Conștientizarea este primul pas spre acțiune. La asta ne îndeamnă Mihai Măniuțiu în ultima sa versiune a “Lecției” după intruzivul Eugène Ionesco. Ne îndeamnă să deschidem ochii larg, dureros de larg pentru a face loc asumării lumii așa cum e, inclusiv în cotloanele ei cele mai obscure.

Omenirea a avut mereu nostalgia eliberării” spune însuși Ionesco la un moment dat, însă eliberarea nu e autentică fără conștiința a ceea ce-a fost, ce este și ceea ce poate reveni. Tocmai din pricina asta, arta ne apare din când în când ca purgatoriul în care simțim oroarea trecută pentru a înțelege. Arta ca implant al conștiinței este ceea ce se întâmplă pe scena teatrului Radu Stanca, în compania Ofeliei Popii, a lui Constantin Chiriac și Marianei Mihu. Un spectacol-capodoperă despre …atât de multe. Și, da! Atât de mărunte, dar fioroase în grozăvia lor. Avem manipulare, seducție, oroare, robotizare, progres, absolut, superficial, dezumanizare, distrugerea individualității și libertății omului.

Ce am văzut eu? Îndeobște, un spectacol al contrastelor… Decorul rece al scenei, o combinație de muzeu, cabinet medical, cameră de tortură, totul pe un fundal al contemporanului. Alb-albastru. Intervin abundent elemente ale culturii asiatice, ale teatrului asiatic ce-nchid, cu-o fundă roz-violet, spectacolul, definitivând esența acestuia, subliniind notele de societate ridicolă, rigidă, o societate abuzată de putere.

Lectia-Paul-Baila

Ofelia Popii a văzut decorul așa: “toată curățenia asta de insectar parcă, unde sunt puse toate la naftalină. Totul este exagerat de ordonat și asta îți dă fiori pe șira spinării. “

Personajele m-au fascinat. Menajera întruchipează pătura care susține tiranul, pătura care alimentează, chiar, tiranul. Este parte aceea a societății, invizibilă, discretă care aplaudă și curăță faptele tiranului. Mariana Mihu reușește să pună în mișcare complicitatea cu chip diafan. Supunerii îi alternează când momentele de afecțiune maternă parcă, când giumbușlucurile jocului, Menajera fiind cea care-l cunoaște atât de bine pe Profesor, anticipându-i mișcările. Menajera este, așadar, stâlpul pe care se sprijină tiranul, stratul societății fără de care acesta n-ar putea exista. Fetița, masa amorfă ce tinde spre absolut, necoaptă încă, are codițe, hotărâre și umbre de teamă. Ofelia își asumă rolul, angrenându-și personajul în acest joc periculos pe viață și pe moarte, un joc al răspunsurilor corecte și incorecte, o Spânzurătoare care se auto-desenează pe măsură ce Eleva se lasă sedusă în acest păienjeniș ce țese gândirea-capcană. Se spală creiere prin educare, iar produsul final al acestui proces e prezent pe scenă prin cele nouă eleve-fluturi închiși simbolic în cutii de plexiglas ca-n propria neputință. Constantin Chiriac este de-a dreptul oportun personajului. Mirajul Dumnezeului ce plămădește ființe noi, ce modelează individualitatea ca lutul, ca plastilina.

2_Lectia-Paul-Baila

Măniuțiu este chirurgul care disecă ca-n carne vie acest mecanism al dictaturii. Minuțios, pensetele sale aduc pe scenă toate organele interne ce pun în mișcare odioasa personalitate a Dictatorului. Viața , din integrare, devine dezintegrare. Sunetele, hipnotic, poartă acțiunea, subtil, pe notele potrivite. Vizual, albul rece creionează atmosfera de sanatoriu. Mișcarea scenică, epuizantă, sacadată, delirantă prin repetitivitate este un element de care Măniuțiu se folosește pentru nuanțele de cazarmă, de serviciu militar, de spațiu în care ordinele se execută, nu se discută. Și fluturii colorați din colecția Profesorului, fluturi-carcasă ce-și cântă anularea, suprimarea. Analogia dintre personajul Profesorului și marii dictatori ai lumii, metaforă ce este indusă publicului prin proiecții grandioase, evident, ale portretelor propagandistice prezente în paginile istoriei universale: Stalin, Pol Pot, Hitler, Kim Jon- il…

Spectacolul este o încrengătură de absurd și realism, cele două genuri căpătând proprietățile apei, întrepătrunzându-se lichid la sfârșitul spectacolului, când i se propune spectatorului un moment de circ în care cuțitul nu evită ținta.

Plastilinizarea individului prin educație înseamnă genocid!

Foto credit: Paul Băilă