în istoria României. Filmul informează. Am văzut și alt film, A doua răsuflare, care nu este menit să schimbe moduri de gândire, ci numai să arate o familie săracă din Copșa Mică, cu un crez puternic în Dumnezeu. Acest film te pune pur și simplu în situația familiei respective, nu transformă lumea în ceva mai bun, dar cu siguranță îmbogățește viețile oamenilor care vizionează acel film.

Cât de reale sunt documentarele? Cât de mult poate un regizor schimba povestea?

Michael Stewart: Foarte mult. Fiecare film reflectă spiritul regizorului. Nu poți omite acest lucru, deoarece filmul înseamnă interacțiune între oameni, iar personalitatea regizorului este fundamentală. Documentarul este diferit față de filmul de ficțiune în anumite aspecte, dar nu aș spune că realitatea reprezintă barometrul principal care să le deosebească. Ceea ce contează atunci când vezi un film este cât de real îți pare; are vreun moment de adevăr? Iar aici se distinge documentarul de ficțiune: recunoști adevărul dacă filmul este reușit. Deci, ambele tipuri de film sunt reale. Filmul de ficțiune poate fi la fel de fals ca documentarul. Există documentare în care nu regăsim niciun pic de adevăr, dar asta este ceva diferit de realitate.

Studiați minoritatea romă…

Michael Stewart: Da, minoritatea romă pe întreg teritoriul Europei. Au fost foarte multe filme frumoase despre acest subiect în ediția de anul acesta a festivalului. Aș vrea să evidențiez în mod special filmul Angela. Este un film realizat de un băiat tânăr, este primul lui film, și arată o poveste simplă, a unei femei de etnie romă din Harghita, într-una dintre comunitățile acelea destul de izolate. O femeie tânără care se află la începutul căsniciei cu un bărbat care se află în închisoare. Este pur și simplu superb. Un film intim, despre un caracter foarte puternic. Nu se face referire deloc la vreun stereotip, este un film numai despre ființe umane. Cu adevărat superb.

Un asemenea film chiar schimbă atitudinea oamenilor, pentru că cei care au văzut filmul își spun „uite, acesta nu este tipul de rom stereotipizat”.

Credeți, implicit, că filmele care prezintă minorități adeseori discriminate, ne pot ajuta să devenim mai toleranți?

Michael Stewart: Da, sunt sigur că un asemenea film asta face. Îl vezi și te gândești că nu toți romii sunt la fel. Filmul expune și episodul în care Angela este răpită de cineva care vrea să o ia de nevastă cu forța, dar ea reușește să evadeze. Această femeie vrea să depună apoi plângere la poliție împotriva celui care a răpit-o, dar poliția refuză să deschidă o anchetă pe motivul „asta faceți voi, țiganii”, chiar dacă în România este ilegal să răpești pe cineva. Angela însă este un caracter foarte puternic și sunt sigur că cei care văd acest film vor avea o cu totul altă părere la sfârșitul acestuia. Sunt sigur că și asta a fost una dintre intențiile regizorului, dar cred că dorința principală a fost aceea de a spune povestea acestei femei în mod sincer.

Ca membru al juriului, ce observați prima dată când vedeți un film?

Michael Stewart: Ceea ce observi ca prim lucru, este dacă filmul îți captează atenția. Trebuie să fii răbdător, deoarece poate să dureze la anumite filme și jumătate de oră până se arată cu adevărat și își dezvăluie adevăratele culori. Apoi observi adevărul pe care filmul a reușit să îl capteze, dacă a reușit să capteze adevăr. Iar unele filme sunt realizate tehnic mai bine, și reprezintă o plăcere să vezi cum imaginea devine parte a poveștii.

Foto: Astra Film Festival

Foto: Astra Film Festival

Ați înființat London Open City Documentary Festival…

Michael Stewart: Da, acum șase ani, parțial după modelul Astra Film Festival, inspirat din ceea ce Dumitru și Csilla au realizat aici, la Sibiu. Am menținut o relație apropiată cu acest festival, iar Cristi Puiu, vechiul prieten al festivalului din Sibiu ne-a încurajat foarte mult atunci când am înființat festivalul din Londra. Sunt multe legături între ceea ce se întâmplă aici și ce se întâmplă în Londra.

Spuneați că ați găsit aici, ceva ce la Londra lipsea. Care este acel lucru?

Michael Stewart: În primul rând, faptul că în Londra nu exista nici un festival de film documentar înaintea Open City Festival. Dar nici în Marea Britanie nu sunt multe festivaluri de film unde regizorii să fie invitați, și unde să poată iniția conversații cu publicul, festivaluri care să aibă acest aspect social, unde să poți lega prietenii. Și după ce am văzut aceste lucururi aici, le-am copiat în Londra.

Și funcționează?

Michael Stewart: Da. Este însă mult mai dificil în Londra.Dacă ești în Sibiu pentru un festival de film, ești aici pentru un festival de film. Mai poți vizita poate câteva biserici săsești, însă în mare parte ești aici la un festival de film. Pe când în Londra mai sunt o mie de alte lucruri de făcut, așa că este greu să menții atenția. Este mult mai ușor să faci asta într-un oraș mic. Funcționează însă și în Londra, parțial, pentru că industria filmului este una singuratică, și cred că regizorii se bucură când au oportunitatea de a întâlni oameni care să le aprecieze munca.

Vă amintiți vreo întâmplare specială de la Asta Film Festival?

Michael Stewart: Am atâtea amintiri legate de acest festival… Mai ales felul în care Dumitru organizează totul. La Astra Film Festival e mereu muzică bună, muzică live, petreceri. Dumitru aduce muzicieni la care ai avea acces foarte greu dacă nu i-ai vedea aici, asta e minunat.

Dacă ați alege o singură situație pe care o preferați din festival, care ar fi accea?

Michael Stewart: Ceea ce este fantastic aici, este faptul că îți petreci timpul povestind cu oameni despre munca lor. Azi noapte am stat până la patru dimineața cu Cristi Puiu, cu Simona Ghiță și cu câțiva actori din Sierranevada, la povești, despre film. Apreciez acest lucru mai mult decât orice. Șansa de a vorbi despre munca noastră, într-un mediu relaxat, cu mâncare bună, cu băutură bună, și de a ne lua cu adevărat timp pentru acest lucru, șase, șapte ore neîntrerupte, este un privilegiu…merită să stai treaz până la patru dimineața.


Ce părere aveți despre industria filmului din România?

Michael Stewart: Nu există îndoială că regizorul Cristi Puiu este de talie mondială. Vocea acestuia este recunoscută pe întreg mapamondul. Sunt și alți regizori de film buni, din România, care vorbesc despre cinema într-un mod în care puțini reprezentanți ai altor țări o pot face.

Cinematografia românească este vibrantă și dispune de filme serioase și originale.

Prefer Sieranevada față de Aurora, deoarece este mai accesibil și mai profund; arată că regizorul stăpânește într-adevăr limbajul cinematografic, iar în acest context, prezența la Cannes și premiile câștigate nu sunt surpinzătoare. Cinematografia este o industrie ciudată, dar există semne de viață atâta timp cât oameni precum Cristi lucrează.

Extistă vreo metodă prin care poți face un film mai popular?

Michael Stewart: Metoda este accea de a fi cu adevărat original, sincer cu tine însuți. Atunci când ai găsit adevăr într-o situație, dacă ai găsit, oamenii vor veni să vadă filmul. Dacă încerci să ghicești ce vrea publicul, produci un lucru de mâna a doua. Poate că vei reuși să păcălești spectatorii o vreme prin a expune femei goale în prim plan. În cele din urmă aceștia își vor da seama și se vor plictisi. Scopul nu este de a găsi o metodă cum să faci un film popular, ci de a fi sincer cu privire la ce faci și de a te forța să fii sincer cu tine însuți.

Unde începe un film documentar?

Michael Stewart: În mintea regizorului, cu o obsesie de-a acestuia. Cu ceva pe care oamenii nu pot lăsa deoparte. Este un anumit lucru, o poveste, o scenă care îți tot apare în minte, iar filmul se naște din a înlătura acea obsesie. Vreau să spun că nu vine din afară, vine dinăuntru.