Era o vreme când oamenii priveau orizontul cu jind. Nu aveau avioane şi maşini, dar aveau în suflet un entuziasm debordant. Aşa urcau crestele misterioase ale munţilor. Aşa descopereau, iarăşi şi iarăşi, perfecţiunea şi armonia naturii. Astăzi, se pare că inovaţiile ne-ar fi oferit aripi şi vâsle automatizate. Însă, odată cu acestea, ne-au făcut cadou nişte rutine care ne încarcerează. Puţini sunt cei care se mai aventurează prin locuri neumblate doar ca să îşi bucure ochii minţii. Şi mai puţini, îşi amintesc să aducă când se întorc o fărâmă de frumuseţi din locuri inaccesibile pentru majoritatea dintre noi.
Fotograful argeştean Ducu Gheorghiescu este printre acei puţini călători aventurieri, aşteptat cu nerăbdare de cei de-acasă, căci aduce de peste mări şi ţări, splendide daruri. Le aduce proaspete, intacte, încă răspândind în jur magia unor clipe unice.
Alexandru (Ducu) Gheorghiescu de profesie este inginer. Ecologist veritabil, este unul dintre membrii fondatorii ai Asociaţiei de Turism şi Ecologie Călţun din Curtea de Argeş. După pasiune este fotograf, fiind membru PSA (Photographic Society of America) şi membru AAFR (Asociaţia Artiştilor Fotografi din România).
„Nu sînt de găsit pe feisbuc, tuităr, instagram.”
Despre Ducu povestesc mulţi. Cu drag. Totuşi, dacă încerci să-l cauţi, nu prea dai de el pe internet. Abia recent și-a făcut cont pe Facebook. Şi consumatorii de artă ai secolului XXI se întreabă probabil uimiţi cum este posibil aşa ceva. Oare nu-şi doreşte orice artist să fie promovat?!
Într-adevăr, un artist care se vrea cu orice preţ artist este constrâns să existe în lumi virtuale, cu adaos de artificii. Atunci însă când vezi artă în fiecare colţ de pădure, munte şi cer, când încerci să trăieşti aproape de natură, într-un mod autentic, simplu, armonios, aşa cum o face Ducu Gheorghiescu, ai nevoie de foarte puţin. Aprecierile de pe Facebook sau alte reţele virtuale nu înlocuiesc bucuriile unei drumeţii pe munte. Pasiunea pentru fotografie este curăţată de orice formă de condiţionare comercială.
Ducu ştie să culeagă atâţia lauri de câţi are nevoie pentru a evolua, mai puţin pentru a primi validarea socială a talentului său. Participă frecvent la saloane internaţionale de fotografie „În perioada 2008-2012 am avut 63 de acceptări la 23 de saloane din mai multe ţări (UK, Luxemburg, USA, Franţa, România, Croaţia, Spania, Argentina, Malta, Canada, Slovacia, Danemarca, Taiwan)”, scrie el pe blogul său. Premiile le adună cu modestie. La fel şi laudele de la expoziţiile personale de fotografie, care au fost multe, prin diverse oraşe din ţară, dar şi în Franţa, la Nevers. Aşadar, pe Ducu Gheorghiescu nu îl puteţi găsi frecvent în acelaşi loc, decât poate pe site-ul său, unde îşi lasă generos amprentele fotografice: www.photoducu.ro (expoziţii: http://www.photoducu.ro/expo).
Miez de suflet la vedere
În mare parte, fotografiile lui Ducu Gheorghiescu se nasc din drumeţii. Splendorile uitate de ochii omului sunt păstrate de memoria aparatului foto. Fotografiile „sunt realizate cu mult efort: pe lângă rucascul cu haine, mâncare, cort, sac de dormit, Ducu mai cară şi kilograme de echipament foto; iar pentru unele imagini, cum ar fi un asfinţit sau un răsărit de soare, a trebuit să aştepte zeci de minute, în frig şi cu picioarele în zăpadă, pentru a surprinde momentul potrivit. Sunt genul de fotografii care spun o poveste atunci când sunt privite. Mai mult, te fac să treci prin hârtie şi prin sticlă, pentru a te transpune în imaginea surprinsă de aparatul foto”, îmi scrie o prietenă de-a lui Ducu.
Pentru a fi înţelese, fotografiile lui nu îţi solicită abilităţi complexe de abstractizare, nu se joacă cu metafore sofisticate. Ducu nu pretinde a încăleca „ valul” noilor tendinţe, făcându-şi loc în categoria„fotografie contemporană”. Fotografia lui dimpotrivă, încearcă să te poarte prin locuri şi lumi reale, de o frumuseţe fantastică. Şi tocmai de aceea, sunt admirate cu nesaţ de orice fel de public.
„Şi-am să plec de-acasă mâine,
Cu rucsacul şi cu-n câine…”
Călătorul fotograf, a reuşit să cutreiere în lung şi-n lat munţii României, trecând în timp, dincolo de graniţe, spre frumuseţile naturii nordice – în Scoţia prin 2007, apoi în Islanda – în 2010. După fiecare expediţie, a răsărit câte o expoziţie, prin care, Ducu împarte cu publicul larg poveşti din călătoriile sale.
Unele expoziţii au adus colaborări neaşteptate. De exemplu, pentru expoziţia Arhitexturi, fotograful Ducu Gheorghiescu a colaborat cu poeta Cristina Onofre, rezultatul fiind o îmbinare armonioasă de versuri şi imagini, sensibilitate şi culoare. Pentru ca încântarea să vă fie deplină, vă recomand călduros să vizionaţi filmuleţul „Povestea vieţii”. Pentru expoziţii viitoare, Ducu planifică să împletească fotografiile cu melodii: o imagine asociată cu o melodie, care să îţi gâdile emoţiile.
Ultima expediţie, cu nume sugestiv – Ice and Lava 2010, s-a ţesut frumos din poveşti încă din faza de planificare. Ca şi siglă, a avut simbolul islandez Vegvisir, busola runică, care după Manuscrisul Galdrabok (sec. XVII) reprezintă protecţia călătorului. Se spune că dacă o porţi, nu-ţi vei pierde calea în furtuni sau vreme rea, chiar dacă drumul este necunoscut. Iar deplasarea până/ şi în Islanda s-a efectuat cu o maşină de teren, numită Bhreagha, ceea ce înseamnă “frumoasă” în limbajul celtic.
E minunat să ştii că cineva îți este cu sufletul aproape chiar și din întâmplare!
Lumea fotografului argeşean este populată cu oameni frumoşi. Unora le-a fost mentor, învâţându-i tainele aparatului de fotografiat. Altora le-a insuflat pasiunea pentru munte…Pe unii însă i-a fericit, alinându-i, oferindu-le un stop-cadru preţios, precum este cazul unui prieten de-al fotografului: „Când a apărut imaginea mamei mele, urmată de cuvintele Cristinei Onofre: Acum , absența ei este prietena mea, am rămas înmărmurit… Am plâns foarte mult, deoarece ieri a fost o lună de când mama m-a părăsit pentru totdeauna. (…) E minunat să știi că cineva îți este cu sufletul aproape chiar și din întâmplare! Am văzut mii de filme, dar acest film e cel mai important pentru mine – până acum – deoarece a reușit să-mi intre până în adâncimea sufletului.”
În mintea mea, fotografiile lui Ducu Gheorghiescu, cu oameni sau locuri, au lăsat nişte doruri deschise: spre creste, spre dincolo, spre lumile din imagini.
Vegvisir fie la voi, călători cu ochii imaginaţiei!
